Comisia Europeană ridică semne de întrebare privind proiectul metroului clujean

În răspunsul trimis după ce a analizat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) înaintat de guvernul României, Comisia Europeană semnalează o serie de erori şi inadvertenţe ale documentului, solicitând informaţii suplimentare privind mai multe dintre proiectele propuse pentru finanţare.

Corectarea erorilor semnalate de comisie presupune întârzierea aprobării PNRR şi pune în pericol obiectivul accesării tuturor banilor alocaţi României.

Între proiectele pentru care sunt solicitate clarificări este şi cel al metroului din Cluj, care ar urma să fie finanţat cu 310 milioane de euro.

Potrivit documentului care conţine observaţiile comisiei, aşa cum a fost publicat el pe portalul ştiripesurse.ro, comisia cere documente justificative de cost şi întreabă dacă materialul rulant este inclus în costurile aferente proiectului.

Nu este clar – scrie în răspunsul Comisiei – dacă cele 30 de garnituri de metrou sunt incluse în cele 600 de milioane de euro solicitate (pentru metroul din Cluj și cel din București, n.red). La întâlnirea tehnică s-a menţionat că sunt incluse doar tunelurile şi staţiile, nu şi semnalizatoarele şi materialul rulant. Vă rugăm să fiţi mai specifici şi să trimiteţi standarde de cost ale unor investiţii similare pentru a justifica aceste costuri estimate”.

La pagina 101 (din documentul PNRR, n.r.) , este indicat că vor fi livrate 30 de garnituri de metrou, 15 la Bucureşti şi 16 la Cluj-Napoca (sic). Ţinând cont că nu întreaga linie de metrou va fi finanţată din PNRR, vrem să ştim dacă vor fi achiziţionate garniturile de metrou până în 2026.”

Documentul Comisiei abundă şi în alte observaţii la care oficialităţile române sunt nevoite să răspundă. Dacă dialogul cu comisia nu este convingător, aceasta poate respinge capitolele incriminate din planul de investiţii trimis. Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, spune că, din pricina erorilor evidenţiate în documentul trimis la Bruxelles, PNRR va fi aprobat doar în toamnă, ceea ce va face imposibilă accesarea tuturor sumelor alocate României.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. equalizer says:

    ma fratilor nici acuma nu stiti sa faceti devizele necesare unui proiect de anvergura.Ma sunteti niste prosti.Va laudati ca stiti de toate dar sunteti niste marlani inputiti veniti la oras cu pluta (asemenea lui boc). Ma nu aveti ce cauta in europa sa va fut in cur de tigani borati.Ma marlanilor sunteti mai rau decat o pandemie futu-va muma in cur.

Postaţi un comentariu