Conferințele Dilema Veche se mută în online din cauza restricțiilor impuse la Cluj. Care este programul

Între 15 și 17 octombrie 2020, Dilema veche și Grupul pentru Management și Mediere Culturală organizează la Cluj-Napoca „Conferințele Dilema veche”. Deși evenimentul ar fi trebuit să fie public, acesta va fi mutat în mediul online în urma restricțiilor privind evoluția pandemiei de coronavirus.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a decis vineri suspendarea timp de 10 zile, începând de luni 12 octombrie, a activității la interior a restaurantelor și a cafenelelor din municipiul Cluj-Napoca. De asemenea, tot de luni, vor fi închise și cinematografele, instituțiile de spectacole și/sau concerte. Motivul îl reprezintă evoluția epidemiologică în creștere din ultima perioadă, și atingerea unei rate de infectare de 1,61 la mia de locuitori, din perioada 25 septembrie-08.octombrie, scopul fiind reducerea răspândirii coronavirusului în comunitate.

Tema ediției clujene a Conferințelor Dilema veche este „Buna tradiție și prostul obicei. Despre ce vorbim atunci cînd nu ne mai înțelegem”, iar gazdă va fi Universitatea Babeș-Bolyai.

„Din păcate, restricțiile impuse din 10 octombrie în orașul Cluj-Napoca ne împiedică să derulăm programul așa cum ne-am fi dorit, adică avându-vă pe dumneavoastră în public, atenți și dornici de dialog. Ne-a bucurat enorm numărul mare de rezervări, semn al dorinței dumneavoastră de a ne întâlni și de comunica cu folos.

Ne dorim totuși să rămânem alături de dumneavoastră. Programul nostru continuă în online, pe platforma Zoom, cu transmitere live pe canalul Youtube al Dilemei vechi. Astfel, veți beneficia de posibilitatea de a intra în dialog, prin scris, cu invitații Conferințelor, Conferințe a căror transmisie va fi asigurată dintr-un studio amenajat în Aula Magna a UBB. Programul nostru rămâne cel anunțat anterior, cu precizarea că este foarte probabil ca fiecare invitat să-și adapteze intervenția la noul mediu de desfășurare. Mulțumindu-vă că ne sunteți aproape, așteptăm să ne reîntâlnim în online, dar și în vremuri mai bune”, transmit organizatorii, prin intermediul comunicatului de presă.

JOI, 15 octombrie

ora 18.00: Shakespeare, contemporanul cui?

Adrian Papahagi în dialog cu Sever Voinescu

ora 19.30: De la mineriade la #rezist. Cultura protestului la români

Ruxandra Cesereanu în dialog cu Marius Chivu

VINERI, 16 octombrie

ora 18.00: Despre excelență în științele umaniste

Dana Jalobeanu și Alexander Baumgarten

într-un dialog moderat de Sever Voinescu

ora 19.30: Va mai rezista democrația în deceniul trei?

Andrei Cornea

SÂMBĂTĂ, 17 octombrie

ora 18.00: Sufletul românesc: ladă de zestre sau soft updatat

Daniel David în dialog cu Sever Voinescu

ora 19.30: Noi, modernii. Un raport complex & complicat cu tradiția

H.-R. Patapievici

Distribuie:

Postaţi un comentariu