Citește cât mai puțin, improvizează cât trebuie

Trăind în secolul XXI e obligatoriu să adaugi un corp nou de bibliotecă în casă, de cum ai primit vestea că vei fi tătic. Începi lectura acasă, pe net. Apoi ți se solicită să citești alte cărți, lucrări științifice și în general teze de doctorat, pentru că nu ai cum să nu observi că în jurul tău toți au ”doctorate” în educație paternală, în alăptare, în adormire, în trezire etc. Urmează cursurile și același îndemn: ”Dragă tată de bebeluș, informează-te cât mai mult despre naștere, alăptare, educația în primii ani de viață”. Totul se reduce la practică, iar cei care au scris cărți despre cum să-ți crești copiii, tot de la practică au schițat volumul. Atunci când ai devenit părinte, cel mai important lucru, dar asta este doar o părere personală, este să-ți dorești să fii părinte. Nu trebuie să te setezi pe un anumit ”mod”, ci doar să lași lucrurile să curgă.

Să nu ne propunem perfecțiunea

Ca bărbați suntem tentați să ne lăsăm amprenta, inclusiv în educația copiilor noștri. Exemplul personal poate să fie un început, dar momentul de creație maximă este acela în care realizăm că nu există tipare. Părinții au avut o influență mai mare sau mai mică, asupra fiecăruia dintre noi, dar în cele din urmă fiecare am cam făcut ce-am vrut. Cu siguranță așa se va întâmpla și cu copiii noștri. Oricât de mult am vrea noi să nu iasă din cuvântul nostru, ei își vor defini personalitatea. Este la fel de evident că această personalitate a fiilor noștri va avea ca repere, câte ceva din tot ce ne-am străduit noi să le insuflăm. Alte lucruri din numeroasele povețe îi vor enerva. Ideile bunicilor vor fi cu siguranță ”depășite”, asta pe când vor mai crește cei mici, așa că, înainte să ajungem la acel moment de negare absolută și de încăpățânare, să ne bucurăm de fiecare zi de ei. Mai devreme, s-au mai târziu vom realiza că fiecare zi a fost o experiență. Într-o primă fază se instalează o stare de confuzie. Sentimentul de împlinire se îmbină perfect cu o serie de temeri. Zâmbetul îți îngheață în momentul în care trebuie să-ți ții pentru prima dată copilul în brațe. Asistenta din preajmă îți aruncă o serie de priviri deloc încurajatoare. Nici nu știi dacă să te bucuri, sau să ceri un sfat: ”Așa ar trebui să-l apuc? E bine dacă-l așez așa pe brațe?”. Fermitatea cu care ți se explică fiecare mișcare te confuzează și mai tare, dar în câteva momente realizezi că, instinctual, ai așezat copilul suficient de bine, și mai ales de sigur, în brațe, încât abia atunci îți vin în minte ”lecțiile” pe care le-ai primit la cursurile de dinainte de naștere. Este încă o dovadă că din cele mai vechi timpuri nici tații, nici mamele, nu au avut nevoie de DVD-uri, sau volume ca să reacționeze natural în preajma propriului copil.

”Redefinirea” priorităților

Odată venit pe lume copilul devine centrul universului. Sau cel puțin această idee persistă în conceptul majorității cuplurilor. Un copil nu este o povară! Deși în primele zile atât tatăl, cât și mama, își vor reconfigura prioritățile. Și ăsta e doar începutul, pentru că această reconfigurare va avea loc ori de câte ori cel mic își schimbă tabieturile. Unul dintre primele lucruri ușor de remarcat este lipsa somnului. Nici acest lucru nu este o povară dacă, mama și mai ales tatăl își sincronizează programul. Pentru mamă nașterea nu înseamnă sfârșitul ”obligațiilor”, ci dimpotrivă, cel puțin o nouă ”obligație” s-a născut odată cu pruncul: alăptarea. Este absolut normal ca cel mic, sau cea mică, să se trezească din oră-n oră, sau odată la două ore etc. Implicit se va trezi și mama, așa că tatăl trebuie să înțeleagă că meciul de Liga Campionilor (care se termină în jurul orei 12 noaptea), e mai puțin important în perioada imediat post natală, decât un somn bun, fie și de numai o oră. În timp ce tatăl doarme, în general mama ce tocmai a terminat de alăptat pruncul, mai zăbovește minute bune ca să-și alinte odorul, așa că, atunci când adoarme, e bine să-i asigurăm un minim confort. Dacă cel mic încă se ”miaună” în pătuț, o oră în brațele tatălui pot face minuni. Copilul adoarme, în casă e liniște, iar mama oricum se va trezi în curând pentru o nouă masă. Pare un ”chin” dar tații se pot ”îmbărbăta” amintindu-și de nopțile nedormite voluntar din timpul facultății și, mental, devine mult mai ușor de depășit momentul.

Fă-o pe mamă să se simtă frumoasă

Una dintre cele mai des întâlnite scuze ale taților este limitarea timpului lui liber. Statutul de tătic nu presupune în niciun caz renunțarea la bere, de exemplu, chiar dacă timpul alocat ieșirii la fotbal cu băieții și la berea de după, este într-adevăr limitat. Partea bună e că băieții vor continua să meargă la mișcare, iar absența proaspătului tătic nu va fi resințită deloc de gașcă. Dimpotrivă, unul dintre băieți, care până acum nu avea loc în echipă, va fi fericitul câștigător a postului de ”titular”. Având astfel, mai mult timp la dispoziție pentru mămică și noul născut, tatăl devine un mic erou în ochii mamei, iar noul statul de ”cel mai bun tătic” se solidifică cu fiecare compliment atribuit mamei. După ani de zile în care fiecare seară de marți și joi, am ales absolut întâmplător aceste zile, tatăl era ieșit cu băieții, cele două seri pot fi înlocuite cu distracția alături de cel mic. Astfel, mămica va avea timp, oricum limitat, să facă ceva pentru ea. Dacă mai și observăm micile retușuri, cearcănele masate cu o cremă, părul aranjat etc, se poate spune că am ”marcat” deja de două ori. Mama se va simți în continuare obosită, dar măcar în parte va fi mulțumită de imaginea din oglindă, atât cât a reușit să retușeze în cele câteva zeci de minute pe care le-a avut ale ei. În acest sens o plimbare cu cel mai nou membru al familie, fie și doar până la magazinul din colț, se va transforma pentru mamă în acel moment de imponderabilitate universală de care, deși nu recunoaște, are atâta nevoie. Iar dacă subiectul discuțiilor va fi legat de ce le-ar plăcea părinților să facă copilul în viitorul deloc îndepărtat, în loc să expunem toate neîmplinirile de peste zi de la serviciu, timpul petrecut împreună va căpăta sens.