Funeraliile PS Florentin Crihălmeanu vor fi transmise live pe Facebook și la TVR

Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla

Slujba de înmormântare a Episcopului Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu este programată sâmbătă, 16 ianuarie 2021, de la ora 12.00, pe esplanada din fața Catedralei din Piața Timotei Cipariu, ceremonia fiind transmisă în direct de Studioul teritorial de Televiziune TVR Cluj, pe posturile TVR Cluj și TVR 3.

Totodată, la ora de început a transmisiei (12.00), va fi generat un link care va fi distribui pe paginile facebook: „Eparhia de Cluj-Gherla” și „Catedrala Schimbarea la Față”, a transmis Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Vineri, 15 ianuarie 2021, trupul Preasfinției Sale Florentin va fi depus în Catedrala „Schimbarea la Față”, iar cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, o vor putea face în intervalul orar 08:00 – 20:00, cu respectarea strictă a normelor sanitare prevăzute pentru perioada de pandemie.

„Respectând dorința testamentară a Preasfinției Sale Florentin, îi invităm pe toți cei care doresc să aducă coroane, jerbe sau flori, să ofere în schimbul acestora banii săracilor.

În ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2021, ora 11:00, trupul Preasfinției Sale Florentin va fi depus pe esplanada din fața Catedralei din Piața Timotei Cipariu, iar la ora 12:00 va avea loc Slujba Înmormântării.

Cei care din binecuvântate pricini nu vor participa la slujba înmormântării, vor celebra în parohia proprie Sfânta Liturghie cu panahida la intenția odihnei sufletului Preasfinției Sale Florentin. În ziua premergătoare înmormântării, se va organiza în toate parohiile de pe teritoriul Eparhiei noastre, o seară de priveghere publică (parastas, rozar, etc) la aceeași intenție.

Pentru ziua înmormântării, vă rugăm să rețineți că la ora 12:00 va începe slujba de înmormântarea

După ziua funeraliilor, pomenirea ierarhiei în cadrul Sfintei Liturghii se va face conform zilelor premergătoare înhumării, până la numirea unui Administrator Eparhial. Conform tradiției, fiecare preot este obligat să celebreze 7 Sfinte Liturghii la intenția odihnei sufletului episcopului nostru. La 40 de zile se va celebra un Parastas pentru odihna sufletului Preasfinției Sale Florentin.

Vă rugăm să aveți în vedere situația actuală în care ne aflăm și vă aducem aminte că la toate celebrările și momentele de rugăciune se vor respecta normele sanitare în vigoare pentru perioada de pandemie”, a mai transmis Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Distribuie:

Postaţi un comentariu