Au început verificările la vânzările cu preț redus

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială au efectuat verificări în această săptămână la magazinele care practică vânzările cu preţ redus.

În urma controalelor efectuate celor 31 de agenţi economici, au fost încheiate 15 procese verbale de constatare a contravenției, în valoare de 12.400 lei. Au fost identificate deficiențe precum:

  • nedepunerea notificărilor la Primăria municipiului Cluj-Napoca, pentru reducerile de preţuri care intră în categoria soldărilor şi lichidărilor;
  • neafişarea corespunzătoare a preţurilor pentru articolele cu preţuri reduse;
  • nerespectarea prevederilor legale privind sectorizarea mărfurilor cu preţuri reduse;
  • lipsa acordurilor de funcţionare şi a aprobărilor de orar eliberate de Primăria municipiului Cluj-Napoca.

Vânzările de soldare se pot efectua numai în cursul a două perioade pe an, cu o durată de maxim 45 de zile fiecare, cu condiția ca produsele propuse pentru soldare să fie achitate furnizorului de către comerciant cu cel puțin 30 de zile înaintea datei de debut a perioadei de vânzări de soldare și oferite spre vânzare în mod obișnuit înaintea acestei date. Cele două perioade de soldări sunt:

  • 15 ianuarie – 15 aprilie (pentru produsele de toamnă-iarnă);
  • 1 august – 31 octombrie (pentru produsele de primăvară-vară).
Distribuie:

Postaţi un comentariu