Bună Ziua, haos urbanistic!

Capitalismul sălbatic a fost în locuit la Cluj de urbanismul de junglă. Cel mai bun exemplu în această direcție este cartierul Bună Ziua unde se construiește în cel mai absurd mod cu putință.

Locuitorii din cartierul Bonjour Residence s-au trezit zilele trecute cu grădinile surpate pentru că alți constructori, de la parcela învecinată, pe strada Bună Ziua la numărul 35 D, respectiv 37, au decis că este perfect legal să sape fundația unui nou ansamblu de locuințe exact până în gardul vecinilor. Rezultatul: aproape jumătate din grădinile celor de la parter au luat-o la vale.

santier-buna-ziua

Oamenii, pe bună dreptate sunt disperați și au apelat la autorități. ”Anul domnului 2016 (deci cu 2 în față, nu cu 1). Cluj, capitala inter-galactică de orice, miezul din dodoașcă, gaura din covrig, adevărul, lumina și viața. Cartier rezidențial Bună Ziua. Preț metru pătrat, construit prost și semifinisat cu doi lei cincizeci, între 1400-1500 euro. Fără parcări, alea nici nu prea există și sunt la preț de finisaj în aur. Cartier inițial gândit de case și viluțe, acum loc de pelerinaj pentru cine vrea să se crucească la vederea unor mamuți P+minim 8-9, răsăriți ca ciupercile de peste tot. Totul este legal, dacă întrebi în Primărie. “da doamnă, proiectul respectă normele în vigoare!!!!” Nu respectă oamenii, nici pe ăia din jur, nici pe viitorii locatari, dar respectă legea. Pentru ca guess what, nici legea nu ne respectă. Nu a făcut-o vreodată și nici nu are de gând sa înceapă acum. Fâșie de pământ îngustă și lungă, între 2 șiruri de blocuri: unul mult peste înălțimea ce ar fi trebuit respectată în cartier și altul care nici acum, în orașul gaură de covrig, nu are strada asfaltată. Tot 1400 de euro metrul pătrat și acolo, jeep sau tanc necesar pentru acces, lots of fun in winter. O fâșie pe care și să fii gândit un părculeț de copii, ar fi fost cam strâmtă. Ce sa facem, ce sa facem acolo, s-au gândit investitorii, ținându-se de mânuță strâns cu marii arhitecți și legiuitori urbanistici din oraș. “Am găsit!!!! Vom face un șir de 5 blocuri mari și frumoase, cu 6 etaje, strecurate cu mare dibăcie, cu pumnul și bocancul, pe o parcelă pe care în mod normal și-ar pune mamaie niște porumb în fundul curții. Și cum să îi spunem, cum să îi spunem noi acestui superb proiect de suflet. Îi vom spune Bella Vista, ca să nu ne acuze că nu avem umor. Ne bazăm pe faptul că sigur au făcut frumos în sufragerie vecinii, să aibă și locatarii noștri cu ce să își clătească ochii dacă vor îndrăzni vreodată să dea perdeaua la o parte.”E legal, doamnă!!! Respectă prevederile!!!” Dar s-au surpat grădinile oamenilor. Știți? Au săpat fix în gardul oamenilor, vor lipi peretele blocului de gard!! S-a dus jumătate de grădină la vale într-o noapte!!! Proprietatea omului!!! Șantierul începe lucrul la 6 dimineața în fiecare zi, e o întreagă comunitate de jur împrejur, nu sunt singuri în câmp!!! “N-auziți doamnă, e legal”. Dar e afectată structura de rezistență a blocului din vecini, cel cu grădinile surpate. Plus că le luați dreptul la intimitate la oamenii ăia, cum să le torni ditamai hardughia la 6 m de ei? “Legal doamnă, uite așa le-o luăm, legal!!!!!”, descrie Claudia Preda neplăcuta experiență cu noul șantier.

panou-autorizatie

Clujeanca este unul dintre numeroșii proprietari afectați direct de lucrările în derulare care spune că vecinii ei de la parter au mers încă din vară la primărie să reclame cum se lucrează la acest nou proiect.”Li s-a spus în primărie că proiectul este legal, aprobat încă din 2007 în baza PUZ-ului de atunci, și că vor fi blocuri S+P+3E+ etaj retras. Primele două imobile sunt deja ridicate integral și se vede clar, se poate număra că sunt de fapt 4 etaje ridicate, peste care s-a mai trântit un etaj retras. S-a început deja fundația pentru al treilea bloc, acela care de data asta vine lipit de grădinile din Bonjour, pe care le-a și surpat pe jumătate. Conform legii, până marți săptămâna viitoare ei ar trebui să refacă acele proprietăți, dar mă îndoiesc”, mai spune clujeanca.

Elek Levente, președintele APUC: ”Nesimțire cât încape”

Primăria pe de altă parte spune că în zonă s-a făcut un control și totul este în regulă. ”Ultima dată s-a verificat situația joi și pe acest șantier era vorba despre o săpătură generală pe amplasamentul autorizat, nu erau probleme. Pentru calitatea lucrării executate de constructor proprietarii trebuie să se adreseze la Inspectoratul de Stat în Construcții. Dar luni vom mai trimite din nou un control în zonă să vedem cum evoluează lucrurile”, a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al primăriei.

Între timp constructorii de la Bonjour Residence au depus plângere la Inspectoratul de Construcții pentru că noul proiect le afectează structura de rezistență a blocurilor. ”E un lucru mai rar întâlnit, când un constructor depune plângere împotriva celuilalt, dar dacă și constructorii Bonjourului s-au sesizat, mă gândesc că e serioasă treaba”, a adăugat Claudia Preda.

Președintele Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului,  APUC, Elek Levente este revoltat de acest nou caz de ”nesimțire urbanistică”. ”Am fost la fața locului și am văzut situația. Pentru mine nimic nou. Nesimțire cât încape. Singura soluție este angajarea unui avocat bun și acțiune în instanță. Dar asta numai cu implicarea vecinilor, altfel va fi respinsă pe motiv că nu există interes+prejudiciu direct.În paralel, se poate solicita sistarea lucrărilor. Noi putem oferi în această fază doar consultanță și colaborare. Intervenția noastră era eficientă înainte de începerea lucrărilor pentru a ataca PUZ-ul. Acum fără implicarea vecinilor este imposibil de acționat”, spune Elek Levente.

Situația de pe strada Bună Ziua nu e deloc singulară. În urmă cu doar câteva săptămâni locuitorii de pe strada Trifoiului, din apropiere, reclamau construirea unui ”mastodont” cu 10 etaje în zonă de case șo blocuri cu maxim patru etaje.

Citiți și Protest pe strada Trifoiului: oamenii nu vor blocuri cu 10 etaje lângă casele lor

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Georgel says:

    Aceeasi situatie in cartierul Borhanci,bloc langa bloc, constructori investitori ahtiati dupa bani, nici o regula respectata.

  2. adi says:

    felicitari pt demers. eu am refuzat acum 2 ani sa cumpar in Bonjour tocmai cand am vazut de pe balcon ca in vecini este terenul ala gol si au aprobate 8 etaje.
    dezastru social….
    PS cu ce ati facut poza la autorizatia aia de construire? cu fierul de calcat de are 300×200 pixeli si nu vad nimic

  3. clara says:

    In cor, multe multumiri si pupaturi de labute domanei mare arhitect Ligia Subtirica care are un ochi de arhitect in moarte clinica

  4. Claudia says:

    Sunt locatar al blocului E4A din Bonjour Residence, in momentul de fata exista deja o reclamatie inregistrata la protectia consumatorului in numele asociatiei de proprietari. Dar sistarea lucrarilor continua sa fie amanara. Va rog sa ne sustineti in solutionarea problemei.

  5. dorel says:

    incredibil!iar primaria cluj napoca este un monument de nesimtire si hotie!

Postaţi un comentariu