Mircea Abrudean a fost învestit în funcția de prefect al județului Cluj

Foto: Dan Bodea

Mircea Abrudean a fost învestit duminică, 15 decembrie, în Sala mare a Palatului Administrativ, în funcția de prefect al județului Cluj. Mircea Abrudean este secretarul general al PNL Cluj și până de curând a fost membru în Consiliul de Administrație al Tetarom Cluj.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența lui Lucian-Nicolae Bode, ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor și în prezența lui Ioan Marcel Boloș, ministrul fondurilor europene.  Mircea Abrudean a fost numit în funcția de prefect al județului Cluj prin Hotărârea Guvernului României nr. 922 din 13 decembrie 2019, publicată în
M. Of. nr. 1007/13.XII.2019.

Potrivit Mediafax, la ceremonia de învestire, Mircea Abrudean a declarat că dorește ca Prefectura Cluj să fie un model de transparență și eficiență, să devină un partener mai activ al administrațiilor locale și să aibă un rol mai accentuat în ceea ce privește susținerea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, în special a celor cu finanțare europeană.

Distribuie:

Postaţi un comentariu