Noi studii arată că vaccinurile ARNm conferă o protecţie de foarte lungă durată şi nu necesită încă o doză de rapel

Vaccinurile ARNm produse de Pfizer-BioNTech și Moderna declanşează o reacție imunitară persistentă, care poate proteja împotriva coronavirusului ani de zile, dacă nu chiar o viață, fără a mai fi nevoie de încă o doză de rapel, relatează New York Times, citând un studiu al oamenilor de ştiinţă americani.

Este un semn bun pentru cât de durabilă este imunitatea conferită de aceste vaccinuri”, a spus Ali Ellebedy, imunolog la Universitatea Washington din St. Louis, care a condus studiul. Studiul nu a luat în considerare vaccinurile AstraZeneca şi Johnson & Johnson, care sunt realizate cu o altă tehnologie.

Vaccinurile mixte – câte o doză de Pfizer și AstraZeneca – oferă, de asemenea, o imunitate puternică, a constatat un studiu separat citat de cotidianul american.

Dr. Ellebedy și colegii săi au raportat luna trecută că, la persoanele care au supraviețuit Covid-19, celulele imune care recunosc virusul se află în repaus în măduva osoasă cel puțin opt luni după infecție. Un studiu realizat de o altă echipă a indicat că așa-numitele celule B cu memorie continuă să se maturizeze și să se întărească cel puțin un an după infecție.

Pe baza acestor constatări, cercetătorii au sugerat că imunitatea ar putea dura ani de zile, posibil o viață, la persoanele infectate cu coronavirus și ulterior vaccinate. Dar nu era clar dacă vaccinarea singură ar putea avea un efect similar pe termen lung.

Descoperirile se adaugă dovezilor în creștere că majoritatea persoanelor imunizate cu vaccinurile ARNm ar putea să nu aibă nevoie de încă o doză de rapel, atâta timp cât virusul și variantele sale nu evoluează mult dincolo de formele lor actuale – ceea ce nu este garantat. Este posibil ca persoanele care s-au recuperat de Covid-19 înainte de a fi vaccinate să nu aibă nevoie de rapel suplimentar, chiar dacă virusul trece printr-o transformare semnificativă.

Oamenii de ştiinţă avertizează că persoanele din categoriile vulnerabile pot avea în continuare nevoie de încă o doză de vaccin.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu