Proiect pentru protejarea dreptului la imagine al elevilor

Peste 1.600 de elevi clujeni au cântat alături de Alexandra Ungureanu și trupa Crush piesa „When I’m Gone”, stabilin un nou record mondial la Cup Song / Foto: Dan Bodea

Un proiect care are ca scop ajutarea elevilor de a identifica pericolele pe care le implică expunerea necontrolată a unor imagini cu ei sau colegi de-ai lor, în contextul în care mediul virtual capătă o pondere din ce în ce mai mare în viaţa acestora, a fost lansat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

Intitulat “Dreptul meu la imagine”, proiectul adună expertiza mai multor parteneri, printre care Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Asociaţia Părinţi din România şi Baroul Cluj.

“Considerăm că atât copiii cât şi părinţii, profesorii şi şcoala trebuie să ştie mult mai multe şi este nevoie de o formare a lor. (…) Cred că este foarte important ca abordarea subiectului să fie integrată şi pozitivă”, a declarat Valentin Cuibus, şeful IŞJ Cluj.

Ideea proiectului, au explicat coordonatorii acestuia, a pornit de la constatarea că gestionarea propriei imagini le pune oamenilor şi mai ales copiilor mai multe provocări astăzi decât altădată şi că varietatea capcanelor este mult mai mare.

“În şcoală se fac programe de combatere a bullying-ului, de combatere a violenţei, de prevenire a expunerii la traficul de persoane. Ceea ce ne propunem însă prin acest proiect este să pornim de la contextele în care elevii sunt puşi în relaţia de familie, la şcoală, pe reţelele de socializare, în relaţia de cuplu şi să abordăm, sub această cupolă a construirii imagini, şi celelalte aspecte asupra cărora ne dorim să facem educaţie”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Andreea Coroian-Goldiş, purtătorul de cuvânt al IŞJ şi coordonator al proiectului.

Aceasta a precizat că la nivelul inspectoratului s-a identificat această nevoie şi de aceea s-a dorit lansarea unui asemenea proiect, care să fie susţinut de o gamă largă de parteneri.

Atât coordonatorul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj, Augusta Bora, cât şi şeful Baroului Cluj, avocatul Mircea Pop, au afirmat că specialiştii vor apela la vasta cazuistică existent în acest domeniu, care oferă exemple clare de pericole, care pot fi explicate elevilor pentru ca ei să înţeleagă cât mai exact la ce se expun. Ei au dat ca exemplu folosirea reţelelor de socializare ca mediu în care elevii pot începe o relaţie cu persoane necunoscute, care de multe ori îşi ascund identitatea sub una falsă. Ulterior aceste persoane le pot cere imagini cu ei, de multe ori în posturi indecente.

Nu de puţine ori, au spus şi reprezentaţii poliţiei, elevii nu realizează că oferind, pe reţelele de socializare, informaţii despre identitatea lor, chiar dacă parţial şi în conversaţii diferite, se expun unor pericole.

Ambasador al acestui proiect a fost ales Dragoş Pop, cunoscut actor de stand-up comedy de la Teatrul Naţional din Cluj, care va adăuga proiectului o abordare originală. În cadrul unor workshop-uri, acesta le va oferi învăţătorilor şi diriginţilor o serie de exerciţii şi de jocuri de rol care vor avea ca scop recunoaşterea problemelor cu care se confruntă adeseori elevii, cum ar fi cea a bullyingului.

Nu în ultimul rând, vor fi organizate TedEx-uri, în cadrul cărora studenţii sau elevii din clasele mai mari să ajute la transmiterea acestui tip de informaţie către clasele mai mici.

Proiectul prevede, într-o primă etapă, organizarea tuturor informaţiilor necesare sub forma unui ghid, precum şi folosirea şi prelucrarea unor chestionare, care vor fi puse elevilor, ale căror rezultate vor fi analizate de echipa de coordonare.

“Dreptul meu la imagine” este un proiect coordonat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Ţinta proiectului o reprezintă elevii din clasele VI-XII, însă o parte din activităţi îi vor include şi pe copiii mai mici, de până la clasele a III-a. Consilierii şcolari, coordonatorii de proiecte şcolare şi părinţii clujeni sunt, de asemenea, vizaţi de echipa de coordonare.

Printre obiectivele generale ale proiectului se numără crearea unor instrumente care să îi ajute pe elevi să îşi accepte necondiţionat imaginea personală şi vulnerabilităţile, de a comunica şi de a fi empatici cu alte persoane, dar în acelaşi timp să poată gândi critic şi nediscriminatoriu, să recunoască stereotipiile, pentru ca astfel să poată evita comportamentele intolerante.

Distribuie:

Postaţi un comentariu