Transilvania, gata de marele bal

Colinele Transilvaniei, o destinație excelentă pentru drumeții | Foto: Vakarcs Loránd

Actualul sezon estival ar putea marca ascensiunea Transilvaniei ca destinație turistică internațională. Creșterea este catalizată de situarea regiunii pe locul I în topul mondial al celor mai bune regiuni de vizitat în acest an, realizat de Lonely Planet.

Lobby de la Londra

Vârful sezonului estival bate la ușă iar Transilvania ar putea fi una dintre performerele turismului european, după ce binecunoscutul brand global de ghiduri turistice, Lonely Planet, a recomandat-o ca fiind cea mai bună regiune de vizitat în 2016. Efectele acestei „încoronări” sunt greu de cuantificat, spun operatorii turistici, dar oficialii din turism susțin că au făcut tot ce trebuie pentru ca Transilvania să beneficieze de un număr sporit de vizitatori în 2016.

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) are în structura sa zece birouri de promovare externă, situate în țări mari furnizoare de turiști pentru România. Dintre acestea, biroul de la Londra – condus de fostul prezentator de televiziune Răzvan Marc, originar din Cluj – este cel care a avut o contribuție importantă la desemnarea Transilvaniei ca regiunea de vizitat nr. 1, în anul 2016, de către ghidul de turism Lonely Planet, a declarat pentru Transilvania Reporter, Roxana Niculescu, reprezentant al ANT.

Potrivit acesteia, pentru a profita de oportunitatea pe care o reprezintă un statut precum cel conferit de Lonely Planet, ANT a înființat un grup de lucru pentru promovarea destinației Transilvania. De asemenea, principalele evenimente și destinații din zonă sunt promovate în mediul online, pe paginile de facebook, newsletter săptămânal și pagina de știri a ANT, se arată într-un răspuns transmis de ANT ziarului nostru.

În același scop, „împreună cu autoritățile locale, ANT a organizat un infotrip pentru ghizii de turism din județele Brașov, Mureș și Sibiu, în județele Harghita și Covasna, cu scopul de a lărgi aria de vizitare și de a mări șederea în Transilvania a turiștilor străini”, se mai arată în răspunsul ANT.

Unul dintre avantajele competitive ale Transilvaniei sunt peisajele rurale nealterate | Foto: Vakarcs Loránd

Unul dintre avantajele competitive ale Transilvaniei sunt peisajele rurale nealterate | Foto: Vakarcs Loránd

Alte acțiuni întreprinse de autorități naționale pentru a promova Transilvania în acest au fost organizarea în Transilvania a mai multor vizite de informare pentru jurnaliști străini și alți formatori de opinie, printre care și realizatorul american de televiziune Rick Steves; organizarea în 24-28 iunie în Transilvania a vizitei de informare pentru ziariștii străini care au participat la o importantă conferință internațională, aflată sub egida Organizațieă Mondiale a Turismului; realizarea unei vizite de informare pentru producătorii pe CD a filmului Hotel Transylvania 2; implicarea ANT în organizarea Festivalului Untold sub brandul turistic național al României și promovarea Salinei Turda sub același brand. Nu în ultimul rând, Biroului ANT de la Londra a fost implicat în publicarea în presa internațională de limbă engleză a numeroase articole de promovare a Transilvaniei.

Trend ascendent

Așadar, oficial ne este bine. La „firul ierbii”, însă, lucrurile nu sunt chiar așa de roz. Ana Adămoae, ghid de turism în București care frecvent își duce turiștii în scurte excursii prin Transilvania, spune că majoritatea vizitatorilor pe care i-a ghidat au venit fie cu afaceri, fie pentru a petrece câteva zile aici și în zonele adiacente.

[stextbox id=”custom” caption=”Studii de caz: Sibiu și Cluj, creșteri spectaculoase” float=”true” width=”300″]Creșterea turismului resimțită de operatorii de incoming și de ghizi este probată de datele oficiale al Institutului Național de Statistică. Două dintre cele mai importante județe ale Transilvaniei, Clujul și Sibiul, au cunoscut în mod deosebit creșteri ale numărului de turiști în primele patru luni ale anului. Astfel, în județul Cluj în lunile ianuarie, februarie, martie și aprilie au fost înregistrați 128.980 de turiști, în creștere cu 18% față de cei 109.217, înregistrați în aceeași perioadă a lui 2015, an care a fost cel mai bun de până acum. În județul Sibiu, numărul turiștilor în aceleași perioade de timp a crescut cu 42, 3%, de la 76.699 la 109.826.[/stextbox]

„Mulți dintre ei știau câteva informații despre Transilvania, dar ca tărâm al lui Dracula, nimic mai mult. Eu le spun tuturor că a fost inclusă de Lonely Planet în topul celor mai bune regiuni de vizitat în 2016 și marea majoritate nu știu acest lucru, fapt ce mă duce cu gândul că acțiunile de promovare a turismului românesc în străinătate nu au reușit prea mult să exploateze recomandarea făcuta de Lonely Planet”, explică Ana Adămoae.

Un trend ascendent în turismul de incoming cu destinația Transilvania însă există. Dacă este sau nu determinat de acțiunile de promovare desfășurate de autorități sau este unul „natural” e mai greu de spus.

„Ca și operator incoming simțim o creștere anul acesta. Totuși, îmi este destul de greu să spun dacă simt această creștere datorită notorietății aduse de Lonely Planet (LP), sau datorită campaniilor de marketing duse de noi. Totuși, mulți dintre turiștii care ne cer oferte știu de nominalizarea LP. Să nu uităm că ghiduri de genul LP sunt destinate în special turiștilor individuali, care vin de capul lor și nu prea au treabă cu agențiile de turism”, spune Traian Almășan, de la agenția clujeană City Tours & Events.

Pădure de carpeni lângă Sighișoara | Foto: Vakarcs Loránd

Pădure de carpeni lângă Sighișoara | Foto: Vakarcs Loránd

Nu departe de aceeași părere este bloggerul și ghidul de turism Florin Arjocu (www.drumliber.ro). „Trendul turismului de incoming era de creștere și înainte. Doar că la noi creșterea e de undeva de sub pământ. Sincer, nu percep vreo «revoluție» în urma acestei nominalizări. Eu am avut cereri de la turiști străini de excursii în Transilvania, dar nu știu dacă e rezultatul acestei noi notorietăți sau e vorba doar de brandul mai puternic al regiunii”, spune Arjocu.

Se poate (mult) mai bine

Despre felul în care România a promovat Transilvania la târgurile internaționale, opiniile sunt mai clare: mediocru. „La cele la care am participat noi (Viena și Berlin), standurile au fost în aceeași notă ca și în anii trecuți, insistându-se pe brand, pe culoarea verde etc. Peste tot era menționată nominalizare LP. Personal, aș fi promovat anul acesta mult mai intensiv Transilvania, cu 80% poze în standuri cu bisericile fortificate, cetățile medievale, gastronomia și pliante bazate pe LP… Fiind însă o strategie unică, rigidă și greoaie de atriburie și construcție a standurilor, nu cred că la nivelul ministerului s-ar fi putut face asta…”, este de părere Traian Almășan.

La fel crede și Ana Adămoae: „La Târgul de Turism de la Berlin nu am observat să se fi pus un accent deosebit pe această informație, cel puțin la nivelul standului României per ansamblu, probabil că agențiile participante au subliniat acest amănunt în discuțiile cu potențialii parteneri”.

Peisaj în zona Roșia din Pădurea Craiului | Foto: Vakarcs Loránd

Peisaj în zona Roșia din Pădurea Craiului | Foto: Vakarcs Loránd

Încă necunoscută

Cu tot aportul nesperat de vizibilitate adus de Lonely Planet, pentru mulți turiști Trasilvania este încă foarte puțin cunoscută.

„Majoritatea au cunoștință doar despre orașele medievale Brașov, Sibiu, Sighișoara, despre câteva biserici fortificate situate în apropiere, despre pârtiile de schi din Poiana Brașov și Păltiniș sau câteva lucruri legate de stațiunile balneoclimaterice de aici. Din acest motiv, deși numărul de turiști a crescut în ultimii ani, numărul înnoptărilor acestor turiști nu a avut o creștere însemnată. Datorită informațiilor secționate, marea majoritate a turiștilor vizitează doar o mică parte din Transilvania, fie doar zona bisericilor fortificate săsești, sau doar zona secuiască, fie doar zona de turism activ sau doar zona balneo”, explică Roxana Niculescu, consilier evaluare, examinare, la Reprezentanța de Promovare Turistica Brașov din cadrul ANT.

Din punctul acesteia de vedere, pentru a determina turiștii să petreacă cât mai mult timp în Transilvania, soluția optimă ar putea fi împletirea turismului cultural cu cel activ și în natură și cu cel balneo, pe o arie mult mai extinsă.

Acesta este, cu siguranță, un deziderat. Până la atingerea lui, mai sunt însă lucruri de făcut. „Transilvania este, oricum, cea mai cunoscuta regiune a României din punct de vedere turistic, iar dacă fluxul va fi anul acesta mai mare este posibil să aibă o legătură și cu recomandarea Lonely Planet, dar cu siguranță se putea fructifica mult mai bine acest avantaj”, crede Ana Adămoae.

„Oricum”, concluzionează Traian Almășan, „această nominalizare înseamnă enorm pentru Transilvania și Romania și efectele ei se vor vedea mulți ani de acum încolo. Depinde doar de noi cum o susținem, cum reușim să conservăm patrimoniul natural și cultural și sa nu dezamăgim turiștii care vin aici”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu