A început magia. Nume grele ale folk-ului românesc performează la Cluj Folk Fest (Foto)

Foto:Dan Bodea

Sala de Spectacole a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca și-a deschis porțile pentru iubitorii de muzică de suflet. Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Florin Săsărman, Cristi Dumitrașcu, Cosmin Vaman & Spam au fost „gazdele” primei seria evenimentului și magia e doar la început.

Prima ediție a Cluj Folk Fest a debutat ca-n vremuri de altădată, iar zilele de sâmbătă și duminică se anunță pe cât de dinamice, pe atât de emotive. Festivalul este organizat de Asociația Clujul Cultural și aduce și alte nume importante la Cluj-Napoca, atât pentru încurajarea acestui gen muzical cât și pentru lansarea de noi talente.

Iubitorii muzicii folk au ocazia să îi revadă live, pe scenă, pe o mare parte a interpreților reprezentativi de folk din România la prima ediție Cluj Folk Fest. a, Asociația Clujul Cultural organizează, pe lângă Cluj Folk Fest, pentru prima dată în aer liber (în 27-28 august) și festivalul de muzică blues, Cluj Blues Fest, ajuns la a șasea ediție.

”Este o continuă provocare să organizezi evenimente de orice fel în pandemie, dar sper și țintim ca evenimentul să fie unul de calitate așacum  a fost în prima seară. În mod cert, sunt mulți clujeni amatori de folk, de Blues și dornici să asiste la un eveniment live, mai ales că din 2012 nu s-a mai organizat un astfel de festival de profil (de Folk) în Cluj”, a declarat pentru Transilvania Reporter Tiberiu Fărcaș, organizatorul principal al evenimentului.

Anul acesta, Asociația Clujul Cultural organizează pentru prima dată în aer liber (în 27-28 august) și festivalul de muzică blues, Cluj Blues Fest, ajuns la a șasea ediție.

„Organizăm acest festival pentru clujeni, pentru revenirea la normalitate, pentru muzica live și pentru artiștii care nu au mai avut cântări de un an de zile. Dar și pentru că folkul are tradiție în Cluj”, a mai declarat Tiberiu Fărcaș, organizator de evenimente.

Distribuie:

Postaţi un comentariu