Episcopul Vasile Someșanul a fost înmormântat în Catedrala Mitropolitană

Foto: Dan Bodea

Episcopul Vasile a fost înmormântat luni în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane. De la ora 9, s-a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba Prohodirii, care se va oficia de la ora 12, în fața Catedralei, de un sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ierarhul a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11.30, la vârsta de 72 de ani.

Duminică seara, după Vecernie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au oficiat o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș (Someșanul), Episcop Emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a susținut programul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, care are loc în fiecare duminică seara, în cadrul căruia a rostit o cateheză In memoriam, vorbindu-le celor prezenți despre „Vlădica Vasile – Omul faptei”.

„Episcopul nostru Vasile, mult rugător, mult jertfitor, mult iubitor, a fost omul faptei”, a spus mitropolitul. Conform Predicii de pe munte, din Evanghelia după Matei, capitolul 7, începând cu versetul 16, ÎPS Andrei l-a caracterizat pe Vlădica Vasile ca fiind „pomul cel bun care a dat roadă bună. Vlădica Vasile a fost omul care și-a clădit casa pe stâncă și n-au putut-o doborî nici vânturile, nici valurile”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu