Laura Borbe, profesoară de științe socio-umane: „Nu elevii sunt inadecvați sistemului, sistemul este inadecvat lor”

Poate că ei petrec mai mult timp în fiecare zi cu copiii noștri, decât o facem noi, părinții. Poate că profesorii ne cunosc copiii mai bine decât reușim noi să o facem. Ei le văd supărările, tristețile, bucuriile. Le văd primele frământări, neîmplinirile sau curiozitățile, evoluția. În mâinile lor se modelează, cuvintele lor îi ghidează. În fiecare zi, timp de cel puțin 12 ani din cea mai frumoasă parte a vieții lor o petrec cu profesorii lor. Dintre ei, unii vor fi modele pentru copiii noștri. Vor fi repere.  Dar cine sunt, cum trăiesc și cum gândesc educatorii copiilor noștri? Cum au fost educați, educatorii? Ce modele au avut în viață? Dacă sunt iubiți de ce sunt iubiți și dacă sunt urâți, de ce sunt urâți? Îi cunoaștem? N-am vrea să ne apropiem mai mult de lumea lor? Să facem un pas spre universul în care se modelează mințile copiilor noștri? Poate că înțelegându-i pe profesori, cunoscându-i pe ei, ne vom cunoaște și copiii mai bine, și societatea de mâine, vom putea întrevedea viitorul.

Transilvania Reporter începe o campanie prin care încearcă să facă exact acest lucru, să vă prezinte interviuri, discuții și istorii de viață ale profesorilor clujeni, să deschidă ușile cancelariilor și să ne arate lumea de dincolo de catedră. 

Se spune pe bună dreptate că Educația a fost tratată în istoria noastră recentă ca o Cenușăreasă, i s-a dat puțin tot mai puțin și i s-a cerut mult, tot mai mult. I s-a cerut să evolueze. Politicienii au ignorat-o, guvernele au reformat-o de prea multe ori fără vreo finalitate, iar societatea i-a acordat tot mai puțin respectul  și sprijinul ei. Considerând că lupta cu școala este neproductivă și nu duce nicăieri, săptămânalul nostru începe o campanie de re-cunoaștere a  dascălilor merituoși care-și pun visele, clipele și gândurile în slujba copiilor noștri.

Laura Borbe este profesoară de științe socio-umane la un liceu teoretic din Cluj-Napoca și de 22 de ani lucrează în învățământ. Absolventă a unei facultăți de filozofie, în 1995, nu a stat foarte mult pe gânduri și a optat pentru cariera de dascăl convinsă că în mediul în care avea să intre nu era timp de plictisească. De altfel, ar fi fost imposibil. Intrase într-un mediu cu foarte multă schimbare și se simțea extrem de confortabil. O deranja sistemul defectuos de învățământ, cu toate minusurile lui, de la salarizarea înjositoare, la programele școlare încărcate. S-a plâns vreo doi-trei ani și apoi s-a gândit la modul în care ar putea să aducă o schimbare în acest sistem.

Până în 2008 era profesorul „clasic”, concentrat pe performanță și mereu în competiție cu restul colegilor. Schimbarea de 180 de grade a venit în momentul în care a cunoscut programul IMPACT al Fundaţiei Noi Orizonturi și într-un an de zile a avut ocazia să vadă ce efect are. Laura Borbe este un om foarte modest și evită de cele mai multe ori să își asume reușitele de una singură chiar și atunci când ea este motorul lor.

„Școala românească este un mediu concurențial. Uneori nici nu îți dai seama cu cine concurezi. Există competiție pe resurse, pe acces la putere, pentru calificative, pentru gradații. Pentru a putea să te muți într-o școală mai bună și să primești un salariu mai mare ești așezat mereu în competiție. Și atunci este firesc să pedalezi pe marja concurențială. Dar o școală valoroasă este una în care colaborarea este fundamentul, nu competiția. Acesta este motivul pentru care se generează resentimente în momentul în care un coleg este evidențiat într-un fel sau altul. Credem că dacă scoatem în evidență un profesor dintr-o școală și arătăm că se poate, oamenii îl vor urma. Ori în condiții concurențiale, dacă scoți în evidență unul, ceilalți se vor dezice de el”, explică profesoara Laura Borbe.

La școala unde este profesoară, Laura Borbe predă foarte multe discipline, începând cu materie pentru clasa a V-a, până în clasa a XII-a: Educație socială, cultură civică, logică, psihologie, economie, sociologie și filozofie. De la trei dintre profesorii ei a învățat câteva dintre cele mai importante aspecte legate de profesia pe care o practică astăzi.

„De la profesoara mea de fizică aplic modul de rezolvare a problemelor. Dacă mai mult de jumătate de clasă nu știa să facă o problemă din tema de acasă, doamna profesoară o rezolva la clasă și nu ne dădea voie să o scriem. Rămânea temă pentru ora viitoare. Își dorea să fim atenți, să înțelegem. Dacă nici a treia oară nu știai să rezolvi problema, mergeai la ea în cabinet și îți explica în privat. Pasiunea pentru subiect o am de la un profesor de istorie. Atât de pasionat vorbea despre disciplina lui încât nu mă puteam dezlipi de el și îmi era greu să scriu. Îmi doream și eu încă de atunci să pot să fascinez. Nu ca persoană, ci subiectul să îl prezint în așa fel încât să fie ca un film în timpul căruia nu poți să bei apă de frică să nu pierzi momentul. Am mai avut o profesoară de limba română. La dânsa am admirat lectura din spate. Avea un limbaj foarte bine conturat literar și mi-am dat seama că în spatele tuturor explicațiilor frumoase stăteau lecturi foarte solide. Un profesor foarte bun are sistem de predare, carismă și lectură în spate. Sunt rari oamenii care le au pe toate trei, însă dacă ai măcar una dintre acestea, ești deja undeva foarte sus”, mărturisește Laura Borbe.

La Fundația Noi Orizonturi profesoara Laura Borbe este implicată în mai multe proiecte, inclusiv în programul Școli comunitare unde alături de colegii ei încearcă să motiveze părinți, elevi și profesori să lucreze cât mai mult împreună. În plan real, foarte rar se întâmplă asta. Proiectele cele mai râvnite de profesori sunt cele cu finanțare Erasmus pentru că oferă schimburi de experiență cu alte state și ești curios ca profesor să vezi cum arată o școală din altă țară. Când există un mecanism din care toată lumea are de câștigat, oamenii se coagulează. Dacă le spui Fiți o echipă! și nu există nicio miză la capătul procesului, colaborarea este, uneori, inexistentă.

În iulie 2016, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a publicat structura anului școlar 2016-2017, care a propus o nouă abordare a programului Școala Altfel. Aceste propuneri au venit în urma unei campanii de advocacy a Fundației Noi Orizonturi, inițiată în proiectul „Educaţia nonformală. Tot educaţie!”, lansat în aprilie 2014, proiect în care s-a implicat și profesoara Laura Borbe. Mai târziu, Ministerul Educației a publicat pe site și Ghidul de Implementare al programului Școala Altfel, realizat tot împreună cu Fundația Noi Orizonturi. A fost o reușită pentru Fundație și un pas înainte pentru sistemul de învățământ românesc, însă misiunea fundației și a celor care își doresc cu adevărat să simtă măcar o adiere a acestui „vânt al schimbării” este departe de a se fi încheiat.

Viziunea Fundației asupra modului în care ar trebui să arate programul Școala Altfel în România presupune ideea ca profesorii și elevii să experimenteze în acea săptămână ceea ce nu pot experimenta la clasă în timpul anului pentru că, fie n-au timp, fie nu îi lasă programa.

„Profesorii ar trebui să experimenteze metode pe care nu le-au mai încercat și să abordeze tematici care nu-s cuprinse în programă. Și ce iese foarte bine să păstreze. Dacă toți ar accepta să experimenteze și n-ar fi frica de eșec, toată informația ar deveni fundament pentru celelalte săptămâni de școală. Schimbarea sperie. Profesorii se tem că dacă se joacă cu elevii lor, își pierd autoritatea. Le mai este teamă că activitatea pe care ei o propun nu va avea succes. Evident că nu se întâmplă nimic, dar se gândesc că cine știe ce consecințe vor fi”, explică profesoara Laura Borbe.

Cumva, pentru a schimba ceva semnificativ într-o școală, trebuie să acționezi din toate unghiurile, spune Laura Borbe. De aceea, la Fundația Noi Orizonturi au loc programe de  pregătire a elevilor pentru a le oferi oportunități să se împuternicească în școlile lor, programe cu profesorii pentru a-și schimba stilul de predare și abordare a disciplinelor, sesiuni de lucru cu directorii de școli pentru a-i convinge să sprijine profesorii în noile lor demersuri. De multe ori, toate aceste încercări nu au efectul pe care echipele de formatori și le-ar dori. Câte coaliții, ONG-uri, asociații de părinți nu au transmis, într-o formă sau alta, către Ministerul Educației realele probleme ale învățământului românesc și tot în zadar. Informațiile sunt transmise, măsurile sunt aproape inexistente. Principiul „unde dai și unde crapă” se aplică în cel mai adevărat sens al lui.

Laura Borbe mai crede că nu există foarte mari diferențe între profesorii din vechea generație și actuala generație. Pentru toți există obligativitatea de a participa la cursuri de formare și,  cumva, majoritatea profesorilor se motivează să participe la ele. Foarte puțini rămân ancorați în trecut. Din păcate, însă, profesorii din noua generație sunt complet nepregătiți pentru responsabilitatea care le revine îndată ce sunt puși la catedră.

„Acești profesori nici nu vor să se pregătească, dar nici nu au avut parte de un context corespunzător de pregătire. Cei care fac practică pedagogică, de la facultăți de sociologie, filozofie, etc. au cinci ore de asistență și cinci ore de predare. Cumva, în mintea unora, în zece ore te faci profesor. Dacă te duci la Liceul Pedagogic, din clasa a 9-a, până în clasa a 12-a faci în jur de 300 de ore de practică pentru a preda liniuțe și bastonașe la clasele I-IV. 300 de ore să fii educator sau învățător, zece ore ca să te faci profesor. Și cele zece ore le negociază. Chiar cinci ore să vă asist, cinci ore să predau?”, precizează Laura Borbe.

În ceea ce îi privește pe elevi, aceștia sunt victime ale vremurilor în care trăiesc. Elevii care intră acum în clasa a cincea nu au trăit în comunism, au trăit cu laptopul și cu telefonul lângă ei. Dacă unele voci continuă să insiste asupra ideii de inadaptare a elevilor la cerințele dascălilor, acele voci ar trebui să își reconsidere părerea, spune Laura Borbe. „Nu ei sunt inadecvați sistemului, sistemul este inadecvat lor”.

„Noi spunem că munca te salvează, societatea zice contrariul, noi spunem că cinstea și corectitudinea sunt valori, societatea spune hai să fim serioși. Toate aceste mesaje sunt contrazise de realitate. În plus, spunea un profesor față de care am toată admirația, noi, profesorii, mergem în clasă și ne plângem elevilor că nu suntem respectați, că în România e rău, adică le facem portretul nefericirii. Ca urmare, în mintea unui copil de 9-12 ani lucrurile sună cam așa: După 20-25 de ani viața se termină, adică devii adult și ești nefericit. Ce-i de făcut?Păi ne trăim, frate, viața până la 25 de ani și adio responsabilitate. Când mai mulți profesori merg la clasă cu astfel de mesaje și când de la membrii familiei ai parte tot de mesaje de acest fel, ce motivație mai are copilul să învețe, sau să muncească? După ce l-am auzit pe acel profesor, știu că m-am dus la școală și le-am spus copiilor: Este adevărat că din când în când mai avem probleme, dar și din meseria de strungar și din cea de profesor se poate clădi o viață frumoasă și fericită”, explică Laura Borbe. „Pe mine mă îngrijorează atitudinea asta. S-ar putea ca unii să se salveze pentru că au un talent. Mai sunt unii care pot să facă performanță extraordinară pentru că au un sprijin din familie de când sunt mici. Restul însă, sunt în derivă”, atenționează profesoara Laura Borbe.

„Am fost anul trecut la o conferință și au venit acolo profesori din Finlanda. Acei profesori, deși vorbeau despre realizările lor, foloseau întotdeauna pluralul. Vorbeau despre școala noastră, nu despre școala mea, despre elevii noștri, nu despre elevii mei. Era felul lor de a gândi ca o colectivitate. În momentul în care au venit profesori sau învățători excepționali din România, toți vorbeau despre propria lor persoană. Când le-am pus la un moment dat întrebarea «Câți profesori din școală ați reușit să coagulați în jurul capacității dumneavoastră?», s-a făcut liniște”, Laura Borbe.