Aproape 700.000 de vaccinuri Pfizer ajung astăzi în România, din care peste 90.000 la Cluj

Foto: Transilvania Reporter

O nouă tranşă de vaccinuri Pfizer-BioNTech sosesc în ţară luni, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). România va ajunge la 6,5 milioane de doze Pfizer-BioNTech recepționate.

“Pe 10 mai, România va primi o nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 697.320 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Totodată, o parte din tranşa aferentă Centrului Regional Timişoara va sosi pe cale terestră”, se arată într-un comunicat CNCAV.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

“Procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

Centrul Național de Stocare București: 42.120 doze
Centrul Regional de Depozitare Brașov: 81.900 doze
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 93.600 doze
Centrul Regional de Depozitare Constanța: 93.600 doze
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 81.900 doze
Centrul Regional de Depozitare Iași: 152.100 doze
Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 152.100 doze”
Până duminică, România a recepţionat 5.820.029 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 4.735.407 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. Cu cele care vor sosi luni, țara noastră va depăși 6,5 milioane de doze de Pfizer-BioNTech primite.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu