Nevoile speciale ale unui sistem neglijent

Ana este elevă în clasa întâi. Doamna învățătoare a văzut în repetate rânduri că are un ritm de învățare mult mai lent decât restul copiilor, dar acesta trebuie să predea într-un ritm constant și nu se poate ocupa doar de ea. Mihai are Sindromul Down. El are nevoie să i se explice de mai multe ori o cerință. Ce se întâmplă cu acești copii? Dacă nu se va interveni la timp, Ana și Mihai, se vor pierde pe parcurs. Ca ei sunt mulți alți copii încadrați în școlile de masă, copii cu nevoi speciale diverse, care necesită atenție din partea unui specialist. Problema este că specialiștii sunt mult mai puțini decât nevoile reale care există în școli, iar legislația mai mult încurcă, pe alocuri, în loc să ofere soluții reale pentru elevii cu nevoi speciale și pentru specialiștii care se luptă să îi recupereze. Vă invităm să facem o radiografie rapidă a sistemului de învățământ și să vedem care sunt nevoile speciale ale acestuia.

Cine sunt copiii cu nevoi speciale?

Sunt elevii ale căror cerințe speciale sunt de natură educațională și rezultă din deficiențe mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective și de comportament ori asociate, indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinși în această categorie și copiii care prezintă tulburări sau dificultăți de învățare și/sau adaptare școlară. Toți acești elevi necesită mai multă atenție, răbdare, înțelegere și un curriculum adaptat. 

În România există școli de masă, școli cu programă normală, și școli speciale. De cele mai multe ori părinții copiilor cu nevoi speciale preferă să își înscrie copiii în cadrul școlilor de masă, pentru ca aceștia să fie înconjurați de copii fără anumite deficiențe, care să le ofere un exemplu pozitiv, pentru ca integrarea lor în societate să fie mai ușoară. În România, spre deosebire de Statele Unite ale Americii, de exemplu, unde grija pentru acești copii cu nevoi speciale este sportită, nu există soluții pentru cei care fac parte din paleta de mijloc: copii care nu pot fi incluși în sistemul de masă, dar care nu sunt încadrabili nici în sistemului special.

Misiunea profesorului de sprijin este aceea de a-l ajuta pe acel copil cu nevoi speciale să facă față școlii de masă în care este încadrat. Profesorul de sprijin este un cadru didactic cu studii superioare în domeniul psiho-pedagogic care desfășoară activități de învățare, stimulare, compensare și recuperare cu persoanele cu cerințe educaționale speciale integrate în unitățile de învățământ de masă, în colaborare cu toți factorii implicați: educatori, învățători, diriginți, profesori, logopezi, consilieri, medici.

Ce face efectiv un astfel de profesor?

Participă împreună cu elevul la ore și îl ajută în calitate de observator, consultant sau coparticipant, desfășoară activități de tip terapeutic-cognitiv-ocupațional, propune și realizează materiale didactice individuale, în funcție de nevoile copilului, elaborează planul de intervenție personalizat și adaptează curriculara în parteneriat cu cadrele didactice de la clasă, îi ajută pe părinți să înțeleagă la ce nivel este copilul, îi consilează și colaborează cu aceștia, sprijină emoțional și educațional copilul cu nevoi speciale.

„Profesorii de sprijin sunt un liant între școala specială și cea de masă. Noi suntem cei cărora li se adresează profesorii de la clasă în momentul în care observă anumiți copii care nu ar face față solicitărilor normale. Noi intrăm la clasă ca observatori și dacă și noi considerăm acest lucru vorbim cu părinții și le spunem care sunt pașii pe care ar trebui să îi facă pentru ca elevii să primească orientarea școlară pentru programul de sprijin. În ultimă instanță, dacă vedem că toate încercările noastre nu duc către nimic bun, elevii respectivi pot fi orientați către școlile speciale”, explică Anca Maier, profesor de sprijin și membru fondator al Asociației Be Inclusive. 

Orientarea școlară

Orientarea școlară se obține prin intermediul unui certificat. În funcție de datele unei evaluări complexe (medicale, psihologice, sociale etc.),  copilul cu nevoi speciale poate fi orientat: într-o grupă/clasă dintr-o unitate obișnuită  de învățământ, într-o școală/grădiniță de masă, cu sau fără servicii de sprijin, într-o unitate de învățământ special, într-o anumită meserie/meserii (învățământ profesional) sau în cadrul școlarizării în regim de zi/în regim de internat. Pot beneficia de servicii de asistență psiho-educațională elevii care au un certificat de încadrare în grad de handicap: fizic, psihic, locomotor sau asociate eliberat de comisia pentru protecția copilului din cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj (DGASPC) și  cei cu certificat de orientare școlară și profesională eliberat de Comisia de Orientare Școlară și Profesională din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Cluj (CJRAE).

Anca Maier și-a dorit mereu să lucreze într-o școală de masă, având convingerea că incluziunea se poate face și aici, așa cum trebuie. Aceasta s-a specializat în Statele Unite ale Americii, în cadrul programului FACES, care i-a oferit posibilitatea de a lucra timp de trei ani în școli din Carolina de Sud, iar odată întoarsă acasă a dorit să poată face mai multe lucruri pentru copiii cu nevoie speciale. Astfel, după ce și-a încheiat studiile, a înființat asociația Be Inclusive, formată din profesori de sprijin, consilieri școlari, logopezi, profesori universitari, părinți, tocmai pentru ca vocea acestor copii, a părinților și a cadrelor didactice să fie auzită. Acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, pentru că România preferă să elaboreze legi fără a se consulta cu specialiștii care le vor aplica, astfel că de cele mai multe ori aceștia trebuie să respecte anomaliile sistemului și să aștepte rezolvarea acestora.

Alb și negru

Concret, primul minus pe care îl are sistemul educațional din România este acela că vede lucrurile în alb și negru. „La noi există școli speciale, dar mulți părinți ezită să își înscrie copiii acolo, în favoarea școlilor de masă. Problema este că în școlile de masă nu există atât de mulți specialiști ca în cele speciale. În școlile de masă un logoped, de exemplu, deservește două, trei școli și două, trei grădinițe. Unui elev care are o tulburare de pronunție îi revine maxim o oră pe săptămână să lucreze cu profesorul respectiv, fie unu la unu dacă este un caz mai grav, fie împreună cu alți copii. Dar este vorba despre o singură oră pe săptămână! Într-o școală specială un elev ajunge să lucreze mai mult, pentru că în cadrul unei astfel de școli există peste 20 de logopezi încadrați. Pe lângă asta, în școlile speciale există kineterapeuți, psihodiagnosticieni, există profesori specializați care lucrează ca învățători, dar și profesori de după masa. Din acest punct de vedere școlile speciale sunt mult mai bine organizate pentru a răspunde nevoilor copiilor. În America, există și școli speciale, dar acolo ajung doar cei cu deficiențe severe. Acolo mai mult se merge pe educația incluzivă. În cadrul școlilor de masă, există clase speciale pentru copiii care au o anumită deficiență. Acești copii pot participa la unele ore împreună cu ceilalți care nu au nevoi speciale. La noi nu există calea de mijloc, felia intermediară între clasa specială și cea normală”, explică Anca Maier.

Profesorii de sprijin trebuie să fie mici genii

Dacă în America, un profesor de sprijin se specializează pe o deficiență și pe o anumită categorie de vârstă, în România acești profesori trebuie să fie mici genii, întrucât trebuie să cunoască toate programele școlare de la grădiniță până la clasa a 12-a, dar și toate tipurile de deficiențe cu care ar putea intra în contact. Cu toate că trebuie să fie extrem de bine pregătiți, micii genii, după cum spuneam, acești profesori ajung să lucreze extrem de puțin cu copiii care au atât de multă nevoie de ei. În primul rând pentru că numărul profesorilor este mic, iar elevii cu nevoi speciale din școlile de masă depășesc numărul standard de care un astfel de profesor ar trebui să se ocupe, potrivit legii: între 8 și 12 elevi. Dar și dacă numărul copiilor ar fi respectat, profesorul de sprijin are opt ore la dispoziție în care poate intra săptămânal la ore și opt ore în care oferă sprijin la cabinet. Dacă elevii fac parte din clase diferite, pot beneficia de o oră de sprijin, în cel mai bun caz. Ce înseamnă o oră pentru un copil cu nevoi speciale? O picătură într-un ocean. Unde să mai punem faptul că există școli de masă care au elevi cu nevoi speciale, dar niciun profesor de sprijin.

La nivel de județ, conform Inspectoratului Școlar Județean Cluj există cel mai mare număr de profesori de sprijin din țară: 84, fiind urmat de județul Iași care are doar 20 de astfel de profesori. Sunt puțini, dar când vine vorba despre reducerile bugetare, sunt primii în care „statul lovește”. De ce? Pentru că, avem de-a face cu o nouă anomalie. În România, profesorii de sprijin nu sunt plătiți de școlile de masă, deși funcționează în cadrul acestora, ci de școlile speciale. Logopezii și consilierii școlari sunt plătiți de CJRAE.

„Noi suntem plătiți de școlile speciale, dar deservim copiii din școlile de masă. Cumva, suntem ai nimănui. Nu aparținem decât birocratic de școlile speciale. La nivelul Clujului suntem plătiți de nouă școli speciale distincte. Suntem divizați. Am zis că ar fi bine să înființăm o asociație care să sprijine educație inclusivă de calitate. Noi considerăm că nu se poate face educația inclusivă de calitate pentru toate categoriile de copii oricând și oriunde și luptăm să facem lucrurile acestea într-un mod util și care să răspundă nevoilor copiilor și părinților. Încercăm să luptăm pentru binele tuturor”, explică profesoara.

Anul trecut în luna decembrie, legislația din domeniu s-a schimbat. O legislație stufoasă și-a propus să simplifice lucrurile cu privire la evaluarea și orientarea copiilor cu nevoi speciale și încadrarea lor în handicap. „Am avut anumite propuneri pe care le-am trimis la București în momentul în care legea era supusă dezbaterii, dar nu s-a ținut în totalitate cont. Încercăm să ne implicăm pe partea legislativă. De exemplu, o aberație a legii privind evaluarea și orientarea a copiilor cu nevoi speciale prevede că managerul de caz pentru fiecare copil cu nevoi speciale care are și încadrare în grad de handicap să fie un asistent social de la Direcția de Protecție a Copilului. Apare menționat faptul că dacă direc’ia nu are suficient personal, manager de caz poate să fie și o persoană cu studii medii.

Managerul de caz este persoana care răspunde  de cazul respectiv cu nevoi speciale și căruia noi, specialiștii care lucrăm cu acel copil, trebuie să îi dăm raportul. Acesta este în măsură să ne aprobe sau nu acțiunile și planul de intervenție, chiar dacă nu are studii în domeniu. Aceasta este legea. Noi am semnalat această problemă, dar nu a fost rezolvată”, spune președinta asociației Be Inclusive. Cu toate că legea are deja un an pe piață, managerii de caz pentru acei copii încă nu se cunosc, întrucât instituțiile nu au protocoale de colaborare în acest sens. Cu toate că profesorii își întocmesc rapoartele, nu au cui să le prezinte.

„De exemplu, au fost copii care au avut acea întâlnire pentru o nouă încadrare în handicap, iar acela este momentul în care li se eliberează certificatul și trebuie să se indice cine este managerul de caz. Au sosit acele certificate, dar managerii de caz nu au fost menționați. Nu știm cui trebuie să îi raportăm situațiile”, explică Anca Maier.

Din cauză că profesorii de sprijin nu pot acoperi oricât ar dori nevoia reală existentă, există părinți care doresc să compenseze această lipsă, fapt pentru care angajează, din fonduri proprii, un asistent. De cele mai multe ori însă, asistenții nu sunt persoane licențiate, ci mai mai mult studenți care nu pretind un onorariu prea mare pentru serviciile aduse. Pe lângă aceste costuri, de cele mai multe ori, în funcție de nevoia fiecăruia, aceștia trebuie să facă diverse terapii, care costă de asemenea.

„Încercăm să venim în sprijinul copiilor noștri și să facem activități de stimulare cognitivă, însă orele pe care le putem aloca acestor copii sunt prea puține. Ei au nevoie de mult mai mult decât putem noi oferi. Numărul profesorilor de sprijin este redus față de nevoile copiilor cu nevoi speciale din cadrul școlilor de masă. Părinții încearcă să suplinească aceste lipsuri”, explică profesoara.

Dacă dorești să ai rezultate cu un copil cu nevoi speciale, trebuie multă muncă, iar orice proces cât de mic este o mare bucurie. Faptul că un elev învață alfabetul, faptul că prinde încredere și se exprimă corect, sunt mici victorii care apar uneori și după câțiva ani de muncă.

„Anul trecut am avut doi elevi cu deficiențe neuromotorii care cognoitiv erau foarte bine dezvoltați. Dar din cauza problemelor, nu se descurcau foarte bine la scris. Scriau încet și destul de urât. Aveau nevoi de timp suplimentar pentru examenul național și i-am încurajat pe părinți să facă demersurile pentru a obține acel timp. Cu aprobare de la Inspectoratul Școlar Cluj, l-au obținut. Au primit timpul necesar, iar rezultatelor au fost bune. Unul dintre ei a luat media peste 9, iar celălalt, în jur de 9. Au ajuns la liceu. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu primeau timpul necesar. La evaluările inițiale au luat note sub 5, pentru că nu au reușit să  rezolve toate cerințele. Le-a fost jenă să le spună profesorilor cu ce probleme se confruntă, întrucât nu veniseră certificatele în acel moment. Sunt copii cu tulburări specifice de învățare (dislepsie, disgrafie, discalculie) care au obținut adaptări inclusiv la Bacalaureat cu aprobare de la Ministerul Educației Naționale. Și la Cluj a fost un caz în care profesorul psiho-pedagog a însoțit elevul pe tot parcursl probelor pentru a-l motiva. La fel au fost situații în care copiii au primit profesori de la altă disciplină care să scrie ce le dicta copilul. Începem să avem și noi unele lucruri, dar suntem cu ani lumină în urma americanilor” spune Anca Maier.

Părinți, metalități

În ultimii ani în România s-a schimbat percepția părinților vizavi de copii cu nevoi speciale, în sensul că aceștia acceptă mult mai ușor faptul că micuții au nevoie de ajutor. Părinții sunt însă cei care trebuie să își dea acordul în ceea ce privește evaluarea și încadrarea micuților într-o anumită orientare școlară. Dacă aceștia nu își dau acordul, misiunea specialiștilor este îngreunată.

„Avem o nouă problemă legislativă. A apărut în 2016 o lege care prevede că elevii cu certificate de orientare școlară primesc anumite drepturi bănești. Sper să nu ajungem în extrema cealaltă pentru acele drepturi bănești. Tot legislația noastră spune că pentru orice încadrare școlară a copilului cu nevoi speciale, ne trebuie acordul părinților. De exemplu, specialiștii pot să recomande ca elevul X să meargă într-o școală specială, dar dacă părinții nu acceptă, nu merge. Dorința părinților primează oricărei evaluări. E nevoie de acordul părinților pentru a lucra cu un elev, dar la un moment dat tu, ca profesor, poți considera că acel copil a făcut progrese și poți recomanda să iasă din orientarea școlară respectivă, pentru că asta ne dorim, să iasă și să devină independent, dar din perspectiva banilor, sunt și părinți care își doresc păstrarea copiilor în cadrul programului de sprijin. Suma anuală pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite pentru grupa de vârstă de 8-14 ani este 611 lei pe an școlar, sumă la care i se adaugă suma de 16,60 lei pe zi pentru hrană. Pentru ultima sumă se numără prezențele. Din cauza acestei sume care se dă în bani și nu în produse, sunt mulți părinți care nu își doresc recuperarea copiilor. Noi am propus ca acea sumă de bani să fie decontată pentru terapii specifice sau ca sumele respective sumele să fie folosite pentru ca în fiecare școală să existe un profesor de sprijin. Altfel riscăm ca acești copii să fie văzuți ca o sursă de venit. E un cerc vicios”, spune profesoara.

Asociația Be Inclusive are ca scop promovarea educației inclusive de calitate. Obiectivele acesteia sunt:

  • să sprijine crearea și dezvoltarea unui sistem educațional inclusiv prin crearea oportunităților de dezvoltare / perfecționare a specialiștilor care lucrează cu elevii cu nevoi educaționale speciale, dar și prin asigurarea suportului de dezvoltare a materialelor adaptate;
  • să se implice în activități de suport pentru copiii cu nevoi speciale în vederea incluziunii școlare și sociale.
  • să promoveze atitudini pro incluziune socială și școlară eficientă pentru copiii cu dizabilități, răspunzând nevoilor speciale ale acestor copii;
  • să susțină efectuarea de studii pentru sprijinirea educației inclusive de calitate pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare a sistemului inclusiv din țară;
  • să informeze cu privire la legislația existentă în domeniu în România și la nivel internațional;
  • să prezinte modele inclusive de succes.


Publicitate

Postaţi un comentariu