Pandemia post-Covid se poate dovedi mai costisitoare decât cea iniţială
Chiar dacă există semne încurajatoare că vaccinarea în masă va pune capăt pandemiei, autorităţile sanitare şi factorii de decizie de pretutindeni trebuie să planifice politici de contracarare a efectelor pe termen lung ale Covid-19, avertizează publicaţia Scientific American în numărul de miercuri, subliniind că mulți dintre cei care supraviețuiesc bolii virale inițiale suferă sechele debilitante pe termen lung.
Spre deosebire de răceala obișnuită sau de gripă, SARS CoV-2 provoacă o serie de simptome care persistă mult timp după ce boala acută este rezolvată și face ca unii dintre cei afectați să nu-și poată relua activitățile obișnuite. Pe măsură ce oamenii de știință și medicii continuă să aprofundeze efectele pe termen lung ale COVID, factorii de decizie politică și planificatorii trebuie să anticipeze și să se pregătească pentru impactul cu această creştere a numărului persoanelor suferind de diferite forme de handicap, scrie prestigioasa publicaţie ştiinţifică.
Un număr din ce în ce mai mare de studii constată că mai mult de un sfert dintre pacienți au dezvoltat o formă de COVID „lung”. Într-un studiu din China, trei sferturi dintre pacienți prezentau cel puțin un simptom la șase luni după externarea în spital, iar într-un alt raport, mai mult de jumătate dintre lucrătorii medicali infectați aveau simptome șapte până la opt luni mai târziu. Indiciile sugerează că probabilitatea de a dezvolta simptome persistente nu poate fi legată de gravitatea bolii inițiale; este chiar mai probabil că infecțiile care au fost inițial asimptomatice ar putea provoca ulterior probleme persistente.
Simptomele COVID pe termen lung includ oboseala; probleme respiratorii; „ceață cerebrală”; probleme cardiace, renale și gastro-intestinale; pierderea mirosului și a gustului. Manifestări surprinzătoare ale COVID continuă să apară; studii recente indică faptul că infecția poate precipita apariţia diabetului.
Dacă procentele avansate sunt corecte şi, considerând că doar jumătate dintre românii care s-au îmbolnăvit, au fost luaţi în evidenţe, asta înseamnă că aproape jumătate de milion de persoane din România suferă în acest moment de o formă de dizabilitate provocată de COVID. Mai mult, spre deosebire de ţările care au avansat cu vaccinarea şi pot privi în urmă spre pandemia propriu-zisă, concentrându-se să combată consecinţele ei de lungă durată, România riscă să se confrunte în toamnă cu un nou val COVID, concomitent cu pandemia „Long COVID”.
Revista americană relevă că preţul tratării dizabilităţilor induse de COVID s-ar putea dovedi copleşitor pentru economiile şi sistemele sanitare aflate deja la limită. Se estimează că el s-ar ridica la o treime din totalul costurilor cauzate de COVID. După cum a declarat medicul și profesorul de la Universitatea din Massachusetts, Steven Martin, „aceasta este o povară extraordinară pentru fiecare dintre persoanele în cauză, dar și pentru sistemul nostru de sănătate și pentru societate”.