Cortina se ridică din nou la Teatrul „Puck”. Care sunt primele spectacole cu public ale primăverii

"Ciobanasul cu ochi de stele"

După câteva luni în care spectacolele au putut fi urmărite doar în mediul online, Teatrul de Păpuși „Puck” își reia reprezentațiile la sediu, începând cu acest final de săptămână.

Primul spectacol la care cei mici sunt așteptați în sala instituției, alături de părinți, frățiori și bunici este „Ciobănașul cu ochi de stele”/ „A csillagszemű juhász”, după o poveste populară, în regia și scenariul lui Szabó Attila. Reprezentația va avea loc sâmbătă, 8 mai, de la ora 11:00. Vârsta minimă recomandată este de patru ani. Spectacolul se joacă în limba maghiară.

Duminică vor fi prezentate două reprezentații

Pentru ziua de duminică, 9 mai, sunt programate două reprezentații ale spectacolului „Croitorașul cel Isteț”, după Frații Grimm, în scenariul și regia Emiliei Nechita. Primul spectacol va avea loc de la ora 10:00 și îi va avea în distribuție pe Laura Corpodean și Iulian Lungu. Cel de-al doilea spectacol va începe de la ora 12:00, iar rolurile vor fi interpretate de Adina Ungur și Robert Trifan. Scenografia este semnată de Relu Pene.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică va costa 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți. Biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri va costa 28 de lei (pentru adulți), 14 lei (pentru pensionari) și 7 lei pentru preșcolari, elevi și studenți).

Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei. Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Reguli de acces

Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Puck” se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii. Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.

Spectatorii își vor dezinfecta la intrare mâinile. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis. Numărul maxim de persoane admise la un eveniment este de 24.

Distribuie:

Postaţi un comentariu