Balul Operei din Cluj, pe acorduri de țambal: Spectacol liric și invitație deschisă la dans. Alles walzer!

Foto arhivă: Dan Bodea

Alura clasică a balurilor vieneze revine la Cluj într-o nouă ediție a Balului Operei. Evenimentul este programat sâmbătă, 29 februarie, începând cu ora 19.00, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca și va cuprinde atât o parte dedicată spectacolului liric cât și un segment care le va adresa participanților invitația deschisă la dans. Intrarea publicului se face între orele 18:00 – 18:45.

Seara va cuprinde și momentul festiv al decernării celor cinci premii de excelență: Premiul ,,Alexandru Fărcaș” pentru Tinere talente, Premiul ,,Lya Hubic”, Premiul ,,Dimitrie Popovici-Bayreuth”, Premiul „Gabriela Taub Darvaș” și Marele Premiu al Fundației Transilvania Leaders.

Foto arhivă: Dan Bodea

Prezentatori ai evenimentului vor fi Loredana Corchiș și Marius Constantinescu, iar invitații de excepție din acest an sunt soprana Mihaela Marcu, tenorul Ioan Hotea și țambalistul Marius Preda. Orchestra va fi dirijată de maestrul David Crescenzi, iar regia evenimentului îi aparține Mihaelei Sandu. Balul Operei a revenit, începând cu anul 2018, sub egida Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

„Cireașa de pe tort este prezența lui Marius Preda, care va veni cu o serie de momente inedite în cadrul balului dedicate țambalului și orchestrei. Marius Preda colaborează cu cele mai mari festivaluri de jazz europene și cu renumiți muzicieni de jazz, inclusiv cu Arturo Sandoval și Vladimir Cosma. În ultimii trei ani am avut și momente instrumentale la Balul Operei și vrem să continuăm această tradiție”, a precizat joi, la conferința de presă, Florin Estefan, managerul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Momentul artistic pe care îl va oferi Marius Preda va fi cu atât mai special cu cât artistul cântă la un instrument mai puțin popular, țambalul, pe care încearcă să îl introducă tot mai des pe scena de jazz. De asemenea, Marius Preda a fost primul român care la vârsta de 19 ani colabora pentru un album cu celebrul violonist, dirijor și compozitor olandez Andre Rieu.

„Țambalul este pus în umbră și este văzut mai mult ca un instrument lăutăresc, de nișă. Poate de aceea, de la vârsta de 16 ani, mi-am dorit să îl aduc în atenție. Și am făcut asta încă de când am ajuns în Olanda. Tot timpul am încercat să introduc țambalul pe scena de jazz. Acum însă țambalul este iubit, am avut colaborări cu compozitori de muzică de film, inclusiv cu Hans Zimmer și concerte prin care promovez acest instrument. Îmi place să cânt inclusiv folclor, muzică de film, pop, tango argentinian, fado”, a precizat artistul Marius Preda, absolvent al Conservatorului Regal din Haga.

Foto conferința de presă: Dan Bodea

Multi-instrumentalistul intenționează să deschidă o clasă de țambal în Boston, SUA, la Berklee College of Music, școală cunoscută pentru studiul jazz-ului și a muzicii moderne din America. Clase de țambal există puține în lume, cu atât mai puțin clase de jazz specializate pe țambal. „Țambalul este atât de complex, încât pentru mine depășește și pianul. Este fantastic”, a spus Marius Preda.

Pe scena Balului Opera va urca și tenorul Ioan Hotea, onorat cu Premiul Operalia pentru două categorii solistice în 2015. Este originar din Baia Mare și este absolvent al Academiei Naționale de Muzică din București. A fost aplaudat pe numeroase scene importante de operă, inclusiv la Royal Opera House și Wiener Staatsoper. La rândul ei, soprana Mihaela Marcu, este una dintre cele mai apreciate soliste ale prezentului. A absolvit Conservatorul din Timișoara și a cântat pe numeroase scene internaționale. Anul 2020 o va avea ca protagonistă în Lucia de Lammermoor la Deutsche Oper din Berlin, alături de tenorul Vittorio Grigolo.

Balul Operei va îmbina muzica românească cu cea internațională, din program nelipsind celebra compoziție Dunărea Albastră de Johann Strauss, respectiv valsuri, arii, balade, fragmente muzicale care respectă caracterul dansant, fiind astfel redate și prin mișcare scenică, prin participarea perechilor de soliști ai Ansamblului de Balet al Operei Naționale Române clujene.

Organizatorii, respectiv Opera din Cluj și Fundația Transilvania Leaders ca principal susținător, se așteaptă la un număr de 500 de participanți, atât spectatori plătitori de bilete, cât și invitați. Scaunele din sală au fost deja demontate pentru amenajarea decorului. Bugetul evenimentului se ridică la aproximativ 95.000 de euro.

La eveniment este așteptat și Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu