Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „Clujul din vis. Mituri urbane vechi și noi”

Clujul este Capitala Transilvaniei şi, în domeniul IT, a întregii Românii. Clujul este oraș civilizat și cosmopolit. Clujul este oraș curat și frumos, consecinţă a onestităţii şi hărniciei locuitorilor oraşului.  Clujul are cea mai iubită echipă de fotbal, Universitatea Cluj. Acestea sunt câteva dintre stereotipurile imaginii de sine a colectivităţii clujene. Cât este adevăr şi cât e exagerare în aceste idei profund înrădăcinate în mentalitatea oraşului? Transilvania Reporter a demarat o „vânătoare” de mituri aducând în discuţie ideile pe această temă a unor istorici, sociologi şi psihologi din oraş. Iar pentru că tot este la modă am consultat şi vocea străzii ascultând ce spun oamenii despre buna părere de sine a clujenilor.

Concluziile interlocutorilor nu sunt desigur identice pentru că a distinge între adevăr şi neadevăr în cazul miturilor urbane nu este calea cea mai uşoară şi poate nici cea corectă. Dincolo de corespondenţa cu realitatea, miturile se nasc din dragostea faţă de locurile natale şi pot deveni instrumente de marketing dacă sunt îndeajuns şi cu convingere promovate. Întreţinerea miturilor „bune” poate avea un efect pozitiv pentru conştiinţa de sine a comunităţii şi poate transforma comportamentul social potrivit mitului. Pe de altă parte, complacerea în sine în aserţiunile care proclamă oraşul drept capitală a tot şi toate poate avea un efect contrar şi să întârzie reala modernizare a vechiului oraş.

Sumarul ediției:

ACTUALITATE. Extremiştii din Târgu Secuiesc au camarazi şi în Cluj. Un bărbat, membru al formaţiunii extremiste „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, a fost reţinut de procurorii DIICOT, el fiind acuzat că a intenţionat să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, marţi, la Parada de Ziua Naţională organizată la Târgu Secuiesc.

AFACERI PUBLICE. Noul an găseşte Clujul tot în şantier. Clujul a stat în acest an din plin sub semnul şantierelor. Deşi reprezentanţii primăriei şi chiar primarul Emil Boc, bombardaţi de nemulţumirile oamenilor sătui de praf, mizerie şi zgomot, au promis în repetate rânduri că acest calvar pentru şoferi şi pietoni deopotrivă se va încheia până în 30 noiembrie, se vede cu ochiul liber prin tot oraşul că, lucrurile stau cu totul altfel. A fost un an cu termene ambiţioase sau nerealiste? În vară unele şantiere au zăcut părăsite cu săptămânile, tocmai când vremea era cea mai prielnică pentru lucrări. Săptămâna trecută a venit şi prima zăpadă, care deşi nu a rezistat decât de pe o zi pe alta a ridicat tot mai apăsat o întrebare. Rămânem cu şantierele „căscate” până în primăvara viitoare? Pe scurt: da! (Claudia Romitan)

DOSAR. Mitul bunului oraș

  • Clujul, nici Capitala Transilvaniei, nici cel mai curat sau frumos oraș. Clujul nu este Capitala Transilvaniei, nu este cel mai curat, nici cel mai cosmopolit oraș. Nu are nici măcar cea mai iubită echipă de fotbal așa cum avea odată și nu este nici Silicon Valley-ul Europei așa cum este asociat greșit de cei care nu cunosc detaliile funcționării „uzinei” americane. De parcă nu ar mai exista alte grade de comparație, despre Cluj se vorbește la singurul grad care pare să-i mai contureze profilul: superlativ. Realitatea, însă, nu este deloc aceea pe care o redau topurile sau care rezultă din impresiile vizitatorilor de ocazie. (Cristina Beligăr)
  • Clujenii despre mituri. Este un mit faptul că locuitorii Clujului îi cunosc miturile. Îi știu mai degrabă legendele: faptul că Pădurea Hoia-Baciu este vizitată destul de des de extratereștri, că în lacul Tarnița s-ar putea să existe o lostriță, că în Hașdeu în urmă cu ceva ani s-a comis o crimă odioasă într-o cameră de cămin, iar colega de cameră a victimei a scăpat cu viață doar pentru că nu a aprins lumina, când s-a întors din oraș. Cert este că toți cei chestionați sunt de acord că Universitatea Cluj este cea mai iubită echipă. În privința celorlalte mituri, părerile sunt împărțite. Dacă unii cred că locuitorii orașului sunt civilizați, alții cred contrariul, arătând cu degetul spre coșurile de gunoi, lângă care alții aruncă nestingeriți mizerii. Astfel, dacă oamenii nu sunt civilizați și aruncă pe jos, orașul nu are cum să fie unul curat. (Maria Man)
  • Miturile Clujului: cafeneaua spune altceva decât strada. Acest mit există, este o poveste care a început pe la 1918 când elita Clujului aşa s-a autopromovat, a fost vorba de o gândire politică strategică, pentru că era important pentru elitele Clujului să promoveze astfel oraşul, le conferea greutate, îi conferea un cuvânt de spus în politioca naţională.  Apoi, este şi un mit acoperit în parte de realitate, susţinut de realitatea care arată că este un oraş puternic din punct de vedere economic. Dar de aici şi până la a-i spune capitală a Transilvaniei e mult, nu există susţinere pentru acest concept, el rămâne o metaforă inspiraţională, care avantajează oraşul şi de aceea, necondamnabilă. (Marius Lazăr)
  • Lucian Nastasă  Kovacs: Clujeanul este harnic şi onest în comparaţie cu alţii. Istoricul Lucian Nastasă Kovacs spune că multe dintre caracteristicile atribuite Clujului şi clujenilor –oneşti şi harnici, oraş curat şi civilizat, capitala Transilvaniei etc- nu sunt tocmai mituri. „Acest tip de mitologie, a caracteristicilor clujeanului, ţine mai degrabă de rezultate ale unor anchete sociologice. Acest tip de chestionar care răspunde la asemenea întrebări –cum e clujeanul, cum se comportă, bunătate etc- nu este de dată recentă, s-au făcut multe după 90. Miturile nu se sprijină pe adevăr sau cel puţin nu pot fi fundamentate ca adevăruri, aşa cum pot fi fundamentate anumite fapte istorice. Mitul are o doză de improbabilitate, uneori chiar de supranatural. În cazul acesta, al caracteristicilor atribuite locuitorilor oraşului, la un moment dat se poate avea un suport, să zicem, ştiinţific, prin anchetele sociologice, dar în acelaşi timp, ele se pot transforma în mituri în măsura în care le supralicitezi. (Marius Avram)
  • Clujul, Silicon Valley al Europei?Între mit și realitate. Cluj-Napoca este supranumit Silicon Valley al Europei ca urmare a faptului că unele companii de renume, precum Google, Microsoft sau Facebook angajează specialiști în IT aici sau de aici. Totodată firmele de IT s-au înmulțit considerabil și se află într-o continuă dezvoltare. În Cluj-Napoca lucrează în prezent peste 15.000 de angajați, iar numărul firmelor de specilitate a depășit 500. În ceea ce privește IT-ul românesc, Clujul și Bucureștiul sunt în top. Circa 14.000 de companii IT îşi desfăşoară, în prezent, activitatea în România, iar aproximativ 50% dintre ele sunt localizate în Bucureşti şi Cluj-Napoca, arată cel mai recent studiu referitor la industria IT naţională, realizat de Clusterul iTech Transilvania by ARIES Transilvania. (Maria Man)
  • Mituri à la Cluj: „Suntem tentați să mitizăm locurile și oamenii la care ținem și asta se întâmplă și în cazul clujenilor”. Dragostea pentru locurile natale și oamenii „de acasă” ne determină să dăm naștere unor mituri, să credem în ele mai mult sau mai puțin și chiar să le folosim ulterior ca instrument de marketing, este de părere Petru Iluț, doctor în psihologie socială și profesor la Catedra de Sociologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În opinia sa, multe dintre miturile Clujului sunt adevărate sau au măcar un corespondent în realitatea orașului în care motorul economiei este în mare măsură IT-ul, dar care ne demonstrează că cetatea nu este populată numai cu „ardeleni cinstiți și onești”, așa cum ne place să ne mândrim de cele mai multe ori. (Radu Hângănuț)

CULTURĂ. Interviu cu Bogdan Georgescu, autorul spectacolului inspirat din scandalul de la „Șincai”: Sistemul educațional românesc trebuie reinventat. „Antisocial”, spectacolul inspirat din scandalul care a avut loc Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj în luna februarie a acestui an, ajunge și la Cluj prin două reprezentații la Fabrica de Pensul (Strada Henri Barbusse 59-61), în 2 și 3 decembrie. (Cristina Beligăr)

REPORTAJ. Clujul, în straie albe. Târgul de Crăciun din Piața Unirii și-a deschis porțile în seara de 1 Decembrie. Tot atunci, edilul Emil Boc a urcat pe scenă însoțit de mai mulți copii, iar după deja tradiționala numărătoare de la zece la zero rostită în cor de cei prezenți în piață, a apăsat „butonul magic” care a aprins luminițele din centru. „ La mulți ani, Cluj-Napoca, La mulți ani, România!”, a spus acesta, după care a dat startul distracției. (Maria Man)

TINERII CLUJULUI. Cristian Moldovan: „Tot ceea ce am astăzi datorez cercetașilor”. Este clujean, a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, și-a continuat studiile cu un master de PR la Universitatea Babeș-Bolyai și este de 11 ani voluntar pentru asociația care în 2013 a sărbătorit un secol de existență în țara noastră: Cercetașii României. Pe Cristian Moldovan l-am întâlnit recent la una dintre acțiunile în care s-a implicat voluntar, de data aceasta în cadrul unei campanii de strângere de fonduri pentru victimele din clubul Colectiv, aflate încă în viață. După câteva săptămâni de la această întâlnire, l-am abordat pentru o discuție despre cercetășie și despre Cluj, despre oamenii pe care îi admiră și despre perioadele care i-au schimbat fundamental traiectoria vieții. (Cristina Beligăr)

RELIGIE. Hanuka – sărbătoarea luminii. Seara de 6 decembrie este una specială din punct de vedere spiritual. Lumea creștină celebrează un mare sfânt, un episcop iubit și de copii, Sfântul Nicolae, episcop al Mirei. Evreii sunt și ei în sărbătoare. Anul acesta, Hanuka începe în 6 decembrie după calendarul obișnuit, doar că după regulile iudaice suntem în anul 5760 în luna kislev, în ziua de 25. (Elena Gădălean)

CĂLĂTORII. Porolissum, călătorie la capătul lumii romane. Pentru un roman, Porolissum era sinonim cu capătul lumii. Aici începea unul dintre cele mai lungi drumuri care duceau la Roma. La doi paşi, dincolo de limesul de pe Meseş, se întindea barbaricum. În spate – siguranţa şi confortul unei civilizaţii sofisticate, în faţă – o  mare de seminţii războinice – cvazi, daci liberi, mai apoi goţi şi carpi – privind lacom spre bogăţiile imperiului. Între cele două lumi, o linie de ostaşi, trăind cu o mână pe pilum şi cealaltă pe scutum. (Bogdan Stanciu)

DOCUMENTAR. Moș Nicolae: legende, tradiții, povești. Copiii de ieri și de azi știu că, în fiecare seară de 5 decembrie, papucii trebuie lustruiți și aranjați frumos sub geam, dacă vor să primească vizita misteriosului și generosului Moș Nicolae. De generații întregi, această seară magică aduce bucurie celor mici și celor mari deopotrivă, chiar dacă darurile aduse de Nicolae nu sunt atât de ”spectaculoase” ca și cele primite de la Moș Crăciun. Puțini știu însă că Nicolae făcea daruri încă de acum sute de ani, că a existat cu adevărat și că a inspirat chiar și figura modernului Moș Crăciun. (Mădălina Kadar)

SPORT. „Studenţi” de (locul) 10 în liga nimănui. S-a tras cortina pentru prima parte a sezonului regulat al Ligii a 2-a. Universitatea Cluj încheie anul pe locul 10, destul de departe de locul 6, ultimul care duce în faza play-off a campiontului. „Studenţii” Clujului merită însă, aprecierile suporterilor, atâţia câţi au mai rămas lângă echipă. Părăsiţi de finanţatorul Florian Walter, tinerii fotbaliştii ai lui ”U” au supravieţuit datorită elanului şi a inconştienţei vârstei aproape adolescentine. Şapte victorii, două rezultate de egalitate, opt înfrângeri şi 23 de puncte sunt bilanţul primei părţi a unui sezon la capătul căruia, probabil, doar jumătate dintre combatante vor încheia întrecerea. Deși a aliniat la start echipe legendare ale fotbalului autohton, seria a doua a Ligii a 2-a, reflectă dezastrul din fotbalul mic. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu