Boc și Seplecan își dau mâna pentru a uni Cluj Inovation City și Tetapolis
Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și Mihai Seplecan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte au anunțat miercuri începutul unei ample și, spun ei, fructuoase colaborări între cele două instituții. Primul rod al acestei colaborări este reprezentat de „unirea” dintre proiectul primăriei, „Cluj Inovation City” și „Tetapolis”, un proiect integrat al Tetaromului.
„Adresăm o invitație oficială Consiliului Județean Cluj și Tetaromului de a realiza proiectul Tetapolis în Cluj Inovation City, în Dealul Lombului. Am discutat aceste lucruri cu președinte Tetarom, cu președintele CJ Cluj, cu președintele clusterului IT, cu universitățile clujene și dorim ca pe această cale să avem cele două mari proiecte realziate într-unul singur, să obținem o finnțare comună și să facem din Cluj un pol al inovării și al IT-ului”, a declarat Emil Boc.
Acesta a atras atenția asupra faptului că proiectul Cluj Inovation City a atras atenția la nivel internațional.
„Tetapolis vine pe componenta de IT a Clujului care este o componentă forte a Clujului. Împreună credem că acest proiect va fi de succes și apreciez deschiderea președtinelul CJ în acest sens. Nu dorim ca aceste proiecte să se canibalizeze ci să aducă un plus orașului. Deja de Cluj Inovation City se vorbește la București și la Bruxelles și acum toți vom vorbi aceași limbă. Toți cei implicați și-au dat acordul asupra acestei colaborări, ceea ce este un semn de normalitate pentru județul nostru. Vom invita specialiști la masă pentru a integra aceste proiecte. Când am făcut propunerea domnul Tulai de la Cluj Inovation City nu a avut nicio reținere, la fel și domnul Gavrea”, a mai spus Emil Boc.
La ce ne trebuie noua engleza, numai sa ne facem de ras? Auzi acolo, Inovation (sic) City!