După vacanța de vară, vacanța electorală îi solicită peste măsură!

Au trecut deja două săptămâni de campanie, iar aleșii, candidații și alegătorii s-au prins într-un dans deja cunoscut. Primii promit, ceilalți se fac că îi cred și „circul” continuă. Dacă aleșii care au primit vacanță electorală tocmai pentru a face campanie se agită, participă la întâlniri, pomeni și târguri și fac deplăsări peste deplasări, alegătorii sunt destul de blazați în fața acestei curse cu 14 competitori. Transilvania Reporter vă propune un mic inventar al acțiunilor de campanie la care parlamentarii clujeni susțin că participă zi de zi, de dimineața până seara. De remarcat că din meniu, lipsește deocamdată împărțitul de găleți și kilul de făină și litrul de ulei, factori motivaționali importanți pntru toate campaniile din ultimii 25 de ani.

Senatorul Cordoş promite 10 ani cu Ponta la Cotroceni

Senatorul Alexandru Cordoș se afla la începutul acestei săptămâni în Capitală. Domnia sa spune că de la 1 octombrie încoace s-a ocupat de politica din teritoriu dar n-a putut s-o despartă de politica națională și nici de campania electorală, pentru că „tonul de acolo se dă”. Spune că a ținut audiențe la cabinetele teritoriale în fiecare vineri și a participat la evenimentele și întâlnirile organizate de colegii de la PSD din localitățile arondate colegiului său: “Chiar şi acum două săptămâni am fost la Turda!”  Nu a organizat încă nimic din propria inițiativă și nu are planuri noi în acest sens. ” Noi respectăm cam ce fac și propun colegii noștri de la centru, dar ne ocupăm și de problemele ce apar pe parcurs, legate de viața oamenilor. Eu, de exemplu, am participat în weekendul trecut la târgul de la Negreni, dar și la o întrunire la Gilău unde a fost o discuție despre cuantumul despăgubirilor privind autostrada. Le-am spus oamenilor că am să mă interesez în ce măsură se poate mări acel cuantum ” spune Alexandru Cordoș.

 

Cam ce le spune Cordoș oamenilor despre alegerile prezidenţiale? ” Le spun că acum se încheie zece ani de mandat a lui Traian Băsescu, care ne-a adus numai necazuri și de votul lor contează ce urmează, că de ei depinde să avem zece ani cu domnul Ponta președinte și să fie zece ani mai buni. Le spun că Traian Băsescu a redus pensiile și salariile, iar Victor Ponta le-a dat înapoi, ba mai mult, a mărit pensii și salarii, pentru că iată, era de unde! A făcut autostrăzi și a redeschis autostrada Transilvania, face locuri de muncă, asta le spun oamenilor! ” Despre ceilalți candidați Alexandru Cordoș spune că nu prea vorbește : “Nu am ce să spun despre ceilalți, le vorbesc despre candidatul nostru, domnul Ponta, care a deschis România spre țările vestice, spre Europa și aceasta îl apreciază. Le spun că ne trebuie la Cotroceni un om care să știe să ne reprezinte pe plan strategic și dacă Victor Ponta va fi ales atunci, aceste lucruri se vor îndrepta.”

DSC_8432

De acum înainte, promite senatorul Cordoș va participa la orice acțiune electorală, dar nu oferă cadouri pentru că nu are, singurele daruri sunt niște pliante și pixuri. Cum e cu banii necesari pentru campanie la nivel local? Se face „din banii de la partid, de la București și din banii de la organizația locală”, explică senatorul PSD. Deputații și senatorii participă doar cu mașinile și oamenii de la cabinetele lor care sunt plătiți de Parlamentul României, cum se întâmplă și când este activitate normală în Parlament.
Pe pagina de Facebook a senatorului găsim fotografii de la ziua sa de naștere și din primăvara acestui an, de la câteva serbări populare.

Deputatul PSD, Cornel Itu a evitat să răspundă întrebărilor noastre. După ce i-am formulat tema nu şi-a mai găsit timp pentru o discuţie. Domnia sa are o pagină de internet unde postează imagini cu Victor Ponta în studiourile de televiziune şi la statusul său de Facebook găsim fotografia lui Victor Ponta cu preşedintele Obama. În weekenduri, postează câte o fotografie de toamnă şi le urează prietenilor zile însorite. De asemenea, cu ocazia Zilei Recoltei la Dej, deputatul Itu a afişat fotografii şi a povestit cât de frumos a fost la târg, în centrul oraşului Dej. Un localnic i-a replicat cu acestă ocazie: “Așteptăm cu nerăbdare inaugurarea pieței agroalimentare al cărui termen era 2013.”

Vârsta – principalul atu a lui Victor Ponta

Deputatul Ioan Moldovan din Colegiul nr.7 zona Câmpia Turzii susține că se află în plină campanie electorală. „Am venit de la București și mi-am reluat problemele zilnice. Am terminat afișajul, urmează să trecem la campania din ușă în ușă, cum s-ar spune. Vom avea o echipă mixtă formată din membri PSD și PC. Va merge fiecare cu culoare sa, dar vom susține un sigur candidat: Victor Ponta. Ce le spunem oamenilor? În primul rând, Victor Ponta are avantajul vârstei. Este cel mai important atu al său. Este un candidat tânăr, a lucrat în justiție, a făcut patru ani de Guvern, unde este cel mai greu. Este cel mai reprezentativ candidat în momentul de față. Are experiență pentru tot ceea ce contează în România în momentul de față, nu numai povești și vorbe. Noi îl susținem fără nicio sinopsă. Toate aceste intrigi care au apărut acum la adresa lui Victor Ponta nu fac decât să incite alegătorii și să îl întărească pe el. Este o campanie relaxată, pentru că succesul este garantat”, a spus deputatul Ioan Moldovan. Întrebat ce le spune alegătorilor despre ceilalți candidați, acesta a airmă că nu e nevoie să facă acest lucru. „Nu știu dacă ar trebui să le spunem ceva, pentru că ei nu spun nimic. Îi lăsăm să se bată singuri, cu propriile declarații”, a spus acesta. Moldovan susține că la Câmpia Turzii costurile campaniei sunt „modeste”, dar nu poate să ne ofere cifre, pentru că de acest aspect se ocupă trezorierul. Cu toate acestea, susține că s-au folosit afișe și bannere în limite rezonabile, fără a exagera, cum au făcut cei de la ACL în zonă.
În zilele următoare, Ioan Moldovan va participa la „o acțiune mare” care are loc la Câmpia Turzii și la care este obligat să ia parte, după cum mărturisește. E vorba despre întâlnirea zonală PAZIA Câmpia Turzii care are loc pe 15 octombrie 2014, cu tema „Agricultura Zonală Arieşul – o șansă pentru ferma de familie”. Deși este o întâlnire la care participă și reprezentanții celorlalte partide politice, Ioan Moldovan susține că această acțiune face parte din campania electorală, pentru că banii vin de la Guvern, iar beneficiarii sunt alegătorii.

Ioan Moldovan

Ioan Moldovan

Deputatul Ioan Moldovan a câștigat alegerile în decembrie 2012 din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu, dar, imediat după alegeri acesta a trecut la Partidul Conservator, unde a fost numit în funcție de prim-vicepreședinte al filialei clujene. Acesta activează în Camera Deputaților în Comisia pentru administrație publică. A fost în perioada 2008-2012 viceprimar al municipiului Câmpia Turzii din partea PDL.
Mircea Vicenţiu Irimie, ales deputat în circumscripţia electorală nr.13 CLUJ, colegiul uninominal nr.8, aparţine Grupului parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR) şi a declarat pentru Transilvania Reporter că personal nu se află în campanie electorală. “În prezent am activităţi în teritoriu. În Colegiul de care aparţin am în grijă patru comune şi 21 de sate. Nu am timp de vacanţă pentru că sunt tot timpul în circuit, mă întâlnes cu cu fermierii, le ascult propunerile de proiecte. Fac parte şi din Comisia pentru sănătate şi familie şi recent m-am întâlnit cu prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj pentru că vrem să înfiinţăm o şcoală de management medical. Am fost şi la Negreni, am fost la Sărbătoarea Cepei în Mihai Viteazu şi la sfinţirea unei troiţe din Mărtineşti. Campanie electorală se face prin mass-media, la nivel înalt şi noi pe plan local nu putem influenţa cu nimic. Transmit electoratului să cântărească fiecare opţiune de vot. Fiecare candidat are şi părţi bune şi părţi rele şi de aceea le transmit oamenilor care vor merge la vot să voteze unitatea, nu dezinformarea. Să se gândească la faptul că insituţiile trebuie să înceteze să fie aservite. Electoratul trebuie să îl voteze pe Victor Ponta pentru că este un model şi face parte dintr-o nouă generaţie de lideri politici. Eu pe Victor Ponta îl suţin”, a declarat Mircea Vicenţiu Irimie, fost viceprimar al municipiului Turda, în perioada 2008-2012.

ACL Cluj s-a organizat riguros să-l promoveze pe Iohannis

Şi parlamentarii din fostul PDL şi PNL s-au mobilizat la Cluj pentru acţiunile din campanie, care, dacă e să ne luăm după declaraţiile lor, le ocupă tot timpul, din zori şi până-n seară. „Eu sunt în campanie în fiecare zi de la 9 dimineaţa până seara. Am întâlniri cu cetăţenii, de exemplu ultima începe la ora 19.00. Particip la aceste acţiuni atât în judeţ în comunele şi localităţile din judeţ din zona Huedin şi în Cluj-Napoca în colegiul meu de senator. Le prezentăm oamenilor programul candidatului partidului, programul lui Iohannis şi le vorbesc oamenilor despre ceea ce propune candidatul în privinţa educaţiei, a locurilor de muncă şi alte domenii. Oamenii în general vin cu problemele lor personale, de la faptul că nu au un loc de muncă sau o problemă de sănătate, sau au probleme legate de un drum. În general la aceste întâlniri este prezent şi primarul din localitate care le oferă răspunsuri la aceste probleme, care nu ţin de preşedinţie”, a precizat senatorul Alin Tişe. Aceasta spune că la Cluj cei din PNL şi din fostul PDL şi-au împărţit zonele în care fac campanie foarte riguros. „ Noi acum suntem un singur partid, toţi suntem liberali, dar am luat ceea ce a funcţionat foarte bine la PDL, lucrurile cu care am avut succes în alte campanii. Şi am împărţit şi zonele, domnul Nicoară de exemplu şi-a luat ca şi zonă colegiul dânsului şi acolo fac ei campanie. Le dăm oamenilor pliante cu programul candidatului Klaus Iohannis şi câte un pix, nimic altceva”, a mai spus Tişe. În privinţa finanţării pentru acţiunile de campanie senatorul a declarat că aceasta este asigurată ca de obicei din donaţii.

“Votați un președinte normal!”

Adrian Oros este deputat PNL în Colegiul 1, Mănăștur-Grigorescu. Acesta susține că poate fi găsit în timpul campaniei electorale în Cluj, dar și în Gherla sau Dej, unde se întâlnește atât cu reprezentanții locali, cât și cu alegătorii. „Am fost vineri ( n.r. 10 octombrie) în Gherla și Dej și sâmbătă (n.r. 11 octombrie) la Negreni. Merg acolo unde există solicitări din partea organizațiilor locale, dar, în general, acțiunile electorale sunt concentrate în weekend, pentru că în timpul săptămânii oamenii lucrează. În fiecare zi mi se comunică ce trebuie să fac. Astăzi (n.r. 14 octombrie) am participat la dezbaterea de la aeroport, „Studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca”, dar aici, din păcate, nu au participat prea mulți oameni politici, pentru că sunt pe teren, după voturi”, a spus acesta.

Adrian Oros susține că nu îi vorbește de rău pe ceilalți candidați și că preferă să își concentreze toată atenția asupra candidatului ACL, Klaus Iohannis. „Principalul contracandidat al lui Klaus Iohannis este Victor Ponta. Lumea îl vede zilnic la televizor, îi urmărește activitatea, declarațiile. Mai e nevoie să le spun eu ceva?”, crede acesta. Deputatul le transmite alegătorilor să voteze cu Klaus Iohannis pentru a avea un președinte „normal”: „Le spun oamenilor să voteze un președinte echilibrat, care demonstrează prin fapte și nu prin vorbe. Klaus Iohannis e acuzat frecvent că vorbește puțin, dar așa ne place nouă ardelenilor să demonstrăm anumite lucruri prin fapte, nu prin vorbe” mai spune Oros. Cât priveşte costurile campaniei electorale, Oros susține că acest lucru se va ști doar la finalul campaniei.

IMG_4160

„Campania se susține din contribuțiile membrilor partidului și din donații. Fiecare consilier, deputat, senator depune o sumă de bani. Din fericire suntem suficienți membri pentru a suporta o campanie decentă. Părerea mea este că această campanie electorală pentru prezidențiale este cu mai puțină patimă, decât cele locale, în care se dau adevărate bătălii în zonele rurale, mai ales. Această campanie e una liniștită. Se desfășoară mai mult în presa centrală, au loc apariții publice, întâlniri regionale. De exemplu, Klaus Iohannis va veni pe 25 octombrie la Cluj și va avea șapte – opt întâlniri. Avem afișe, bannere, mici și bere, nu. Cred că este un alt tip de campanie, s-a schimbat electoratul și nu se mai pretează nimeni la așa ceva. Din câte am observat, nici la alte partide nu există așa ceva. Dar cine știe? În turul doi se dă adevărata bătălie și poate atunci vor ieși cu tot arsenalul”, a adăugat Oros.

Radu Zlati: “fac campanie adaptată la public”

Deputatul Radu Zlati susține că poate fi găsit în timpul campaniei în teritoriu sau la cabinetul său din Cluj. „Vinerea tecută (n.r. 10 octombrie) am avut o zi plină. Am fost la Dej împreună cu domnul Marius Nicoară, apoi m-am întâlnit cu primarul de la Gherla. Mâine voi merge Apahida. Deputatul a precizat că acesta nu dorește să le transmită alegătorilor decât mesajul candidatului ACL, întrucât nu i se pare în regulă să vorbească de rău contracandidații. În momentul în care vorbește electoratului, Radu Zlati susține că își adaptează discursul. „În funcție de persoanele pe care le am în faţă, mesajul meu se diferențează. Într-un fel vorbesc cu fermierii, pentru că ei au anumite interese și altfel cu persoanele din zonele urbane. Nu le vorbesc strict din punct de vedere politic, ci și din punct de vedere social –economic. În ceea ce privește promisiunile, în mod concret, președintele statului nu le poate oferi nimic, pentru că acest lucru revine Guvernului. Ce poate face Iohannis este să încerce să se axeze pe relațiile dintre preşedinte şi Guvern, astfel încât deciziile să meargă într-o anumită direcție. „România bine făcută” nu înseamnă că Iohannis odată ajuns președinte își va sufulca mâinile și va începe să lucreze. Nu așa merg lucrurile. Poate, în schimb, să încerce să determine Guvernul și celelalte instituții să lucreze la modul serios”, a explicat deputatul.

Radu Zlati

Radu Zlati

Nici Radu Zlati nu știe cât costă campania electorală, dar ne precizează de unde vin acești bani: contribuțiile membrilor de partid și donații. „Situația clară va fi prezentată la finalul campaniei electorale. În orice caz, costă destul de mult. În 2009, campania pentru alegerile parlamentare a costat peste două milioane de euro, dacă țin bine minte”, a spus acesta.

Conform deputatului, ACL va oferi, în timpul campaniei, materiale electorale: pixuri, brichete și flyere informative. Zlati consideră că începând din 2012, campaniile electorale au început să fie „mai curate” și că nu au mai existat abuzuri. „Aceste daruri sunt ilegale și imorale, și nu cred că țin locul argumentelor în campanie. Eu cred că tradiționalul kilogram de făină nu se va mai folosi în curând în România”, mai spune deputatul. Radu Zlati este membru PNL din 1990. În prezent este deputat în Colegiul nr. 5, Gherla.

Elena Uioreanu (PNL): Am încredere că oamenii vor şti cum să voteze

“Tocmai m-am întors de la Mănăstirea Râşca Transilvană, unde a fost hramul la această mănăstire. A fost foarte multă lume, normal că n-am făcut politică, dar lumea ne-a recunoscut, auzeam în jurul meu „PNL, PNL”, „uite, acela e de la PNL, acesta de la PSD”. Am mai stat de vorbă cu oamenii. Din fericire, în comuna Beliş, unde ne-am retras toţi care am fost la mănăstire se lucrează intens, se asfaltează, lumea e mulţumită, primarul e pregătit să facă şi un parc acolo. Eu zic că lumea are încredere în oameni care au demonstrat că pot să facă, au făcut, nu doar au promis şi, vorba din campanie, „România lucrului bine făcut”, se vede foarte bine în comunele în care am fost astăzi şi atunci am încredere că oamenii vor şti cum să voteze. Le spun să voteze cu Iohannis. Şi în perioada următoare mai am programate deplasări, la Apahida, Turda, Huedin. Acesta e planul până acum, planul imediat. Avem întâlniri programate cu oamenii, întâlniri anunţate, unde sperăm să vină cât mai multă lume care să asculte cât mai mulţi mesajul nostru. În fiecare comună e altfel, unde avem primar, vorbim cu primarul pentru aceste întâlniri. Oamenii din colegiu îi văd pe parlamentari ca pe nişte extra super primari, iar presa şi cei din afara colegiului se aşteaptă să fim super deputaţi. Atunci e foarte complicat, e o chestie pe care nu ştii cum s-o împaci, nu ştii de unde s-o priveşti”, a declarat deputatul liberal.

Elena Uioreanu

Elena Uioreanu

Steluţa Cătăniciu (PLR): Vom ajunge în fiecare comună din judeţ

“Am fost prin judeţ, prin comune, alături de tinerii din Partidul Liberal Reformator, am fost în comunele Mociu, Apahida, în Căianu, în Aşchileu, la târg la Negreni am fost două zile. Oamenii sunt încântaţi, îşi aduc aminte cu mare plăcere de perioada în care Călin Popescu Tăriceanu a fost prim-ministru. Ne povestesc că în acea perioadă li s-au mărit pensiile, li s-au mărit salariile şi majoritatea cu care noi stăm de vorbă în judeţ spun că îl votează pe dl Tăriceanu. Urmează să mergem pe zona de munte, dar vom ajunge în fiecare comună din judeţ. Sâmbătă suntem la Gherla, duminică suntem la Turda, joi suntem la Gilău. Le spunem oamenilor să-l voteze pe dl preşedinte Tăriceanu şi, repet, oamenii sunt foarte primitori şi îşi aduc aminte în discuţiile pe care noi le purtăm cu dânşii de vremurile din 2004-2008, când dl Tăriceanu a fost prim-ministru. Toată lumea spune că atunci au simţit că au dus-o mult mai bine decât în prezent. Urmează întâlniri pe Cluj, pe municipiu, de luni începem acţiunile în cartiere, alături de membrii noştri de partid, avem 7 puncte electorale tip cort, pe care le vom amplasa în toate cartierele din municipiu, campania pe care PLR o face pentru candidatul la preşedinţie, preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, este o campanie clasică, dar nu va fi o campanie costisitoare, vom fi în permanenţă între oamen”, a spus Cătăniciu.

UDMR se face luntre şi punte pentru Kelemen Hunor

Parlamentarii UDMR din Cluj spun că în această perioadă sunt foarte ocupaţi cu acţiunile de campanie. Totul pentru a-i convinge pe oameni de valoarea candidatului uniunii, Kelemen Hunor. „Da, sunt în campanie, chiar acum am ieşit dintr-o şedinţă în care am discutat cu colegii mei despre materialele pe care le-am primit şi despre împărţirea lor. Ca şi şef de campanie la nivel local, lucrez cu oamenii pe care îi cunosc şi în care am încredere, cu tineri cu care am mai colaborat foarte bine şi la alte campanii şi care mă ajută şi de această dată. Le vorbim oamenilor în primul rând despre cât e de important să meargă la vot, e dreptul lor şi trebuie să şi-l exercite. Le dăm fluturaşi cu programul candidatului, calendare pe anul 2015 şi pixuri. Nu dăm găleţi sau altceva”, a spus deputatul UDMR, Mate Andras.

Acesta a precizat că are întâlniri cu cetăţenii alături de consilierii judeţeni şi locali şi de restul parlamentarilor UDMR. „Avem ceea ce noi numim audienţele săptămânale cu oamenii şi nu aşteptăm să vină oamenii la noi în birou ci mergem noi la asociaţiile de proprietari. În aceste zile întâlnirea va fi pe strada Cetăţii. Aşa aflăm problemele oamenilor şi acum la întâlnirile din aceste săptămâni specific campaniei electorale le vorbim despre candidatul nostru, Kelemen Hunor şi programul său”, a adăugat deputatul. Acesta spune că le vorbşete oamenilor doar despre candidatul pe care îl susţine pentru că este scârbit de scandalurile dintre ceilalţi candidaţi. „Pot spune că în ultimele săptămâni am devenit scârbit de atacurile care se practică între candidaţi şi mă bucur că eu îl pot recomanda oamenilor pe Kelemen Hunor, care nu am auzit să fi lansat nici un fel de atac la alt contracandidat şi care vorbeşte doar despre ceea ce vrea să facă. Ştiu că în 1996 când UDMR a avut pentru prima dată candidat propriu la prezidenţiale am zis că România probabil va putea avea un preşedinte care să aparţină unei minorităţi când în SUA se va alege un preşedinte de culoare şi uite că acolo s-a realizat deja, aşa că poate avem şi noi şanse de data aceasta. Cred că un preşedinte trebuie să fie un mediator, să nu mai avem scandaluri între palate şi să se asigure funcţionarea instituţiilor statului”, a adăugat deputatul.

UDMR în campanie

UDMR în campanie

Campanie „de specialitate”

Şi colegul său de partid, senatorul UDMR Laszlo Attila a spus că participă la acţiuni de campanie şi întâlniri din care unele au legătură şi cu profesia sa, de medic. „Ieri ( n.r. redacţiei luni) am fost la Târgu Mureş la o întâlnire privind sistemul de sănătate. Acum 13 ani discutam despre înfiinţarea CNAS. Chiar dacă nu a fost o activitate strictă de campanie, au fost şi foştii miniştri ai Sănătăţii, domnul Hajdu Gabor, echipa care a pus în aplicare legea 145, şi am trecut în revistă problemele, ce a fost bun, ce a fost rău şi cum a evoluat şi care sunt etapele pe care urmează să le parcurgem. Merg la acţiuni şi în judeţ şi în municipiu şi în acelaşi timp sunt solicitat pe teme de sănătate şi în alte judeţe”, a explicat Laszlo. „Joi la ora 15 am o adunare cu cetăţenii în cartierul Gruia, dar colegii îmi spun în fiecare seară care este programul pentru ziua următoare, din câte ştiu zilele următoare voi fi în judeţul Cluj. Îl susţin pe Kelemen Hunor şi, ca o apreciere generală, şi o spun cu părere de rău, văd alţi 13 candidaţi şi nu am reuşit să aflu în 2 sau 3 luni de când avem această campanie neoficială, cine ce vrea să facă în viitor, cu excepţia domnului Kelemen Hunor. Văd că nu e într-o situaţie foarte fericită, pentru că, dacă luăm în considerare argumentele pentru care din 1996 s-a decis ca UDMR să aibă un candidat propriu la prezidenţiale, el este persoana care are obligaţia să folosească canalele mai eficiente de comunicare din această perioadă, astfel încât să împărtăşească mesajul comunităţii maghiare pe mai multe probleme. Una dintre ele este problema proiectului privind autonomia, dar sunt şi altele, pentru că ieri am discutat despre ce s-ar impune privind sistemul de asigurări de sănătate şi temele sunt foarte variate de la o localitate la alta. Dar cred că, din acest punct de vedere, eu sper ca măcar anul viitor când nu vom mai avea alegeri, să începem să discutăm cu mintea limpede şi fără a greva discuţiile cu tot felul de sentimentalisme şi reacţii viscerale, despre ceea ce vrem să facem cu această ţară. Lista a fost deschisă de către domnul Kelemen Hunor. Suntem la aeroport ( n.r. senatorul a participat la prezentarea studiilor despre proiectul de punct de transport intermodal) şi constat că după atâţia ani trebuie să refacem colaborarea şi dialogul între instituţii. Ţin minte că din 2004 în această parte a ţării indiferent de partid nu au fost discuţii contradictorii referitor la trei subiecte: dezvoltarea aeroportului, necesitatea creării de locuri de muncă şi sistemul de management al deşeurilor. Acum constat în 2014 că există”, a spus senatorul UDMR.

Parlamentarul are un discurs rupt de realitate

„Nu prea cred că povestea asta cu teritoriul ajută candidaţii. Aici vorbim, totuşi, de un număr de 14 candidaţi, din care doar la 4-5 sunt partide parlamentare. Dar cred că era mult mai util pentru mersul campaniei ca în perioada asta să schimbe un pic, că de fiecare dată vin în teritoriu şi nu schimbă cu mare lucru, pentru că nu contează discursul local. Era mult mai important dacă treceau câteva legi importante, era mult mai de efect decât prezenţa lor în comune. Ei nu fac altceva decât să uzeze în continuare de mijloacele tradiţionale de motivare a electoratului. Eu cred că pentru asta vin în teritoriu deputaţii şi senatorii. Şi nici nu ştiu cât sunt de cunoscuţi în teritoriu; aici cel mai credibil e jocul primarului şi jocul consilierului local, persoane cu notorietate din comunitate sau circumscripţie, şi nu neapărat parlamentarul, pentru că el oricum are un discurs rupt de realitate, unul generalist. Mulţi mai mult strică decât construiesc” este de părere sociologul Ioan Hosu.

DSC_8456

 

Text: Ruxandra Hurezeanu,  Claudia Romitan, Cristina Beligăr, Maria Man, Marius Avram

Distribuie:

Postaţi un comentariu