Galerie Foto | Soarta domeniului Octavian Goga de la Ciucea, încă incertă

Foto: Cristina Beligăr

Despre zidurile castelului de la Ciucea, ce l-a găzduit vreme de aproape două decenii pe marele poet și om politic român Octavian Goga, se spune că ascund enigme ce par sortite a nu fi dezlegate vreodată. Că ascund o poveste a iubiriiși a morții, a intrigilor și dramelor. Dincolo de toate însă, locul în care au trăit până la sfârșitul vietii fostul prim-ministru al României și soția sa, Veturia Goga, este un veritabil tezaur de artă și istorie. Domeniul, situat la 70 de kilometri de Cluj, este de mai bine de13 ani, obiectul unor dispute juridice, după ce urmașii Veturiei Goga au cerut instanței să li se recunoască dreptul de proprietate și de folosință a ceea ce este în prezent Complexul Muzeal ”Octavian Goga”.

“Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi.” spunea Nicolae Iorga. Povestea începe în 1920, când Octavian Goga cumpără domeniul de la Ciucea de la văduva poetului maghiar Ady Endre pentru aproape 300 de mii de coroane. Întins pe aproape 4 hectare, domeniul include clădirea-castel, dar și mai multe anexe gospodărești, o bisericuță din lemn din secolul al XVI-lea și, în prezent, mausoleul poetului şi al soţiei sale.

Octavian Goga a avut reşedinţa la Ciucea până la moartea sa, în 1938. Prin testament, domeniul a fost trecut în proprietatea soției sale, care la rândul ei l-a donat statului român în anul 1966 (vezi facsimil). Condiția a fost una simplă și presupunea ca Veturia Goga să locuiască și să administreze până la moarte ceea ce avea să devină ulterior muzeul memorial Octavian Goga. Oferta de donaţie a fost acceptată de Sfatul Popular Cluj, și. Așa, domeniul a ajuns în proprietatea statului român. După 1989, construcţiile şi clădirile complexului muzeal de la Ciucea au ajuns în proprietatea judeţului Cluj.

În prezent, muzeul de la Ciucea adăposteşte o impresionantă bibliotecă, o colecţie de covoare și de costume populare,  dar şi alte obiecte de artă adunate de către Octavian Goga de pe toate meleagurile ţării.

Dispute pe acte de donație și testamente

Demersurile de preluare a Complexului Muzeal “Octavian Goga’’ de către urmaşii Veturiei Goga datează încă din 2007, când frații Florin și Radu Mureşanu au deschis o acţiune în revendicare, chemând în faţa instanţei Statul Român, Judeţul Cluj, Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria comunei Ciucea. Nepoții Veturiei Goga au solicitat constatarea nulităţii absolute a donaţiei făcute de aceasta Statului Român, a testamentului şi repunerea în posesie a complexului de clădiri care au aparţinut soţiei poetului, iar pentru bunurile care nu mai puteau face obiectul restituirii în natură  au fost solicitate despăgubiri.

După cinci ani și peste 20 de termene de judecată, o instanță a Judecătoriei Sectorului 4 din București a respins ca neîntemeiată cererea de revendicare. A urmat apelul la Curtea de Apel Bucureşti, unde magistrații au decis că donaţia de bunuri mobile și imobile făcută în 1966 statului român de către Veturia Goga este lovită de nulitate absolută, dar au menținut decizia primei instanțe referitoare la respingerea cererii de constatare a ineficacității și a nulității testamentului Veturiei Goga din 10 iunie 1966. Consiliul Judeţean Cluj a făcut recurs, dar, în octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis respingerea acţiunii şi menţinerea deciziei luate de Curtea de Apel Bucureşti.

În baza acestei sentințe, s-a revenit la situația de carte funciară anterioară donației, iar Veturia Goga a fost reînscrisă în CF ca proprietar al domeniului de la Ciucea. Ulterior, nepoții Veturiei au reuşit să obţină un certificat de moştenitor suplimentar, iar pe baza acestui act au solicitat la Cartea Funciară din Huedin înscrierea lor ca proprietari în Cartea Funciară, încheierea fiind deja realizată. Imediat, urmașii Veturiei Goga au solicitat Consiliului Judeţean Cluj evacuarea muzeului.

Pentru a intra în posesia efectivă a bunurilor aflate pe domeniul de la Ciucea, urmașii Veturiei Goga au înaintat în luna mai 2016 o acţiune la Tribunalul Cluj împotriva Consiliului Judeţean Cluj, solicitând restituirea în integralitate a Complexului Muzeal Octavian Goga în baza Legii 10/2001

Instanţa de fond a respins solicitarea făcută de urmaşii Veturiei Goga, lucru care i-a determinat pe aceştia să înainteze apel. Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat şi cu privire la această acţiune, respingând apelul ca nefondat. “Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanţii M.F.G. şi M.R.P.M. împotriva sentinţei civile nr. 693 din 15.12.2016 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 1823/117/2016, pe care o menţine. Decizia este definitivă’’, se arată în minuta sentinţei. 

Situația de astăzi

Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că au început demersurile legale pentru a anula înscrierea în CF a urmașilor Veturiei Goga şi spun că muzeul nu va fi evacutat.

“Noi suntem proprietari ai acelui complex muzeal în baza testamentului. Instanţa într-adevăr a anulat actul de donaţie, dar nu a anulat testamentul, ceea ce înseamnă că Consiliul Judeţean Cluj este proprietar de drept al acestui complex.

Actul realizat de acel notar de la Sibiu este foarte dubios, pentru că era de notorietate că pe rol sunt cauze pentru acel castel. Consiliul Judeţean Cluj a început deja demersurile prevăzute de lege şi s-a trimis cererea de reexaminare a încheierii Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Huedin prin care cei doi nepoţi au fost înscrişi în CF.

Vom urma toate procedurile legale, probabil vor urma mai multe procese, dar nu se pune problema să dăm curs solicitării lor de evacuare a castelului”, a precizat recent pentru Transilvania Reporter purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Iuga.

Pentru a redeveni proprietar de drept asupra Complexului Muzeal de la Ciucea, Consiliul Judeţean Cluj mai are de parcurs nişte paşi. Mai exact, întrucât în urma anulării contractului de donaţie întregul imobil a revenit în Cartea funciară pe numele Veturiei Goga, Consiliul Judeţean Cluj trebuie să facă demersuri pentru a redeveni proprietar de drept. Acest lucru va putea fi făcut în baza testamentului întocmit de Veturia Goga şi pe care urmaşii ei nu l-au putut anula.

În luna februarie a acestui an, Consiliul Județean a solicitat Tribunalului Cluj constatarea nulității absolute a certificatului de mostenitor emis de notarul public sibian, radierea înscrierii referitoare la dreptul de proprietate al urmașilor Veturiei Goga, constatarea în baza testamentului întocmit de aceasta a calității de legatar al statului român în ce privește bunurile mobile și imobile situate pe domeniul de la Ciucea și, pe cale de consecință, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al statului român.

Saptămâna trecută, Tribunalul Cluj a acceptat cererea Consiliului Județen de instituire a unui sechestru judiciar asupra bunurilor mobile și imobile situate în ansamblul muzeal ”Octavian Goga, până la soluționarea definitivă a dosarului 613/117/2018.

”La Ciucea am copilărit, acolo mă simt acasă”

Florin Mureșanu, unul dintre nepoții Veturiei Goga implicați în acțiunea de revendicare a bunurilor de pe domeniul de la Ciucea, nu are deloc înverșunarea obișnuită a unei persoane aflate în situația de a se lupta cu statul român pentru un presupus drept. Dimpotrivă, acesta a declarat pentru Transilvania Reporter că  are relații etrem de bune cu cei de la Consiliul Județean.

”Este o situație temporară – dreptul de proprietate ne aparține nouă, dar posesia aparține Consiliului Județean, care se va rezolva într-o direcție sau alta. Nu ne acuzăm unii pe ceilalți, nu am fost și nu suntem dușmani. Este doar o dezbatere juridică, iar instanța va decide în cele din urmă care dintre argumentele părților sunt legale și va decide în consecință.”

Urmașul Veturiei Goga spune că nu se gândește la domeniul de la Ciucea ca la ceva care să-i aducă o bunăstare materială, ci la ceva mult mai apropiat de suflet.

”Am copilărit în acele locuri, m-am plimbat cu mătușa acolo, am atins toate lucrurile, mă simt ca acasă acolo. Dar cel mai tare mă doare este că numele Veturiei Goga este prea puțin menționat pentru tot ce a făcut ea de-a lungul vieții pentru ca acel loc să rămână și să cinstească memoria lui Octavian Goga. Asta mă doare cel mai mult. Ar trebui ca cei care merg să viziteze acele locuri, să meargă prima dată acolo unde li se odihnesc oasele, la Mausoleul pe care l-a ridicat cu atâtea sacrificii. Nu știe mai nimeni de existența acestui loc.

În general nu se vorbește despre Veturia Goga, despre toate meritele ei. Asta ne dorim cel mai mult. În cazul în care dreptatea se va înfăptui, sper ca acel loc va deveni unul înfloritor și exact așa cum și-a dorit ea, un loc care să cinstească cu adevărat memoria soțului său.”

Collage 1 Ciucea Collage 2 Ciucea
<
>

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu