Galerie FOTO Povestea Castelului Bánffy din Răscruci continuă. Care e stadiul lucrărilor de restaurare

Foto dronă: Cristina Beligăr

Lucrările de reabilitare a Castelului Bánffy și a parcului-monument din localitatea Răscruci, comuna clujeană Bonțida, au demarat la începutul lunii mai. Ansamblul, aflat în grija autorităților județene, va fi transformat într-un Centru Cultural cu funcțiuni care să permită organizarea de evenimente culturale precum și vizitarea de către publicul larg. Spre deosebire de alte castele din România, a căror degradare a dus la prăbușirea lor înainte de orice intervenție salvatoare, povestea castelului din Răscruci continuă.

Citiți și:

Cum renaște un castel: O nouă viață pentru monumentele uitate și era Electric Castle

În urmă cu două săptămâni, am pășit pe domeniul Castelului Bánffy din Răscruci acolo unde șantierul era în plină desfășurare. Echipa constructorului se afla la subsolul clădirii pentru realizarea operațiunii de decapare a tencuielilor. Este o operațiune foarte migăloasă, spun reprezentanții Tomoroga Construct SRL, societatea care a câștigat contractul de restaurare, întrucât desfacerea tencuielilor trebuie realizată în așa fel încât să nu fie periclitat paramentul existent, respectiv exteriorul clădirii. Următorul pas îl reprezintă desfacerea pardoselilor de la nivelul subsolului.

002W0A1360 002W0A1376 002W0A1370 002W0A1402 002W0A1387
<
>

„Cu siguranță, la o lucrare de asemenea anvergură, vor apărea și lucrări neprevăzute. Sunt două lucrări mai pretențioase, să nu le spunem dificile. Una din ele este partea de subzidire, iar cealaltă o reprezintă restaurarea elementelor valoroase de lemn.

Întrucât este o lucrare de mare anvergură în care sunt cooptați specialiști din mai multe domenii, va fi o impresionantă desfășurare de forță de muncă dar și front de lucru”, a precizat Bogdan Tomoroga pentru Transilvania Reporter.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

 

Suprafața terenului ce aparține castelului este de 56.128 mp, din care 644 mp sunt ocupați de Castelul Banffy, iar 691 mp de clădirile adiacente.

Societatea nu a mai avut o astfel de lucrare în portofoliu, tocmai de aceea a luat naștere asocierea cu Constructim S.A. și Rustic SRL, asociați care își vor aduce aportul prin experiență, personal și utilaje.

Trei firme sau asocieri de firme au depus oferte pentru execuția lucrărilor de reabilitare, respectiv Decorint, Euras și Tomoroga Construct, firma bistrițeană câștigând în cele din urmă contractul.

O „bătălie” dură pentru un contract generos

Cu o valoare de 29,3 milioane lei fără TVA, din care 19.3 milioane lei reprezintă valoarea lucrărilor finanțate din fonduri europene și un termen de execuție de maxim 24 de luni, lucrările de restaurare și conservare a ansamblului monument istoric vizează atât zidurile interioare și exterioare, compartimentările, finisajele, instalațiile de utilități cât și componentele artistice: tâmplăriile, ornamentica, finisajele din lemn și lemn pictat, mobilierul cu valoare istorică, șemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripțiile, etc.

În final, proiectul prevede transformarea castelului într-un Centru Cultural astfel că, la etajul imobilului va fi amenajată o bibliotecă/mediatecă, o sală multifuncțională pentru activități culturale, o sală de curs de mici dimensiuni, un birou de cercetare și unul administrativ, precum și grupuri sanitare. Totodată, la subsol va fi organizat un spațiu expozițional.

În ceea ce privește restaurarea parcului castelului, o componentă importantă o va reprezenta amenajarea lacului din incintă. În acest sens, va fi construit un ponton din lemn, va fi refăcut porumbarul din mijlocul lacului și fântâna arteziană, va fi edificat un pod peste canal, respectiv alte două poduri pentru șanțul de evacuare a apei lacului, vor fi amenajate accesele auto și pietonale, etc.

De altfel, vor fi consolidate alte trei imobile ce vor avea destinația de clădiri conexe necesare deservirii castelului.

„Bătălia a fost dură, deoarece am concurat cu adversari puternici, bine pregătiți și cu experiență în domeniu. Cu toate acestea, am reușit să dovedim în fața instanței că echipa noastră este mult mai bine pregătită pentru execuția acestui proiect fapt pentru care am fost declarați de doua ori câștigători. Bineînțeles că au fost mari emoții până la finalizarea procesului de atribuire a contractului, dar rezultatul a fost cel sperat de noi.

În domeniul achizițiilor publice, mereu a fost foarte mare concurența, însă în ultima perioada s-a intensificat și mai mult mai ales pe acest sector. Pentru a putea executa astfel de lucrări trebuie făcută dovada încă din faza de licitație că antreprenorul dispune de toate autorizațiile necesare pentru execuția lucrărilor”, a precizat constructorul.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Munca de restaurare implică readucerea la forma inițială a obiectivului supus restaurării fără a interveni brutal sau neconform asupra acestuia, respectând proiectul tehnic, caietul de sarcini, normele și normativele specifice intervențiilor asupra monumentelor istorice.

„Pentru a câștiga acest contract am fost nevoiți să respectăm caietul de sarcini și fișa de date prin care ni s-a impus un standard de participare care include experiența similară în domeniu, o echipă managerială din care fac parte specialiști cu experiență în domeniul restaurării, responsabili tehnici cu execuția, șef de șantier, toate acestea pentru a respecta un proiect făcut și verificat de experți. Pentru îndeplinirea acestor condiții ne-am asociat cu Rustic SRL și Constructim SA, firme care au experiență de 30 de ani în domeniul restaurărilor.

Bineînțeles că în Transilvania, cât și în toată România există foarte multe monumente istorice deosebite care din păcate se degradează din lipsa de fonduri necesare restaurării, atât noi Tomoroga Construct SRL cât și asociații noștri, dorim să ne implicăm în cât mai multe proiecte de restaurare a monumentelor istorice aflate în diferite stadii de degradare”, au transmis constructorii.

Cel mai important castel de secol XIX din jurul Clujului

Potrivit istoricului Kovács Zsolt, lector la Facultatea de Istorie și Filozofie din Cluj, castelul din Răscruci este unul dintre cele mai importante castele din secolul al XIX-lea din jurul Clujului, fiind caracterizat de o arhitectură neobarocă și de interioare cu aspect neorenascentist.

„Importanța sa nu se limitează numai la acest context geografic, ci este chiar unul dintre acele rare castele din Transilvania, care păstrează până astăzi și cele mai importante elemente ale decorațiilor sale interioare, prezervându-se până în zilele noastre frumoasele decorații de lambriuri ale casei scărilor sau ale sălii sale festive, dar și șeminee decorate cu blazoanele familiei proprietare sau și o sobă de teracotă unicat din anii 1870”, a precizat Kovács Zsolt.

Importanța acestor interioare este și mai accentuată datorită faptului, că din informațiile istorice cunoaștem, că interioarele castelului au fost executate în atelierele de la Răscruci ale proprietarului clădirii, baronul Ádám Bánffy, un pasionat al artelor. După studiile sale juridice de la Berlin, și o amplă călătorie de studiu în Europa, acesta își dedică viața preocupărilor sale artistice, amenajând în castelul său de la Răscruci un atelier de tâmplărie și de ceramică pictată, și în care, printre altele, sculptează în lemn și modelează în lut și decorațiile interioare ale castelului său. Importanța acestor ateliere de la Răscruci era recunoscută în epocă de mai multe distincții obținute la diverse expoziții naționale și internaționale ale artelor decorative, una dintre sobele de teracotă smălțuită executate în Răscruci ajungând chiar în apartamentele împăratului Francisc Iosif, amenajate în anii 1870 în castelul de la Gödöllő, lângă Budapesta.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Teodora Iacob

 Restaurare și oportunități

Față de castelul de la Bonțida, sau chiar față de multe alte de castele din Transilvania, castelul de la Răscruci s-a păstrat într-o stare de conservare destul de bună, spune istoricul Kovács Zsolt.

Acest fapt se datorează într-o măsură importantă și faptului, că din a doua jumătate a anilor 1960, clădirea a avut o destinație continuă, aici funcționând o școală pentru copii cu nevoi speciale. Așa cum ne dezvăluie și starea amintitelor decorații interioare păstrate, această școală a avut fără nici un dubiu o conducere sensibilă nu numai la nevoile copiilor din instituție, dar și la valorile istorice și artistice ale acestui monument remarcabil.

„Sper, că și pe parcursul procesului de restaurare demarat recent, să se țină cont de aceste valori ale castelului, și pe de o parte să se păstreze cât mai multe și în substanța lor istorică din acestea și să fie puse în valoare de către restauratori specialiști în aceste domenii. Pe de altă parte, consider că orice proces mai amplu de restaurare, este o rară oportunitate de a afla și documenta și o serie de informații istorice devenite vizibile cu ocazia intervențiilor de restaurare.

De exemplu, în cazul castelului de la Răscruci în această privință una dintre întrebările primordiale este legată de antecedentele castelului din secolul al XIX-lea. Păstrează actuala structură a castelului și structuri din vechiul conac din secolul al XVIII-lea a familiei Bánffy și care sunt acestea? Sper, că pe parcursul intervențiilor propuse, pe lângă restaurarea elementelor păstrate, să primim un răspuns și la aceste întrebări legate de evoluția istorică a clădirii, și pe lângă aceasta, cum se întâmplă deseori cu ocazia unor lucrări de restaurare, să apară și cât mai multe noi detalii importante legate de evoluția istorică a clădirii și de decorațiile sale din aceste perioade istorice”, a mai precizat Kovács Zsolt.

Istoricul crede că funcțiunea de Centru Cultural propusă de către Consiliul Județean Cluj este o destinație adecvată acestui monument, fiindcă ambianța istorică a castelului oferă o atmosferă specială oricărui eveniment cultural, iar pe termen lung posibilitatea de organizare a unor astfel de evenimente poate contribui și la întreținerea monumentului.

Citiți mai multe despre istoria acestui castel AICI

Fotograf: DanBodea/Fotografii dronă: Cristina Beligăr

created by dji camera created by dji camera created by dji camera created by dji camera created by dji camera created by dji camera created by dji camera 002W0A1316 002W0A1296 002W0A1267 002W0A1271 002W0A1284
<
>
created by dji camera
Distribuie:

Postaţi un comentariu