88,7% este procentul de promovabilitate în Cluj, cel mai mare din țară, la Evaluarea Națională

Ministerului Educației a publicat (edu.ro) rezultatele centralizate, pe județe, la Evaluarea Națională 2020 la clasa a 8-a. Județul Cluj are cea mai mare rată de promovabilitate din țară, 88,7%, înainte de contestații, conform sursei citate. În topul național urmează București (88,6%) și Brăila (86%).

La nivel național, situația statistică generală arată că dintre cei 160.468 candidați prezenți, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5, adică 76.10%. Dintre aceștia, 839 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10, (66 dintre aceștia fiind din județul Cluj). Rata de participare a fost de 93.00 %: 160.468 candidați prezenți, dintr-un total de 172.531 de elevi înscriși.

Contestațiile pot fi depuse până marți, 23 iunie, la ora 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Pentru prima oară, lista completă a notelor de la Evaluarea Națională au fost afișată într-un format anonimizat, care nu mai permite identificarea elevului.

Media generală de admitere la liceu se calculează luând în considerând 80% din media de la evaluarea națională, respectiv 20% media anilor de gimnaziu. Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu