CFR Cluj a câștigat la Giurgiu și s-a instalat în fruntea Ligii I

Foto: Dan Bodea

CFR Cluj a câștigat mai ușor decât se aștepta meciul de la Giurgiu cu Astra, și a revenit acolo unde ne-a obișnuit, pe primul locîn clasamentul Ligii I. Campioana României a strâns 10 puncte în actuala ediție a campionatului, este neînvinsă după patru etape și așteaptă cu încredere partida de joia cu viitoare cu campioana Suediei, Djurgarden, din turul III al Europa League.

Prima repriză a partidei de la Giurgiu a fost una echilibrată și spectaculoasă, cu ocazii multe la ambele porți, însă Crepulja a trimis în proprie poartă când toată lumea aștepta deja pauza. A doua parte a meciului n-a mai pus probleme echipei lui Dan Petrescu care s-a distanțat pe tabela de scor în min.61, după prima reușită a lui Debeljiuh în tricoul vișiniu.

Au evoluat:

Astra: Lazar – Bruno, Graovac, Dima, Radunovic – Crepulja, Seto (Dandea ’83), Răduţ (Gheorghe ’82) – Alibec, Zaharia (Moise ‘4/Balaure ’59), Fatai. Antrenor: Bogdan Andone

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Hoban, Itu (Petrila ’78), Păun (Djokovici ’78) – Rondon (Omrani ’90), Debeljuh (Vojtus ’70), Costache. Antrenor: Dan Petrescu

Dan Petrescu: S-a întors roata

Chiar dacă Astra a avut câteva ocazii, cred că rezultatul a fost meritat. Am mai avut și noi ghinion în trecut, astăzi s-a întors roata. Am dat în bară, am dat pe lângă, și după a venit autogolul lor”, a declarat Dan Petrescu la finalul partidei.

Pentru CFR Cluj urmează partida din 24 septembrie în Suedia, cu Djurgarden, în turul 3 preliminar al Europa League. Învingătoarea va juca în play-offul competiției cu învingătoarea meciului dintre KuPS Kuopio (Finlanda) și Sūduva (Lituania).

„Vă spun dacă bat în Suedia, restul nu contează. Avem un meci foarte, foarte greu. Cine va câștiga meciul ăsta, va fi favorită mai departe. Sperăm ca Deac să fie apt, vedem ce va fi. O să fie o misiune grea să alcătuiesc primul «11». Vine și Chipciu, iar jucătorii folosiți astăzi m-au mulțumit”, a mai spus antrenorul CFR-ului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu