Culegătorii de sparanghel au intrat, în sfârșit, în atenția autorităților românești

După a ce a fost nevoit să recunoască – și a făcut-o într-un răspuns pentru Transilvania Reporter – că nu știe cine a negociat contractele de muncă temporare pentru culegătorii de sparanghel, că nu știe cine i-a adus la avion și nici nu știe cine a plătit zborurile, și că nu are un protocol cu autoritățile germane, staff-ul Ministerului Muncii și Protecției Sociale din România a reușit să discute toate aceste sensibile probleme sociale și economice cu omologul federal din Germania.

În data de 10 aprilie, pe Aeroportul Internațional din Cluj se îmbulzeau aproape 2.000 de români pentru a se îmbarca în avioane charter care urmau să-i transporte în Germania, la munci agricole. Aglomerația de pe aeroport a stârnit uluială, care a evoluat rapird într-un adevărat scandal național.

Surpriza cea mai mare a fost însă determinată de faptul că nimeni dintre autorități însă nu a putut răspunde – timp de aproape o lună de la cele întâmplate – la câteva întrebări simple: cine a făcut recrutările, cine a adus la Cluj autocare întregi cu muncitori și cine a contractat forța de muncă respectivă, în plină pandemie.

După aproape trei săptămâni, într-un răspuns provocat de Trasilvania Reporter, Ministerul român al Muncii – după ce recunoștea că habar nu are cine a intermedit contractele de muncă în străinătate și nici cine i-a adus pe acei oameni la Cluj – spunea că „Ministerul Muncii și Protecției Sociale din România nu a încheiat cu ministerul omolog din Republica Federală Germania un document de cooperare bilaterală în domeniul muncii și protecției sociale”.

Acest document a fost semnat miercuri, 20 mai, de către ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și omologul său german, Hubertus Heil. Este vorba despre o Declarație comună de intenție privind intensificarea cooperării în domeniul pieței muncii și al politicilor sociale.

Ministrul federal al Muncii și Afacerilor Sociale din Germania, Hubertus Heil, a apreciat că vizita de lucru a omologului său român arată importanța subiectului, dar și angajamentul celor două guverne pentru a discuta despre o abordare comună. „Știu că aceste condiții de sănătate și securitate ale lucrătorilor români din Germania sunt o problemă mare în România. Și pe bună dreptate. Infecția în masă a lucrătorilor români este inacceptabilă. Mă rușinează! Muncitorii români trebuie să aibă același drept la protecție socială și securitate și sănătate în muncă”, a afirmat ministrul german.

Potrivit documentului, „Miniştrii Muncii din cele două state vizează o cooperare mai strânsă în domeniul securității sociale, la nivel bilateral şi UE, pentru a asigura protecție socială şi de sănătate adecvate lucrătorilor mobili şi pentru a stabili un schimb de informații privind cazurile legate de forța de muncă ce pot apărea mai ales în situații cu un nivel ridicat de vulnerabilitate în contextul pandemiei de Covid-19”.

Pe lângă faptul că „cei doi demnitari stabilește schimbul de informații cu privire la evenimentele naționale și internaționale din România și Germania și crearea unor grupuri de lucru pentru adaptarea politicilor de protecție socială”, cele două părți și-au promis să elaboreze „un plan de lucru” pentru a îmbunătăți condițiile de viață și de muncă ale lucrătorilor sezonieri. „Activitățile care se vor desfășura în baza Declarației comune de intenție vor fi finanțate de fiecare minister în parte, de alte entități juridice publice sau private implicate în activități, inclusiv din fonduri europene”, se mai arată în documentul semnat miercuri.

Distribuie:

Postaţi un comentariu