Conferința de Leadership Feminin The Woman și Revista The Woman – în lumina reflectoarelor în luna martie

eepurl.com

Noua ediție a Conferinței de Leadership Feminin The Woman se desfășoară în 21 martie la Cluj-Napoca și pune accent pe femeia curajoasă, care tinde și aspiră către cea mai bună versiune a sa. Sub tematica  The Woman – Cea mai bună versiune a ta!, peste 600 de femei manager și antreprenor din România se reunesc pentru o zi de conferință, în care să investească în dezvoltarea lor profesională și personală.

Ce înseamnă să fii cea mai bună versiune a ta?

Conferința The Woman susținută de Raiffeisen Bank promovează procesul educațional continuu prin intermediul subiectelor abordate și a liderilor de opinie pe care îi aduce în spațiul public. Pe 21 martie, cele mai puternice femei, recunoscute atât la nivel național cât și pe plan internațional, vin să inspire, să motiveze, să susțină mediul de business feminin prin abordarea tematicilor axate pe:

  • Panel 1 – How did I become my better self
  • Panel 2 – If I can, why can’t you?
  • Panel 3 – Challenging myself
  • Panel 4 – Shaping the community

Lideri precum Maia Morgenstern (Director, Teatrul Evreiesc de Stat), Ela Moraru (Country Business Development Manager, Google România), Cătălina Ponor (Cea mai bună gimnastă din Europa în 2017), Melania Medeleanu (Fondator, MagiCAMP), Doina Cepalis (CEO, Te-Rox Prod), Mona Nicolici (Head of Sustainability Unit, OMV Petrom), Sînziana Maioreanu (CEO, Aegon), Iuliana Tudor (Prezentator și realizator TV), Antoinia Norman (CEO,Branson Centre; Ambasadoare, UN  Women) sau Olga Johnston – Antonova (Fondator, Circular Fashion) vor urca pe scena The Woman în 21 martie la Grand Hotel Italia***** din Cluj-Napoca pentru a aborda toate aceste tematici.

10 martie – Lansarea oficială a revistei The Woman alături de Maia Morgenstern

Sub umbrela The Woman, revista vine cu un concept inedit orientat spre zona de leadership feminin, educație și carieră, complementar atingând subiecte de lifestyle, fashion și nu numai. Cel de-al 3-lea număr al revistei The Woman este sprijinit de un nume rezonant în industria cinematografică Maia Morgenstern care prezintă în cadrul editorialului paradoxurile sale în calitate de manager, actriță și mamă.

The Woman Magazine are ca scop promovarea educației și rolul femeii în procesul educațional, adresându-se celor peste 3000 de femei din comunitatea The Woman. Din dorința de a fi cât mai aproape de comunitatea de femei antreprenor din România, The Woman Magazine oferă conținut de calitate și asigură doza necesară de inspirație.

În 10 martie la Sediul Autoworld – Audi, Cluj Napoca are loc lansarea celui de al treilea număr al revistei The Woman ce vine să confirme succesul celor două numere precedente. Evenimentul reunește femeile antreprenor și partenerii care contribuie la dezvoltarea mediului de business din România.

Manifestare complexă și îndrăzneață, feminină, nicidecum feministă, extinsă pe mai multe planuri, The Woman cuprinde începând din acest an: The Woman Leadership Conference | The Woman Magazine |  The Woman Connect | The Woman Workshops | Gala Awards | The Woman Store

 #TheWoman: (sf) amplificator de voci și promotor al ideilor care au schimbat lumea prin manifestarea ambițioasă a femeilor lider

 

Postaţi un comentariu