Maghiarii din România votează pentru Ungaria

Ungaria va organiza la sfârșitul acestei săptămâni alegerile parlamentare. Oficial, 7,9 milioane de alegători sunt așteptați, duminică, la urne, pentru a decide numele celor 199 de membri ai parlamentului unicameral de la Budapesta, pe baza unui sistem de vot mixt. Din cei aproape opt milioane de votanți, aproximativ 600.000 sunt maghiarii cu dublă cetățenie din Transilvania. Dintre aceștia, 480.000 au drept de vot. Pentru a înțelege mai bine sistemul de vot, dar și cum pot influența maghiarii din Transilvania alegerile din 8 aprilie, am stat de vorbă cu István Gergő Székely, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale din Cluj.

Alegătorii din diaspora, cheia succesului pentru Orbán
Etnicii maghiari din țările vecine Ungariei, deci și cei din Transilvania, sunt în centrul atenției premierului ungar, Viktor Orbán, pentru care voturile acestui grup de alegători, considerați susținători devotați ai Fidesz, partidul lui Viktor Orbán, se pot dovedi cruciale la alegerile care au loc la fârșitul săptămânii. Circa 2 milioane de maghiari trăiesc în afara granițelor Ungariei. În România, sunt înregistrați nu mai puțin de 600.000 de cetățeni maghiari cu dublă cetățenie, ceea ce reprezintă cam jumătate din populația maghiară din România. 480.000 dintre cei 600.000 au drept de vot. La alegerile parlamentare din 2014 și la referendumul din 2016 privind cotele obligatorii de refugiați au participat la vot 40-50% din maghiarii transilvăneni.

La acest procent se așteaptă autoritățile ungare și la alegerile din 8 aprilie. În cifre, asta înseamnă în jur de 220 de mii de voturi din România. „Maghiarii din afara Ungariei au votat și la alegerile precedente într-o majoritate covârșitoare pentru Fidesz (95,5% în 2014). Rezultatul defalcat pe țări nu este publicat de biroul electoral datorită faptului că în anumite țări dubla cetățenie nu este permisă. Fără dubii însă, această proporție a fost foarte similară și în cazul maghiarilor din România”, spune cercetătorul clujean. De ce se bucură Viktor Orbán de această popularitate în Transilvania? Explicația e foarte simplă. „La un referendum organizat în 2004, stânga a comis o greșeală foarte gravă, când s-a opus acordării cetățeniei pentru etnicii maghiari de peste granițele țării.

Acest lucru nu a fost uitat și nu a fost iertat. În schimb, Fidesz a optat pentru extinderea cetățeniei, și în 2010 ei au fost cei care au inițiat schimbarea legislației. Prin urmare, Orbán și partidul său sunt percepuți ca fiind cei care au acordat cetățenia și singurii care, într-adevăr, sunt interesați de soarta minorităților maghiare din regiune”, explică István Gergő Székely. La precedentele alegeri parlamentare, în 2014, diaspora maghiară a decis soarta unui singur mandat dintre cele 199. Anul acesta însă, specialiștii se așteaptă la un impact mai ridicat, cel mai probabil două mandate, deoarece între timp numărul celor încetățeniți și înregistrați în listele electorale aproape că s-a dublat, avertizează István Gergő Székely.

Așteptări mai mari de la Fidesz, decât de la UDMR
Pe lângă fenomenul amintit mai sus,și susținerea financiară acordată de Budapesta contează în privința preferințelor electorale ale maghiarilor din Transilvania. Din 2014, resursele materiale acordate de Budapesta comunităților de co-etnici din Bazinul Carpatic au crescut de 5-6 ori față de anii precedenți. În 2017,mai multe organizații maghiare din Transilvania au primit în total peste 100 de milioane de euro de la Budapesta, principalii beneficiari fiind bisericile, în special cea Reformată, mass-media, dar și alte organizații. „Magnitudinea acestor resurse este finalmente suficientă pentru a concura cu resursele pe care UDMR le-a putut obține în România, prin participarea în coaliții de guvernare.

Mai mult,modelul urmat de UDMR, bazat pe ideea participării cvasi-permanente în guverne, pare să-și fi atins limitele în ultimii câțiva ani, și nici în privința drepturilor sau statutului minorității nu a reușit să obțină mare lucru UDMR în ultima perioadă. Ultimul succes legislativ important al UDMR a fost adoptarea legii educației, în 2011. În acest context, efectul atenției crescute acordate comunității maghiare de guvernul condus de Viktor Orbán a condus la o reconciliere între Fidesz și UDMR și o orientare mai pronunțată spre Budapesta, în detrimentul Bucureștiului, care a devenit caracteristică în rândul clasei politice maghiare din România”, punctează István Gergő Székely.

Sondajele indică victoria Fidesz-KDNP
Cu prima șansă la alegerile de duminică pornește, în mod evident, alianța de dreapta Fidesz-KDNP, condusă de actualul premier, Viktor Orbán, a cărei susținere aproape sigur depășește 40% între alegătorii activi și deciși, susține cercetătorul clujean István Gergő Székely. Însă, în media din Ungaria au apărut și sondaje care au măsurat o susținere de peste 50% pentru alianța Fidesz-KDNP. În sondajele amintite urmează, la distanță mare,partidul radical de dreapta,Jobbik (undeva între 15-20% în rândul celor care vor vota și au un partid preferat), și Partidul Socialist Maghiar, MSZP (undeva între 10-15%).

István Gergő Székely amintește de un aspect extrem de important în lupta pentru supremație. Din cauza unei crize de personalități marcante, Socialiștii au fost nevoiți să„împrumute” un candidat pentru funcția de prim-ministru. Este vorba despre pe Gergely Karácsony, care este în prezent primarul unui district din Budapesta. Acesta face parte dintr-un partid mic,numit Dialog Pentru Ungaria –Párbeszéd Magyarországért, cu care Socialiștii au încheiat o alianță electorală.Potrivit lui Székely, șanse de a intra în parlament mai au partidul fostului premier, Ferenc Gyurcsány (Demokratikus Koalíció – Coaliția Democratică) și formațiunea centristă verde,Lehet Más a Politika (Politica poate fi diferită), ambele fiind cotate undeva între 5-8%.

În pofida avantajului evident al alianței Fidesz-KDNP, sunt posibile scenarii foarte diferite în privințarezultatului, de la o nouă majoritate de două treimi până la un rezultat de sub 50% din mandate pentru alianța lui Viktor Orbán. Teoretic, nici chiar o victorie a opoziției nu poate fi exclusă. În opinia cercetătorului clujean,doi factori generează această stare de incertitudine: participarea la vot și sistemul electoral. „Primul este mai ușor de explicat: din cauza numărului foarte mare de alegători indeciși, atipic de mare pentru o perioadă atât de apropiată de alegeri, Fidesz ar fi favorizat de o participare mai scăzută, până la 60%, iar șansele opoziției de stânga încep să devină mai mari la o participare ridicată, de aproximativ 70%. La ultimele alegeri, în 2014, rata participării a fost de 61,7%.

Impactul sistemului electoral este mai dificil de explicat, deoarece sistemul este foarte complex. În Ungaria, 106 mandate sunt alese în circumscripții uninominale prin majoritate relativă, iar 93 de mandate pe liste de partid la nivel național. Prima componentă a sistemului este mai importantă,iar majoritatea relativă a fost favorabilă lui Fidesz, în contextul în care opoziția a fost formată până recent din două blocuri incompatibile, unul de stânga și unul de extremă dreapta. În ultimele luni,însă, acest lucru pare să se fi schimbat.

Prin discursul său dur, axat aproape în exclusivitate pe problema migrației, Fidesz pare să fi schimbat poziția în preferințele alegătorilor cu Jobbik, care a încercat să adopte un ton mai moderat. Prin urmare, șansele unei coordonări electorale împotriva candidaților individuali ai Fidesz au crescut. Nici partidele, nici alegătorii de stânga nu mai exclud o cooperare electorală cu Jobbik”, explică István Gergő Székely. Totuși, acest lucru rămâne foarte dificil de realizat în practică, deoarece, datorită sistemul electoral,partidele pierd nu doar o parte din finanțarea de campanie dacă își retrag candidații individuali în prea multe locuri, dar vor fi dezavantajați și în componenta pe liste, deoarece voturile neutilizate din circumscripțiile uninominale sunt adăugate la voturile exprimate pentru liste.

Așadar, șansele opoziției de a preveni o nouă victorie categorică a Fidesz depind de rezolvarea acestei dileme de coordonare, adică de capacitatea lor de a se înțelege în susținerea unui singur candidat în circumscripțiile uninominale unde ar fi șanse reale de a învinge candidatul Fidesz, a adăugat Székely. „Ne putem aștepta la retragerea unor candidați ai opoziției chiar și în zilele care au mai rămas până la alegeri, dar chiar și așa, cel mai probabil scenariu rămâne un rezultat de peste 50% pentru Fidesz”, opinează István Gergő Székely.

Distribuie:

Postaţi un comentariu