Guvernul a emis hotărârea prin care masca nu mai este obligatorie pe stradă începând cu data de 15 mai

Foto: Transilvania Reporter

Guvernul s-a reunit în ședință, vineri seară, pentru a emite Hotărârea care include măsurile de relaxare a unor restricții care vor intra în vigoare de sâmbătă, 15 mai. Printre acestea se numără ridicarea carantinei de noapte și eliminarea obligativității măștii în aer liber, cu unele excepții.

”De pe 15 mai, se elimină restricțiile privind portul măștii în spațiile deschise neaglomerate, urmând ca restricția să fie aplicată în târguri, stații, mijloace de transport în comun, la locul de muncă. Se elimină restricțiile privind circulația pe timpul nopții a persoanelor.

Se stabilește programul restaurantelor, cafenelelor în intervalul 05-24.00. În spații deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu 25 la sută din capacitatea spațiului, doar pentru persoanele vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la completarea schemei de vaccinare, test negativ PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau test antigen negativ nu mai vechi de 24 de ore.

Organizarea spectacolelor de tip drive-in: numai dacă membrii ocupați ai mașinii sunt membri ai aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane.

Concerte, festivaluri: permise numai cu particparea a cel mult 500 de spectatori, cu 2 metri pătrați pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii, persoanelor vaccinate complet, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, rezultat negativ PCR nu mai vechi de 72 de ore, antigen nu mai vechi de 24 de ore.

Sunt permise workshopuri pentru adulți: maxim 50 de persoane în interior, maxim 200 de persoane în exterior. În spații închise – săli de sport – fără a depăși 50 la sută din capacitate unde incidența cumulată la 14 zile mai mică sau egală cu 3 la 1000 de locuitori, cu suprafață 7 metri pătrați pentru fiecare persoană.

Operatori economici – săli de sport: 70% din capacitate, în localitățile în care incidența pe ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, patru metri pătrați pentru fiecare persoană, dar persoanele trebuie să prezinte certificat de vaccinare.

Este primul act normativ pe care-l adoptăm prin care începem revenirea la normalitate. Aceste măsuri sunt până la 1 iunie. De la 1 iunie, o parte dintre aceste măsuri vor fi relaxate, dar sunt şi altele şi sunt prezentate în hotărârea CNSU”, a declarat primul ministru Florin Cîțu la finalul ședinței de guvern.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu