Tinerii Clujului. Horațiu Dan: „Sunt absolut îndrăgostit de Cluj”  

Horațiu Dan este directorul Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj care se află în plină desfășurare la Cluj. Mulți îl cunosc doar pentru acest lucru, pentru faptul că de șapte ani el este cel care dă startul distracției în săptămâna din octombrie, dedicată comediei. Alții îl cunosc drept fiul omului de afaceri Sorin Dan. Puțini însă ajung să îl cunoască dincolo de etichete. La 30 de ani, Horațiu Dan predă în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, unde s-a înscris deja la al doilea doctorat. Merge cu mare plăcere la cursuri și se declară împlinit din punct de vedere profesional. Este îndrăgostit de Cluj și vrea să rămână aici. Comedy Cluj este un proiect de suflet pe care dorește să îl dezvolte și în viitor.

Reporter: Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj a ajuns anul acesta la cea de-a șaptea ediție. Să ne întoarcem puțin în trecut. Cum ți-a venit ideea de a face acest festival?

Horațiu Dan: Eram la Namur, în Belgia, la Festivalul Internaţional de Film Francofon cu mai mulți prieteni. Ne-am gândit că ar fi interesant să avem și noi un festival de film la Cluj. Povesteam la un pahar de vin. A doua zi am zis: „Hai să chiar îl facem”, iar un an mai târziu a apărut Comedy Cluj, prima ediție.

R: De ce v-ați axat pe comedie?

H.D: Cred că era nevoie și cred că încă e nevoie de comedie, mai ales că festivalul nu promovează comedia facilă, ci caută acele comedii care să aibă un mesaj, acel ceva care să te facă să gândești, nu acele comedii de Hollywood care îți iau o jumătate de oră și nu îți dau nimic în schimb. Cred că societatea noastră are nevoie de astfel de comedii. Cred că avem nevoie să tratăm teme serioase într-un mod comic.

R: Aveai 23 de ani când a început totul. Cât de dificil a fost să implementezi acest concept?

H.D: A fost mult entuziasm și asta ne-a făcut să mergem mai departe și pe mine și pe cei din echipa festivalului. Eram toți tineri. Nu știam exact ce trebuie să facem, dar am învățat pe parcurs, după multe nopți nedormite. A fost vorba și de multă determinare de a depăși o serie de obstacole. La unele ne-am așteptat, la altele nu. De ce? Pentru că pur și simplu era ceva nou pentru noi. Am reușit să creștem, am adus festivalul la ediția șapte. Anul acesta Comedy Cluj este vizibil și în exterior. Se vede o creștere în toate zonele.

R: Echipa a rămas aceeași sau s-a schimbat pe parcurs?

H.D: Șapte ani e mult. Echipa a crescut. Există mulți oameni care sunt de la început și care sunt stâlpii festivalului.

R: Cum se desfășoară selecția filmelor?

H.D: Primele pregătiri încep la câteva săptămâni după ce se termină festivalul anterior. Colegii mei care se ocupă de partea de selecție se plimbă prin festivaluri, văd foarte multe filme, avem multe filme care ne sunt trimise pentru a intra în competiție, la nivel de scurtmetraj am avut 2.000. Au muncit mult. Pe lângă asta sunt filmele pe care le găsesc colegii mei în festivaluri. E o activitate lungă și dificilă, mult mai profesională decât ar putea părea. Trebuie să vadă foarte multe filme și trebuie să găsească în filme ceea ce căutăm noi. Nu e ușor. S-au văzut foarte multe filme, se face cercetare, durează mult interacțiunea cu distribuitorii, cu producătorii filmelor, cu regizorii.

 

R: Ai o comedie preferată?

H.D: E greu de zis. Depinde foarte mult de starea în care ești, cât de pregătit ești să recepționezi mesajul și nu mă refer doar la comedii aici. Sunt foarte multe comedii bune, dar nu pot să spun că am o comedie preferată pe care să o fi văzut de multe ori și să știu replicile pe de rost. Sunt filme pe care le-am văzut de două, trei ori, dar în timp. La modul repetitiv chestia faină e că de fiecare dată percepi un film ușor altfel. Și nu din cauză că știi povestea, ci din cauză că poate tu ești altul, din cauză că filmul rezonează cu tine în alt mod. Acest lucru e valabil și dacă vorbim de teatru, pictură, sculptură. În orice expresie artistică e important modul în care consumatorul de artă percepe mesajul în funcție de persoana care e el în acel moment. E practic un dialog între artist și cel care consumă arta, publicul.

R: În cadrul festivalului sunt și multe momente emoționante. Care e cel mai emoționat moment pentru tine?

H.D: Cred că acesta e scopul festivalului și cred că orice festival, film, piesă de teatru, trebuie să nască emoții. Acesta e obiectivul. Arta care nu naște emoții nu își are sensul. Rolul festivalului este să prezinte diferite exprimări artistice, teme din diverse perspective. E greu să zic care este cel mai emoționat moment. Nu vreau să fac un top al emoțiilor, pentru că nu îi văd sensul. Emoțiile sunt emoții. Filmele bune sunt filme bune. Ceea ce ne atinge și ne schimbă pe noi ca oameni este acolo. Niciodată nu am simțit nevoia să fac niște clasificări mai mult sau mai puțin rigide sau arbitrare. E o perspectivă strict personală. Pentru mine contează amintirile, emoțiile, oamenii, nu simt nevoia să fac topuri.

R: Cu ce te ocupi pe lângă festival?

H.D: Festivalul este un hobby. Festivalul este ceva ce fac din pasiune, ceva ce îmi place foarte mult, dar pe lângă partea aceasta de management cultural, în viața de zi cu zi, predau la UBB. Sunt lector la Facultatea de Studii Europene unde predau diverse materii legate de economie. Îmi place foarte mult să lucrez cu studenții, îmi place și partea de cercetare. Pentru mine universitatea este un mediu în care că pot să mă dezvolt și mă duc cu atât de mare drag în fiecare zi și cu mai mare drag intru la cursuri. Sunt împlinit din punctul acesta de vedere pentru că fac ceva ce îmi place și simt că ceea ce face aduce o schimbare, deși asta sună mai mult a clișeu. Bineînțeles că nu pot schimba lumea și nici nu cred că trebuie. Simți că poți să faci o mică, mică diferență interacționând cu studenții și ajutându-i să înțeleagă anumite lucruri. Universitatea e ca un manual de utilizare pe anumite domenii, deși poate sună prea sec și limitat. Ținta noastră este să îi facem pe studenți să înțeleagă anumite fenomene. Apoi e treaba lor să facă ceva pe parcursul carierei lor, să schimbe ceva.

Reporter: Ai studiat în străinătate. Care ar fi diferențele dintre sistemul de acolo și cel de aici?

H.D: Mi-am făcut studiile la Universitatea „Luigi Bocconi” din Italia. Am terminat economia, după care m-am întors la Cluj. La nivel de finanțare a sistemului educațional sunt mari diferențele. Universitatea are standarde foarte înalte. Dar pot să zic cu mâna pe inimă că foarte mulți studenți de ai mei ar face față cu brio cerințelor de acolo.

[stextbox id=”custom”]

Cum te descrii în câteva cuvinte?

Întotdeauna o astfel de descriere mi-a pus dificultăți. Nu știu dacă noi suntem cei mai în măsură să ne descriem. Nu îmi place să mă descriu la modul acesta. Pot să descriu ceea ce fac, ce idei am, însă, nu sunt bun la asta.

Ce îți place cel mai mult în Cluj?

Atmosfera, oamenii. Eu sunt absolut îndrăgostit de orașul acesta. Sunt clujean, m-am născut în Cluj, mi-am făcut studiile în străinătate, dar m-am întors deși am avut multe oferte să rămân, pentru că aici mă simt  în largul meu, în elementul meu. Clujul are așa o aură care te prinde.

Ce te enervează la Cluj?

Întotdeauna într-un oraș oricare ar fi el există foarte multe lucruri care ar trebui îmbunătățite. Asta ține și de sufletul, de dinamica unui oraș. Un oraș adevărat trebuie să fie într-o dinamică și într-o dezvoltare continuă. Clujul cred că reușește să crească, să fie mai atragător, mai primitor de la an la an și cred că acesta e motivul pentru care Clujul reușește să atragă tot mai mulți oameni care să își dorească să trăiască aici, să își dezvolte o carieră aici, să își fac o viață liniștită. Clujul e unul dintre orașe care oferă locuitorilor săi diverse lucruri: de la cultură, până la atmosferă. Sunt micile lucruri care fac viața mai bună. Clujul e unul dintre acele orașe din Europa și de ce nu și din lume care pot fi numite acasă și care au acele elemente de acasă. Clujul nu e un oraș de tranzit. Lumea vine să rămână. Clujul înțelege că totul trebuie să fie orientat spre om, spre calitatea vieții, într-adevăr cu multe neajunsuri. Partea pozitivă e că neajunsurile acelea încet, încet se corectează, dispar. Orașul evoluează. Se întâmplă lucruri pe toate planurile.

Cum vezi Clujul peste cinci ani?

Îl văd mai bun, îl văd continuând trendul acesta crescător.  Noi evoluăm ca persoane, orașul evoluează ca structură. O relație fericită dintre persoană și oraș este când evoluează în aceeași direcție și spre bine, împreună.

Ai un loc preferat în Cluj?

Îmi place Clujul în general. Mi-e foarte greu să separ locurile de oameni. Locațiile sunt o parte din experiența pe care o trăiești. Contează și cu cine ești, care e atmosfera în general. Toate aceste lucruri crează o senzație, crează un moment. Sunt multe lucruri în Cluj unde m-am simțit foarte bine. Cu siguranță nu m-aș simți bine într-un oraș pustiu, fără viață, fără atmosferă, doar pentru că e locul meu preferat.

Cărți preferate?

Îmi place foarte mult literatura japoneză și felul în care scriitorii japonezi reușesc să captureze societatea, natura, relațiile dintre oameni și îmi plac atât japonezii clasici, cât și cei din noul val, care vine cu o perspectivă total opusă.

Ai un motto?

Nu.

Ce te enervează în general?

Nu mă enervează nimic în mod particular, dar bineînțeles că sunt lucruri care trebuie îmbunătățite. Mă enervează când rigiditatea depășește o anumită măsură. Un anumit grad de rigiditate și conservatorism au rolul lor. Mă enervează când se depășește limita.

Există un lucru fără de care nu și-ai putea imagina existența?

Un lucru, cu siguranță nu. Există oameni fără de care nu aș putea trăi. Cred că în general ceea ce e cu adevărat valoros și ceea ce ne face viașa mai frumoasă sunt oamenii, momentele pe care le petrecem, sentimentele pe care ni le provoacă fie interacțiunea cu oamenii, fie arta. Mai importante sunt momentele, senzațiile, sentimentele și apoi toate amintirile legate de aceste lucruri frumoase. Obiectele au o valoare funcțională.

[/stextbox]