Alegeri la Consiliul Judeţean. Prima instanţă a dat câştig de cauză PNL

Sediul Consiliului Județean Cluj

Judecătorii clujeni au dat câştig de cauză liberalilor în procesul intentat de PNL Cluj Guvernului privind faptul că nu a stabilit conform legii data organizării de alegeri pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

În sentinţa de astăzi se arată că instanţa„admite acţiunea formulată de PNL-F Cluj în contradictoriu cu pârâtul GR. Obligă pârâtul să efectueze operaţiunile prevăzute de lege în vederea stabilirii datei desfăşurării alegerilor parţiale pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Cluj, sub sancţiunea nulităţii”.

“Statul de drept și Democrația au obținut azi o frumoasă victorie în instanță împotriva lipsei de dorință a Guvernului Ponta de a aplica legea în organizarea de alegeri parțiale anticipate pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Cluj, funcție vacantată anul trecut. Instanța de Contencios administrativ ne-a dat azi câștig de cauză la plângerea prin care am chemat în judecată Guvernul României pentru a-l obliga să respecte legile României. În halul acesta a ajuns Victor Ponta să-și dorească menținerea la putere, încât a trebuit obligat prin hotărâre judecătorească să ia în serios legea și să nu-și bată joc de drepturile clujenilor de a alege și de a fi ales. Sentința de azi poate fi atacată cu recurs sau pusă în aplicare. Sper că, în interesul cetățeanului, Guvernul Ponta va avea decența să respecte legea chiar dacă aceasta – după cum a invocat în apărare “nu prevede pedepse pentru nerespectarea ei” a declarat consilierul judeţean Mihai Seplecan, cel care a iniţiat acţiunea.

Executivul susţine că nu a organizat alegeri din lipsă de bani. Potrivit legii, Guvernul era obligat să facă aceasta în decurs de 90 de zile de când a rămas vacantă funcţia.

Distribuie:

Postaţi un comentariu