FOTO Câinii nordici s-au întrecut la Cluj în prima ediție a „Cupei Beliș” pentru atelaje canine
O competiție mai puțin obișnuită pentru această zonă a țării s-a desfășurat în județul Cluj sâmbătă și duminică, reunind iubitori ai raselor de câini nordici, dar și curioși care nu au mai avut ocazia să asiste la concursuri de atelaje canine. La prima ediție a „Cupei Beliș” s-au înscris 13 atelaje, respectiv două echipe de opt câini, cinci echipe formate din patru câini și patru de doi câini din Harghita, Sfântu Gheorghe, Borsec, Bălan, București și Cluj. În cursul zilei de sâmbătă, doi participanți au fost descalificați în urma unor probleme de comportament.
„Vrem să promovăm și altfel de sporturi în Transilvania, deoarece avem parte doar de sporturi tradiționale precum fotbal, baschet, rugby. Asociația pe care noi o avem se axează pe un mod diferit de viață, fără stres. Eu fiind psihoterapeut de profesie din prisma meseriei observ ce se întâmplă la ora actuală în societate și, astfel, am vrut să le propunem oamenilor o alternativă, prin acest sport. Suntem la primul eveniment de acest gen și în toamnă poate reușim să organizăm în Parcul Mare din Cluj și concurs de atelaje cu biciclete”, a declarat Paul Chetreanu-Don, organizator și reprezentant al Asociației “House of Happy Living”. Paul Chetreanu a fost atât organizator, cât și participat în competiție. Alături de câinii săi de rasă Samoyed, antrenorul secund al “U” BT Mobitelco a ocupat la finalul celor două zile de concurs locul al doilea la categoria D2 unde intră în concurs rasele Samoyed şi Malamut de Alaska. „Am ales întâmplător această rasă. După ce mi-am terminat casa îmi doream un câine și un prieten de-al meu avea un samoyed care avea un puiuț. Cam așa m-am pricopsit cu Cuba. Ulterior am făcut o montă și a rezultat Charlie. Cuba are trei ani și Charlie are un an și jumătate. Am făcut trei antrenamente cu ei în Parcul Mare și suntem la început. Oricum văd toată această activitate ca pe un hobby și pentru ei mai ales fac asta, dar și pentru oameni”, a spus Paul Chetreanu.
Atât startul cât și finish-ul au avut loc în satul Bălcești și traseul s-a întins pe mai mulți kilometri în funcție de categoriile participante. Astfel, atelajele de doi câini au parcurs aproximativ cinci kilometri, cele de patru caini aproximativ 10 kilometri și cele de opt câini în jur de 15 kilometri. „Având în vedere că a fost prima ediție consider că a fost excelent. E bine că s-a format și la Cluj o echipă de organizatori. Temperatura a fost puțin cam ridicată, din păcate, însă ne-a permis să concurăm chiar înainte ca zăpada să se topească. De obicei la alte concursuri traseele sunt în buclă, însă aici a fost în linie dreaptă, dus-întors. În buclă este mai spectaculos pentru public deoarece din două în două minute se dă startul. Aici era nevoie să așteptăm până se întorc atelajele pentru a pleca altele. Ne-am adaptat totuși condițiilor și e important că s-a organizat un concurs în afara județului Harghita. Toate concursurile, Lacul Roșu, Tușnad Băi, Harghita Băi, Vlăhița, Borsec, din 2002 începând au fost acolo în zonă. S-ar putea organiza și la Predeal sau în Maramureș unde am putea atrage mai mulți spectatori”, a precizat Tibor Bencze din partea Clubului Yukon. Acesta a participat în competiție cu atelajul de opt câini în categoria A1. „Am început în 2003, cu patru câini Husky, însă nu pentru a participa la competiții. Sportul și pasiunea aceasta ne oferă satisfacții personale extraordinare. Satisfacția noastră cea mai mare este atunci când mergem pe trasee necunoscute, de 20 de kilometri să zicem și vedem locuri minunate. Concursurile sunt mai mult pentru public și pentru comunitatea noastră” a declarat concurentul.
Întrebați care le sunt cei mai dragi câini din echipajele pe care le au, stăpânii evită de cele mai multe ori să răspundă. „Toți sunt egali pentru noi”, acesta este răspunsul pe care ei îl dau. Liderii grupului lui Tibor Bencze au 11 ani și ar fi trebuit deja să „iasă la pensie”. Cu toate acestea, experiența lor contează pentru antrenamentul celorlalți. Alături de cei opt câini Husky cu care a venit la Cupa Beliș, Tibor Bencze mai are acasă, în zona satului Lueta din Harghita, încă patru câini și un puiuț, plus un altul care păzește casa.
În perioada 22-23.02 2014 va avea loc concursul de atelaje trase de câini, Cupa Kalibáskő, în Munţii Harghita , având ca organizator Asociaţia Yukon Harghita.
Venit tocmai din Gheorgheni, Erno Sandor și câinii săi din rasa Samoyed s-au clasat pe locul al treilea la categoria D2. Deși atelajul lui Erno Sandor este format din patru câini proveniți din același cuib, din motive organizatorice la Cupa Beliș a venit doar cu doi dintre ei, respectiv cu Lenny și Lisa, doi frați gemeni în vârstă de șapte ani, foarte sociabili și comunicativi. „Cea mai grea perioadă în întreținerea lor este năpârlirea. Ei au blană dublă, ca toți nordicii, și năpârlesc în ordinea inversă a stratului de blană. De obicei, soția mea se ocupă de această parte din întreținerea lor”, a spus Erno Sandor. „Prima dată i-am luat pe ei și după aceea ne-am gândit la sport, primind o sanie cadou. În sezonul 2009 am participat la șapte concursuri și atunci m-am urcat pe sanie cu 111 kilograme și în 2011 am coborât de pe sanie cu 85 de kilograme. Le datorez lor asta”, afirmă concurentul.
După două zile de concurs, cei mai buni dintre participanți s-au urcat pe podium. Pentru mulți dintre ei, însă, mai puțin a contat rezultatul. În schimb, participarea și întâlnirea cu zeci de pasionați ai acestui sport a fost cea mai mare recompensă.
Clasament „Cupa Beliș” pentru atelaje canine:
Categoria A: Zoltan Parajdi
Categoria A: Tibor Bencze
Categoria C1: Sandor Erdely- locul 1
Categoria C1: Lehel Ferencz- locul 2
Categoria C1: Sandor Molnar- locul 3
Categoria D1: Nandor Baroti- locul 1
Categoria D1: Sebestyen Both- locul 2
Categoria D1: Bernadette Molnar- locul 3
Categoria D2: Răzvan Bârsan- locul 1
Categoria D2: Paul Don- locul 2
Categoria D2: Erno Sandor- locul 3
„Ar fi bine să avem o Federație, însă pentru aceasta avem nevoie de mai multe cluburi înregistrate în mai multe județe. În acest moment, majoritatea participanților sunt afiliați la cluburi sportive din Harghita. Cu toate acestea, a fost o surpriză plăcută să se organizeze o astfel de competiție la Cluj”, Erno Sandor, concurent „Cupa Beliș”
Ma jos puteți urmări o galerie de imagini realizate de Dan Bodea:
[nggallery id=356]