Focar de COVID-19 la ISU Cluj: 18 persoane testate pozitiv. Activitatea instituției nu este afectată: ”Suntem la datorie”

Foto: Dan Bodea

Aproape 20 de cadre militare de la ISU Cluj au fost confirmate pozitiv cu coronavirus, însă reprezentanții instituției spun că activitatea acesteia nu are deloc de suferit.

Luni au fost testate peste 40 de cadre militare din ISU Cluj, au fost confirmate pozitiv 18 dintre acestea, 12 de la reședință, personal de la birouri, iar alte 6 de la o subunitate de intervenție. Nu este afectată capacitatea operativă a instituției, suntem la datorie. În prezent se fac anchete epidemiologice pentru a fi depistați contacții persoanelor infectate și, în cel mai scurt timp, se vor mai efectua și alte teste”, a declarat, pentru Transilvania Reporter, lt. Cornea Ciprian, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Subunitatea afectată de cazurile de COVID-19 este Detasamentul 2 de Pompieri Cluj-Napoca, Colina, unde a fost alocat personal pentru asigurarea turelor de lucru.

”Facem precizarea că după primirea rezultatului care indică infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice și a Direcției de Sănătate Publică, pentru prelevarea imediată de probe pentru toți contacții apropiați (conform definiției de caz).

Ulterior, au fost dispuse măsuri pentru izolarea acestora la domiciliu, cu menținerea unui contact telefonic permanent, prin intermediul unor persoane desemnate din cadrul instituției.

Menționăm că de la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecția personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea ISU Cluj, au fost luate măsuri pentru dezinfecția și igienizarea spațiilor, precum și a suprafețelor care sunt atinse frecvent.

Manifestăm o preocupare deosebita pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate Covid-19, în ceea ce privește echiparea corespunzătoare a personalului și decontaminarea după fiecare intervenție, atât a personalului, cât și a tehnicii de intervenție.

Asiguram cetățenii că această situație nu afectează capacitatea operațională, iar solicitările venite din partea populației pot fi acoperite in mod eficient”, se arată într-un comunicat al ISU Cluj trimis în această dimineață.

Distribuie:

Postaţi un comentariu