Foto | Campionii din Gruia au adus trofeul Ligii I acasă. Nicolae Stanciu și Mario Balotelli, doriți la Cluj

Foto: Dan Bodea

Fotbaliștii de la CFR Cluj au adus azi noapte trofeul Ligii I la Cluj. Campioana României a fost așteptată la aeroport de câteva zeci de suporteri. Cel de-al 13-lea trofeu din istoria clubului a fost prezentat fanilor de către căpitanul echipei Mario Camora. Sărbătoarea a continuat apoi în Piața Avram Iancu din centrul Clujului.

Foto: Dan Bodea

Patronul CFR-ului, Neluţu Varga, a vorbit, imediat după meci, despre succesul de aseară, dar şi despre viitorul echipei şi al antrenorului Dan Petrescu.

“Niciodată nu m-am gândit să continuăm fără Dan Petrescu”, a spus Neluţu Varga, pentru Look Sport.

Şi Marius Bilaşco a afirmat, după partida din Bănie, că CFR Cluj va continua cu acelaşi antrenor.

”Da, Dan Petrescu va rămâne”, a spus Bilașco, chestionat în privința viitorului ”Bursucului” la CFR Cluj.

Şi Ciprian Deac a vorbit, după succesul de la Craiova, despre antrenorul său.

“Cred că lui Dan Petrescu i-a fost greu, e mai greu sa stai în fața televizorului. Cred că mai rămâne, știu că mai are contract și nu cred că are motiv să plece., a declarat Ciprian Deac, la finalul meciului de la Craiova. 

Foto: Dan Bodea

În Gruia se vorbește deja despre primele transferuri în perspectiva noului sezon european. Oficialii din Gruia doresc să-i facă pe plac lui Dan Petrescu și să-l aducă în Gruia pe Nicolae Stanciu de la Slavia Praga, unul dintre oamenii de bază ai naționalei României. De asemenea, oficialii campioanei au spus aseară că pregătesc o mare surpriză pentru fanii echipei, aducerea în Gruia a unui golgheter celebru al fotbalului mondial. Potrivit presei sportive, este vorba despre Mario Balotelli, ultima dată jucător la Brescia Calcio. Fotbalistuli în vârstă de 29 de ani are în CV mai multe echipe celebre: Inter Milano, Manchester City, AC Milan, Liverpool, Nice și Marseille și Brescia.

Galerie foto: Dan Bodea

002W0A1606m 002W0A1487 002W0A1496 002W0A1500 002W0A1524 002W0A1572 002W0A1582 002W0A1620
<
>
Foto: Dan Bodea
Distribuie:

Postaţi un comentariu