20 de infracțiuni de trafic și consum de droguri în ziua a treia la Untold. 214 persoane au primit îngrijiri medicale

Polițiștii și jandarmii au înregistrat 20 de infracțiuni privind prevenirea și combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sâmbătă, în a treia zi a Festivalului Untold de la Cluj. Peste 50 de amenzi de amenzi au aplicat oamenii legii, iar 214 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, în a treia zi de festival, au constatat un număr de 20 de infracțiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale, în urma abaterilor înregistrate. 42 dintre acestea au reprezentat abateri de la OUG 195/2002R, iar alte 9 de la Legea 61/1991R.

Polițiștii din cadrul inspectoratului au constatat 7 infracțiuni prevăzute de Legea 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare și alte două infracțiuni prevăzute și pedepsite de Codul penal, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și furt.

De asemenea, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au constatat 3 infracțiuni la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Au fost aplicate 19 de amenzi și 15 avertismente pentru încălcări pe linia prevenirii situațiilor de urgență și a regulilor privind fumatul în locurile publice. Activitățile de verificare și control vor continua și în ultima zi a evenimentului, astfel încât să se poată înlătura operativ deficiențele pe apărării împotriva incendiilor și a protecției civile.

În punctele și posturile medicale avansate din festival 214 de persoane au primit asistență medicală din partea personalului SMURD și a paramedicilor pompieri. Majoritatea afecțiunilor înregistrate au fost ușoare și au fost soluționate de către personalul medical pe loc. Doar în patru situații a fost necesar transportul la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu