Györke Zoltán cere repunerea în funcţia de subprefect de Cluj

Fostul suprefect de Cluj de pe vremea Guvernului Tăriceanu,  Györke Zoltán a obţinut în instanţă irevocabil o sentinţă prin care Guvernul trebuie să îl repună în funcţia de suprefect de Cluj.

După schimbarea sa din funcţia de subprefect, Györke Zoltán a fost inspector guvernamental în cadrul Secretariatului general al Guvernului până în iulie 2013, când a fost eliberat din această funcţie. Potrivit legii, acesta avea dreptul să fie transferat în interesul serviciului sau la cerere într-o funcţie publică vacantă corespunzătoare, din categoria înalţilor funcţionari publici.

“În 1 august 2013 am solicitat transferul în funcţia publică vacantă de suprefect al judeţului Cluj, deoarece dispun de calificări relevante în domeniu şi am mai ocupat această funcţie publică. Întrucât prim-ministrul Victor Pinta a considerat că transferul meu nu este în interesul nici unei autorităţi sau instituţii publice din România în data de 22 octombrie 2013 am deschis o acţiune în justiţie, pentru recunoaşterea drepturilor mele conferite de Statutul funcţionarilor publici”, se arată în comunicatul fostului inspector guvernamental.

Tribunalul Cluj a decis în 17 iulie 2014 să îl oblige prin sentinţă pe primul ministru Victor Ponta să îl transfere pe  Györke Zoltán pe postul de subprefect, dar premierul a făcut recurs. Curtea de Apel Cluj a respins astăzi acest recurs.

Distribuie:

Postaţi un comentariu