Alocările pentru ONG-uri și cultură, motiv de ceartă în Consiliul Local

Foto: Dan Bodea

Alocarea a 7, 9 milioane de lei pentru proiectele și activitățile nonprofit de interes general a iscat, cum era de așteptat, discuții aprinse în Consiliul Local. Față de lista inițială de propuneri a comisiei au fost aprobate câteva modificări.

”Comisia de specialitate acordă aviz favorabil proiectului cu următoarele amendamente: OSUBB să primească o alocare de 15.000 de lei în urma admiterii contestației depuse de organizație, iar la Photo România și Alt Art să fie suplimentate sumele cu 15.000 de lei și 100.000 de lei”, a spus consilierul Ligia Bocșe.

”Pe siteul primăriei e în dezbatere publică acest regulament de acordare a finanțărilor. Cât de corect este să luăm acest decizii azi în acest condiții?”, a spus consilierul Claudia Anastase.

”Eu vă propun să susținem proiectele selectate de comisie și deja am lansat un nou apel de depunere de proiecte până în 9 aprilie și căutăm resurse să fie cât mai consistentă susținerea și pentru instituțiile care pe lege au rămas acum pe dinafară cum e teatrul, opera”, a spus primarul Emil Boc.

”Noi am depus o contestație, dar dacă se aprobă amendamentul comisiei suntem mulțumiți. Dorim doar să argumentăm în sprijinul nostru că este un proiect cu finanțare europeană și dacă nu asigurăm partea de cofinanțare pe care tocmai am solicitat-o primăriei pierdem banii europeni”, a spus Rarița Zbranca din partea Alt Art.

”Procedural dumneavoastră nu puteți contesta suma și în al doilea rând ca să puteți fi declarați câștigători ai unui proiect european ați fost evaluați inclusiv pe capacitatea de a asigura cofinanțarea. Deci acum că veniți și cereți această cofinanțare de la noi este de fapt o dublă finanțare”, a spus nemulțumit consilierul Irimie Popa.

”Nu e vorba de o dublă finanțare pentru că nu se aplică regulamentul de la fondurile structurale. Noi ne-am angajat că la un nivel de finanțare facem anumite activități. Sigur că nu putem face aceleași activități cu o finanțare de 11 ori mai mică. Programul cultural are alte reguli decât fondurile structurale și am mai obținut și anii trecut aceste finanțări”, a completat Zbranca.

”Câte proiecte au fost admise la contestații și pe ce motiv, că mi se pare că prea le punem astăzi aici așa din pix”, a întrebat Claudia Anastase.

”Comisia de soluționare a contestațiilor a admis trei contestații din cinci depuse, într-un caz a constatat că un proiect respins inițial de  fapt se încadra în programul de acordare a finanțărilor, iar în două cazuri luând în calcul oportunitatea proiectelor a solicitat comisiei de specialitate reanalizarea lor și acordarea, dacă se găsesc fonduri, a unor suplimentări de alocări. Noi nu am propus și votat sume pentru că nu era atributul nostru”, a spus directorul Ștefania Ferencz.

Discuțiile în contradictoriu au mai continuat însă minute bune. În cele din urmă proiectul a fost votat cu amendamentele propuse de comisie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu