1.000 de copii vor încerca să bată recordul la “Cup Song” la a cincea ediţie a Zilelor Clujului

Zilele Clujului / Foto: Dan Bodea

Cea de-a V-a ediţie a “Zilelor Clujului” va avea loc în perioada 22-26 mai 2015 şi va fi parte integrată a programului Cluj-Napoca 2015 – Capitală Europeană a Tineretului.

La ediţia din acest an vor avea loc peste 100 de evenimente în 10 locaţiiPrimăria Cluj-Napoca a anunţat astăzi primele evenimente care vor fi incluse în agenda Zilelor Clujului.

Astfel, vineri, 22 mai 2015, în Piaţa Unirii, începând cu ora 18.00, peste 1000 de copii de la şcolile din oraş vor încerca să bată recordul de cel mai mare „Cup Song”, pe ritmurile Alexandrei Ungureanu şi Crush. În aceeaşi seară, de la ora 21.00, vor urca din nou împreună, pe aceeaşi scenă Cristi Minculescu şi trupa IRIS, alături de celebra soprană Felicia Filip, de care îi leagă o excelentă colaborare şi o statornica prietenie (ultimul concert susţinut de Cristi Minculescu alături de IRIS a fost în septembrie 2012 – Festivalul Barock „Zilele Castelului Banffy”). În continuare, Dan Bitman va concerta alături de trupa IRIS. Tot în spectacolul de deschidere vor mai concerta Vunk şi David& The Six Martini.

Scenele din Piaţa Muzeului şi de pe strada Mihail Kogălniceanu vor găzdui concerte de muzică live a trupelor clujene. Aici clujenii vor putea savura în serile festivalului cover-uri, jazz, folk sau blues.

Festivalul Culinar Internaţional va aduce în acest an un plus de eleganţă şi savoare prin prezenţa unor restaurante cu specific internaţional şi a unor maeştrii bucătari de renume internaţional.

Promenada Multiculturalităţii – “UBB aduce o lume într-un oraş” reuneşte centrele şi institutele culturale, facultăţile, liniile de studiu, muzeele şi alte departamente ale Universităţii Babeş-Bolyai şi oferă o viziune inedită asupra multiculturalităţii oraşului Cluj-Napoca în sfera academică, socială şi culturală.

Strada Potaissa (Zidul Cetăţii) va fi scena unor demonstraţii de lupte, ateliere de pielărie, fierărie, olărit, antrenamente şi turniruri cavalereşti. Toate aceste activităţi fac parte din Tabăra Medievală şi Tabăra Antică.

Programul din Mănăştur, zona “La terenuri” conceput de Asociaţia Colectiv A împreună cu locuitorii cartierului conţine activităţi dedicate copiilor, tinerilor, dezbateri de cartier, concerte live, teatru şi multe altele.

Parcul Central “Simion Bărnuţiu” va fi “Fun Zone-ul” Zilelor Clujului oferind senzaţii tari prin activităţi outdoor cu: escaladă, canoeing, tir cu arcul, zorbing sau slackline.

Acestor locaţii li se alătură şi Turneul de Fotbal pentru Juniori “Fotbal à la Cluj”, Zilele Piezişei, Concursul Treasure Hunt, Tururile ghidate, animaţia stradală, ateliere de creaţie în aer liber, concursul Treasure Hunt, workshop-uri dar şi alte surprize.

Distribuie:

Postaţi un comentariu