Cultură de la Est la Vest. Artistul Mircea Cantor decorat în Franța

Foto: Mircea Cantor

La un an de la inaugurarea oficială a Sezonului România-Franța, ambasadorul Luca Niculescu a înmânat decorațiile acordate de către Președintele României unor personalități române și franceze care au avut o contribuție deosebită la succesul acestui proiect bilateral.

Astfel, au primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer – Serge Lasvignes, președintele Muzeului de Artă Modernă al Franței (Centrul Pompidou); Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer – Bernard Blistène, directorul Muzeului de Artă Modernă al Franței (Centrul Pompidou); Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria F – „Promovarea Culturii” – Claude d’Anthenaise, fostul director al Muzeului Vânătorii și al Naturii din Paris, și Ami Barak, critic de artă și curator al expozițiilor La Brique (Mulhouse) și Ex-East; Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea Culturii” – Mircea Cantor, artist, curator al expoziției organizate la Muzeul Vânătorii și al Naturii din Paris.

Printre cei decorați se află și artistul Mircea Cantor absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Contribuția lui în cadrul Sezonului Franța -România a fost o expoziție „Vânătorul de imagini” Le Musée de la Chasse et de la Nature.

Mircea Cantor face parte dintre acei artişti, nu chiar foarte mulţi, plecaţi din Romania cu un potențial extrem de solid și care și-a construit o reputație internațională. Franţa a devenit ţara sa de adopţie dar şi rampa sa de lansare, mai ales după prestigiosul Premiu Marcel Duchamp care i-a fost decernat în 2011.

Muzeul vânătorii şi al naturii i-a dat lui Mircea Cantor “mână liberă” (carte blanche, cum se spune în franceză) pentru o expoziţie în jurul noţiunii de “teritoriu”. Aş preciza o dimensiune extrem de interesantă din aria de interese şi de inspiraţie a lui Mircea Cantor: el aduce deseori în Franţa teme, imagini şi ecouri din satul românesc şi din tradiţiile populare româneşti.

„Nu este pentru prima dată că forţa arhetipală a unor semne şi simboluri născute din geniul popular românesc a traversat frontierele geografice şi generaţionale, pentru a genera apoi modernitate. Brâncuşi este un exemplu. Îndrăznesc de altfel să spun că Mircea Cantor a receptat extrem de bine lecţia şi exemplul lui Brâncuşi. De altfel, una dintre “lucrările” sale recente a constat în plasarea semnelor diacritice pe numele marelui sculptor român, nume care era gravat à la française, Brancusi, pe atelierul lăsat moştenire Parisului şi Franţei, alături de Centrul Georges-Pompidou” a apreciat Matei Vișniec, dramaturg și jurnalist care trăiește în Franța.

Matei Vișniec a descris și un detaliu al acestei expoziții, semnalând din parcursul ei un film de trei minute şi patruzeci de secunde „cu totul şi cu totul tulburător”. “Personajul” principal al filmului este un vultur dresat să vâneze drone înălţate în mod ilegal în preajma unor obiective cu statut special, cum ar fi bazele militare. „Mircea Cantor captează în filmul său o spectaculoasă încleştare între pasărea vie şi pasărea mecanică, cu o victorie fără drept de apel a celei vii asupra celei teleghidate. O veritabilă metaforă a ecuaţiei în care se află astăzi umanitatea, nu doar pe cale de a se înstrăina de natură ci şi pe cale de a o distruge”, a spus Matei Vișniec.

 

[stextbox id=’info’ defcaption=”true”]Mircea Cantor este pictor, regizor, sculptor, desenator şi artist al avangardei conceptuale. S-a născut în anul 1977, în Oradea. Mircea Cantor locuieşte şi lucrează în Paris şi Cluj. A avut prima expoziţie în 1999, printre expoziţiile sale personale numărându-se: „Ciel Variable”, Frac Champagne-Ardennes, Reims (2007), „The Title Is the Last Thing”, Philadelphia Museum of Art (2006) şi „Burn to be Burnt”, GAMEC, Bergamo (2006). Lucrările sale sunt expuse în cele mai mari muzee din lume cum ar fi de exemplu: Muzeul de Artă Modernă, New York, Walker Art Center, Minneapolis, Muzeul de Artă din Philadelphia, Pennsylvania şi altele.[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu