Actorul Vlad Ivanov, la InspiraTIFF: Cu gândul la Centrul Spaţial din Kazahstan și la un rol într-o comedie romantică

Foto: Dan Bodea

Unul dintre cei mai prolifici actori români ai momentului și un prieten al Festivalului Internațional de Film Transilvania, Vlad Ivanov a fost invitatul de marți al jurnalistului Mihnea Măruță la dialogurile IspiraTIFF. Cinefilii l-au putut întâlni chiar de ziua lui, la Casa TIFF, după ce cu o seară înainte actorul a putut fi văzut în filmul slovac „Servants”, în regia lui Ivan Ostrochovský, proiectat în curtea Muzeului de Artă din Cluj. Vlad Ivanov joacă rolul unui securist care este trimis la un seminar teologic să afle cine conspiră împotriva regimului. Acțiunea filmului se petrece la câțiva ani după invazia sovietică din 1968.

„Eram la Berlin cu «Ana, mon amour», filmul lui Călin Netzer și m-a sunat agentul meu să-mi spună că un regizor slovac își dorește să aibă o întâlnire cu mine în vederea unei colaborări. Adevărata întâlnire cu producătoarea filmului Katarína Tomková a fost cu mai mulți ani în urmă, la Vilnius când filmul de debut al regizorului, «Koza», a luat premiul cel mare în festival. Ulterior, la Berlin, ne-am întâlnit. Așa am devenit interesat de subiect. La finalul întâlnirii, producătoarea era convinsă că eu pot juca în limba slovacă pentru că așa îi spusese agentul meu”, a precizat Vlad Ivanov.

Acesta a povestit mai departe cum a învățat limba slovacă pentru rolul din acest film. De altfel, actorul a învățat pentru rolurile sale, de-a lungul anilor, limbile spaniolă, engleză, maghiară, arabă și franceză.  Potrivit lui Vlad Ivanov, „Servants” este un film cu o atmosferă aparte, „ca o ploaie rece de toamnă”, datorită stilisticii și a limbajului.

„Regizorul spunea într-un interviu că trăim vremuri în care politicienii și mass-media manipulează societatea în așa măsură încât oamenii trăiesc cu frica de viitor. De aceea și-ar dori, la fel cum îmi doresc și eu, ca oamenii să devină mai curajoși, să aibă puterea de a-și păstra valorile autentice pentru a se uita în ochii generațiilor viitoare fără rușine”, a precizat Vlad Ivanov.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Foarte mult voci criticau temele pe care le abordau reprezentanții Noului val românesc în filmele lor. Din punctul meu de vedere acest fel de exorcizări prin acte artistice sunt necesare și nu ar trebui lăsate în umbră. Mai cred și că stilul de lucru al regizorilor din Balcani este foarte asemănător unul cu altul, la fel și temele pe care le abordează. Energia filmului ține de regizor și de cât de mult își dorește să spună o anume poveste”, consideră Vlad Ivanov.

Actorul a vorbit și despre rolurile care în continuare îl marchează, inclusiv interpretarea domnului Bebe, care provoacă avorturi ilegale în „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, film care i-a deschis lui Vlad Ivanov numeroase drumuri în cinematografie. Un alt rol marcant a fost cel al lui Samir din „Câini”, în regia lui Bogdan Mirică.

„Cu fiecare film m-am dus tot mai mult în mintea umană, la fel și în suflet. Îmi place să umblu pe aceste coridoare ascunse, la fel cum îmi doresc foarte tare să joc într-o comedie romantică”, a spus actorul.

Provocat de jurnalistul Mihnea Măruță, actorul Vlad Ivanov și-a amintit de anii ’80 când, aflându-se în Botoșani, își imagina încă de atunci cum ar fi să facă teatru. Anii ’90 l-au găsit la clasa lui Dem Rădulescu, ca audient, după ce picase de trei ori la facultate în condițiile în care în acei ani erau extrem de puține locuri la facultățile de teatru.

Vlad Ivanov a dezvăluit și amănunte din întâlnirile sale cu agenții din Irlanda, fiind dintre puținii actori români reprezentanți de o agenție din Occident, mai exact de agentul Richard Cook. De asemenea, actorul și-a exprimat opinia și cu referire la șansele pe care le au tinerii absolvenți de actorie în România, în condițiile în care puțini dintre ei ajung să urce pe scenă să își profeseze meseria.

„Cred că dintr-o facultate de teatru sau de film vor ieși atâția actori talentați, câți au intrat. Dacă ești serios și ți-ai conștientizat talentul, mergi mai departe. Dacă iei facultatea ca pe o boemie, nu vei afla foarte multe lucruri. Este important să țintești cât mai aproape de tine prima dată și apoi să țintești mai sus. Desigur, trebuie să ai și puțin noroc în această profesie. Șansa însă ți-o mai faci și tu. Lumea este interconectată și dacă faci ceva remarcabil la tine acasă, ai cele mai mari șanse să ajungi la celălalt nivel”, a explicat Vlad Ivanov.

Foto: Dan Bodea

Actorul a vorbit despre importanța respectării contractelor și a clauzelor și a adus în discuție un episod din cariera sa recentă, când a trebuit să slăbească zece kilograme pentru rolul din filmul „La Gomera”, semnat de Corneliu Porumboiu. „Am descoperit voluptatea de a tăia un ou în opt bucăți”, a povestit Vlad Ivanov.

Provocat de public, Vlad Ivanov a declarat că nu își dorește să ajungă în ipostaza de ministru al culturii, în schimb își dorește să joace cât mai multe roluri de film și de teatru. În perioada pandemiei de coronavirus, actorul Vlad Ivanov ar fi trebuit să înceapă filmările în Kazahstan, la Centrul Spaţial Baikonur, însă acestea au fost amânate pentru anul viitor.

„Sunt vremuri grele atât pentru actorii de film, cât și pentru actorii de teatru. Respect și eu regulile, mă conformez și așteptăm timpuri mai bune”, a concluzionat Vlad Ivanov la InspiraTIFF.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Vlad Ivanov a făcut furori alături de Catrinel Marlon în La Gomera, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, premiat în acest an cu 9 premii Gopo. A avut roluri în trei dintre filmele prezente în cadrul Festivalului de la Cannes în 2016: Toni Erdmann, regizat de Maren Ade, Bacalaureat (Cristian Mungiu) şi Câini (Bogdan Mirică). Recent a jucat rolul lui Piotr, şeful lui Jim Carrey în filmul True Crimes.

A fost Franco The Elder în Snowpiercer şi Grossmeier în filmul Into the Fog, regizat de Sergei Loznitsa. A jucat de asemenea şi rolul lui Dinu Laurenţiu în Poziţia Copilului, film câştigător al Ursului de Aur la Berlin în februarie 2013.

Laureat al Premiului LA Critics pentru interpretarea domnului Bebe, care provoacă avorturi ilegale în 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile, versatilul Vlad Ivanov s-a consacrat drept unul dintre cei mai buni actori europeni. Are o valoroasă carieră şi în teatrul românesc.

Anul acesta, publicul TIFF îl va putea urmări în Servants (r. Ivan Ostrochovský), co-produs de Libra Film și prezentat în premieră la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

Distribuie:

Postaţi un comentariu