Galerie FOTO | Zilele Culturale Maghiare din Cluj: Fără stridențe și trâmbițări festiviste

Foto: Dan Bodea

A zecea ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj (ZCMC) se desfășoară zilele acestea în Cluj, până în 25 august. În acest an, festivalul sărbătorește 10 ani de la înființare, ca urmare o parte din evenimente vor marca această aniversare.

„Este o ediție lipsită de stridențe și trâmbițări festiviste, dar care a câștigat în atenția pentru desfășurarea optimă a programelor într-o atmosferă colorată, armonioasă și vie”, declara la începutul săptămânii trecute Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, la conferința de presă care a anunțat începerea festivalului.

Ediția aniversară a fost deschisă oficial duminică, 18 august, cu o gală care a avut loc la Opera Maghiară din Cluj. În cadrul galei, Ansamblul Popular de Stat din Ungaria a susținut în premieră spectacolul „În piața din Cluj”, deschizând noi perspective istorice în orizontul memoriei colective și reconstituind cu ajutorul limbajului liric al dansului și muzicii populare atmosfera pieței vechiului Cluj, unde grădinarii din Hoștat vindeau legume, femeile din Călata lapte și unt, iar bărbații din Sic sau Câmpie își vindeau forța de muncă sau animalele. Regizor-coregraf al spectacolului a fost Mihályi Gábor, directorul artistic al Ansamblului Popular de Stat din Ungaria, deținător al premiului Harangozó Gyula și artist emerit din Ungaria.

Un alt eveniment care a marcat cei 10 ani aniversari a fost concertul extraordinar susţinut de Orchestra simfonică a muzicienilor maghiari din afara granițelor Ungariei. Orchestra condusă de György Vashegyi și formată din artiști proveniți din Transilvania și Voivodina a concertat marți, 20 august, la Casa Universitarilor.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Momente speciale din edițiile anterioare ale festivalului au fost aduse în atenția publicului prin intermediul expoziției foto aniversare în aer liber „Zilele Culturale Maghiare din Cluj, ediția a X-a”. Fotografiile au fost expuse pe 25 de panouri așezate în Piața Unirii, în apropierea Bisericii Sfântul Mihail. Și pentru că nu e bine să sărbătorești de unul singur, pe panourile din Piața Unirii publicul poate admira momente surprinse în cadrul altor 10 evenimente transilvănene invitate să participe la acest moment aniversar: Zilele Culturale Maghiare din Brașov, Zilele Maghiarilor din Dej, Zilele Maghiare din Județul Hunedoara, Vâltoarea Mureșană, Festivalul Főtér Zilele Maghiare Băimărene, Zilele Hungarikum Sibiu, Zilele Maghiarilor din Județul Alba, Zilele Sfântului Ladislau (Oradea), Zilele Culturale Maghiare Partium (Satu Mare) și Zilele Culturale Maghiare din Timișoara.

Peste 600 de evenimente de diverse tipuri, de la concerte, expoziții, recitaluri de muzică clasică, spectacole de dans, proiecții de film, tururi ghidate și proiecții de film la activități pentru copii, evenimente gastronomice sau petreceri sunt aduse timp de nouă zile, în atenția locuitorilor Clujului și vizitatorilor.

La fel ca și până acum, evenimentele în aer liber din timpul Zilelor Culturale Maghiare se desfășoară în zona centrală a orașului, respectiv în Piața Unirii, pe strada Kogălniceanu, pe strada Potaissa, în curtea Palatului Bánffy și în Grădina cu ruine de lângă Biserica Reformată.

Scena din Piața Unirii este gazda a două concerte în fiecare seară, artiștii care vor concerta aici fiind, printre alții, Filarmonica de copii din Vlăhița, Quimby, Tamás Gábor, Ladánybene 27, Ákos, Honeybeast, Familia Neoton, și mulți alții. Centrul orașului este, de asemenea, locul în care publicul se va putea bucura în fiecare zi de un vârtej de dansuri populare în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional Folcloric ’’Sfântul Ștefan’’.

Strada Kogălniceanu rămâne în continuare „inima” festivalului, aici găsindu-se târgul meșteșugăresc, aleea muzeelor, standuri ale ONG-urilor clujene și cea de-a doua scenă a festivalului. Grădina cu ruine de lângă Biserica Reformată găzduiește Satul Medieval, de asemenea un eveniment tradițional în cadrul ZCMC, precum și diferite activități pentru copii.  Tot în Grădina cu ruine au loc anul acesta, în premieră, și „Zilele ciobăneștilor maghiari”, o serie de evenimente în care sunt prezentate publicului rase de câini specific maghiare. Acestea au debutat miercuri, pe strada Kogălniceanu, cu Parada raselor ciobăneștilor maghiari, după care vor avea loc mai multe prezentări de rase canine, precum Puli, Mudi, Komondor, Májzli sau Sinka.

Strada Potaissa, devenită acum doi ani Strada Vinului, va găzdui și acum târgul de vinuri, unde vizitatorii vor putea consuma sau cumpăra băuturi alese ale unor vinificatori renumiți din Ungaria și România și vor putea savura momentele muzicale pline de voie bună ale muzicanților ardeleni.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Un loc nou pe harta festivalului este, anul acesta, Aleea Stadionului, unde sâmbătă, 24 august, ora 19:00, va avea loc „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, un spectacol în aer liber al Operei Maghiare de Stat, care este parte al turneului „Opera pe roți”.

Din festival nu vor lipsi nici mult iubitele tururi ghidate prin oraș conduse de curatori vorbitori de limba română. Cu această ocazie, clujenii, și nu numai, vor putea cunoaște principalele repere ale moștenirii culturale și istorice ale comunității maghiare din Cluj, vor vedea și asculta orgile orașului, vor (re)descoperi Cimitirul Central sau monumentele din epoca Regelui Matia și din perioada renașterii. Anul acesta, pasionații de tururi ghidate au ocazia să viziteze și Castelul Banffy din Bonțida, unul dintre cele mai spectaculoase castele nobiliare din Transilvania.

Ghidajele în limba română însoțesc și o serie de expoziții de la Muzeul de Artă („Spiritul romantic de tip Biedermeier în colecţia de pictură a Muzeului de Artă Cluj”) și Muzeul de Istorie al Transilvaniei („Cornul abundenței. Luxul în lumea nobiliară transilvăneană”, „Mari fotografi din Transilvania – secolele XIX-XX”‚ „Orbán Balázs. Călătorie în Orient”), precum și expoziția de artă bisericească „Ars Sacra Claudiopolitana” de la galeria aflată pe strada Iuliu Maniu nr. 4.

Din programul festivalului nu lipsesc mesele rotunde și dezbaterile, cea mai amplă dintre acestea stând sub semnul schimbării de regim de acum 30 de ani. Astfel, joi, 22 august, și vineri 23 august, au loc mesele rotunde cu tema „Martori și participanți” și „Confruntarea cu trecutul – încercările politicilor de lustrație după 1989”, cu traducere în limba română.

Alergătorii de toate vârstele se vor putea înscrie și anul acesta la Crosul ZCMC Donaton, competiție organizată pentru a cinsti amintirea viteazului păstor Donat. Aflat la a doua ediție, crosul va avea loc sâmbătă, 24 august, ora 10:00. Concurenții își vor putea testa rezistența pe distanțele de 1,4 și 10 km, în 10 categorii diferite, în funcție de vârstă și sex. Competiția se va desfășura pe traseul str. Mihail Kogălniceanu – str. Emmanuel de Martonne – str. IC Brătianu – str. Hermann Oberth – str. Mihail Kogălniceanu – str. Baba Novac – str. IC Brătianu – str. Hermann Oberth – B-dul Eroilor – str. Universității. Înregistrarea în concurs se va putea face anticipat până la data de 24 august, pe www.donaton.ro, iar în ziua de 24 august la standul amenajat în apropierea startului.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Ediția aniversară Zilele Culturale Maghiare din Cluj se va încheia duminică, 25 august, pe scena din Piața Unirii cu concertul chitaristului și cântărețului Zorán, unul dintre cei mai iubiți artiști din Ungaria, al cărui nume este sinonim cu muzica rock nobilă și intelectuală, de calitate superioară, scrisă pentru „oameni mari”. La fel ca în fiecare an, intrarea la evenimentele festivalului va fi gratuită, cu excepția spectacolelor din incinta Operei Maghiare din Cluj și a înscrierii în Crosul ZCMC Donaton.

Bugetul festivalului se ridică la aproximativ 500.000 euro, din care 530.000 lei sunt sprijin din partea Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, iar 29.000 lei din partea Consiliului Județean Cluj.

Selecție evenimente
Joi, 22 august
– de la 10:00, la Galeria BÁV (Piața Unirii 9), se deschide expoziția pop-up BÁV – Artă negru pe alb cu lucrări ale graficienilor clujeni contemporani
– între 10:00 și 18:00, în Grădina cu ruine se desfășoară Târgul medieval cu activități meșteșugărești, jocuri de curte renascentistă, corturi ale cavalerilor, activități pentru copii etc
– de la 11:00, la Muzeul de artă curatorul Iakob Attila asigură ghidajul în limba română al expoziției In memoriam Plugor Sándor
– de la 16:00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, are loc concertul Romantismul târziu pentru vioară și pian. Interpretează: Zerkula György (vioară) și Horváth Edit (pian).
– la 17:00 începe, la Universitatea Sapientia, sala Hunyadi Matyas, începe masă rotundă cu traducere în limba română Schimbare de regim 30: Martori și participanți.
– tot la 17:00, se pleacă din fața Bisericii franciscane (Piața Muzeului) în turul ghidat în limba română Monumente clujene din epoca Regelui Matia și din perioada Renașterii
– la 21:00, în Piața Unirii, are loc concertul trupei Quimby, iar de la 23:00 în curtea Muzeului de Artă concertul Blue Cold Jalapenos – formație tribut Red Hot Chili Peppers
Vineri, 23 august
– între 11:00-12:00 pe strada Kogălniceanu vor fi dansuri populare 
– de la 12:00 la sediul Casei Libertății Religioase (b-dul 21 dec nr.14) va avea loc o prezentare în limba română a acesteia
– la 12:00, la Biserica Reformată de pe Kogălniceanu, are loc Concertul de orgă de prânz. Interpret: Muller Márta
– de la 16:00, la Casa Libertății Religioase, are loc masa rotundă cu traducere în limba română Schimbare de regim 30: Confruntarea cu trecutul – încercările politicilor de lustrație după 1989.
– de la 18:00, la Muzeul Etnografic, în cadrul seriei de dialoguri ”Povestiri despre Cluj” Lukács József va ține o prelegere despre traducerea în română a volumului ”Cărticica meseriei de bucătar” publicat în 1695 la cCluj
– seara, de la 21:00, în Piața Unirii va fi concertul cântărețului Ákos, iar de la 23:00, în curtea Muzeului de Artă, concertul The Blackbirds – formație tribut Beatles. 

Postaţi un comentariu