500.000 lei, cofinanţare de la guvern pentru modernizarea drumului comunal Mintiu Gherlii – Pădureni

Foto: Dan Bodea

Comunele clujene au primit fonduri suplimentare de peste 2, 7 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru diferite obiective de investiţii, potrivit unui comunicat al CJ Cluj.

Suma se adaugă celor 8, 7 milioane de lei primite de la acelaşi minister în prima etapă a finanţărilor pentru asemenea proiecte pe 2015.

În acest fel s-a ajuns ca întreaga sumă solicitată iniţial de către CJ Cluj pentru proiectele de investiţii transmise de comunele din judeţ, sumă care se ridică la peste 11 milioane de lei, să fie obţinută de la ministerul de resort.

În ceea ce priveşte suma suplimentar obţinută pentru anul 2015, în cuantum de 2.778.052, 05 lei, o parte din această finanţare, respectiv suma de 500.000 lei va fi folosită pentru cofinanţarea modernizării drumului comunal Mintiu Gherlii – Pădureni, restul sumei urmând a fi redistribuită la nivelul judeţului Cluj pentru anumite proiecte prioritare ale comunităţilor locale din judeţ cum ar fi refacerea unui pod afectat de inundaţii din comuna Chinteni sau introducerea reţelei de apă în comuna Vad, dar şi pentru alte asemenea proiecte ce urmează a fi nominalizate în perioada următoare.

„Mă bucură extrem de mult acest succes cu atât mai mult cu cât ştiu că de pe urma lui vor beneficia numeroşi locuitori ai judeţului. După cum am promis, nu am făcut nicio diferenţă între unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, pentru că, după cum am precizat de atâtea ori, pentru mine nu contează culoarea politică a primarilor ci cetăţenii clujeni care merită un tratament egal şi nediferenţiat. Fiind un om de acţiune, nu m-am limitat doar la a cere explicaţii în scris Ministerului asupra motivelor care au stat la baza nerepartizării de fonduri pentru întreaga listă de investiţii transmisă de Consiliul Judeţean, ci am decis să merg personal la Bucureşti pentru a discuta cu factorii de decizie din MDRAP asupra posibilităţilor de suplimentare a sumei iniţiale aprobate. Iată că acest demers al meu s-a bucurat de succes, motiv pentru care sunt extrem de bucuros că proiecte prioritare de investiţii ale primăriilor clujene vor obţine cofinanţări de sute de mii de lei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

Primarii care au obţinut fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală au fost invitaţi vineri, 3 iulie 2015, începând cu ora 12, 00, la sediul Consiliului Judeţean Cluj, pentru semnarea contractelor de finanţare.

Pe de altă parte, potrivit unui comunicat al PSD Cluj-Napoca, Guvernul României prin MDRAP a alocat în total suma de 24.249.028 lei pentru susținerea obiectivelor din Programul Național de Dezvoltare Locală 2015 din județul Cluj.

„Este o veste bună repartizarea acestor sume și am speranța că unitățile administrative cărora le-au fost alocate sumele respective vor face tot posibilul ca investițiile susținute să fie cât mai rapid finalizate în interesul clujenilor. Sperăm ca în acest an să fie susținute și alte obiective de investiții din județul Cluj” a declarat Remus Lăpușan, consilier județean, președinte al PSD Cluj.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu