Tinerii Clujului. Adrian Muntean, un antrenor atipic: îi provoacă la mişcare pe cei mai mici dintre clujeni

Adrian Muntean, fondatorul Asociației „Minute de Sănătate”/ Foto: Dan Bodea

În urmă cu patru ani, clujeanul Adrian Muntean, în vârstă de 33 de ani, a pus bazele Asociației Minute de Mișcare, din dorința de a promova sportul în rândul copiilor mici și foarte mici. Acesta a absolvit în 2006 Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj-Napoca, deși, paradoxal, visul său era acela de a lucra în cadrul unui post de radio și nicidecum de a deveni antrenor. Visul i s-a îndeplinit în anii studenției, când a colaborat cu mai multe radio-uri din Cluj, dar și cu unul din Statele Unite ale Americii.

„Minute de Sănătate”, drumul de la radio spre sala de sport

„În 2011 am pus bazele Asociației Minute de Mișcare oficial. Eu am folosit din 2005 acest nume la un post de radio din Cluj. Am avut o rubrică sportivă care se numea așa. M-am simțit foarte bine acolo și am zis că voi merge mai departe cu acest nume foarte drag mie, 100% românesc și care, după părerea mea, sună foarte bine. Când am absolvit facultatea, nu mă vedeam făcând această meserie, cu toate că sportul m-a pasionat tot timpul. Îmi plac foarte mult copiii. Am și doi copii acasă. Îmi place să lucrez cu ei și mai ales cu cei mici pentru că este ceva foarte nou pentru ei și sunt foarte receptivi. Au nevoie și ei de mișcare. Eu pun bază și pe disciplină, mai ales că nu facem sport de performanță”, povestește Adrian.

Acesta a lucrat doi ani ca profesor de sport la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”, dar în 2011 nu a mai prins post. „Am riscat, am zis că voi face această asociație să crească, lucru care s-a întâmplat, dar cu pași mici”, spune acesta. Cu toate acestea, a rămas în cadrul Colegiului Tehnic „Ana Aslan”, unde a fost la rândul său elev, unde se desfășoară și în prezent cursurile Asociației Minute de Mișcare. Interesant este faptul că în timp ce cei mici se inițiază în tainele baschetului, mămicile pot lua parte la ore de aerobic.

„Minute de Mișcare a apărut de anul acesta și în Florești. Am avut ore la sala de sport, acum avem propriul spațiu, este al nostru și astfel, putem să organizăm mai multe evenimente. În weekenduri avem petreceri pentru copii. În timpul săptămânii avem activități sportive pentru copii de la doi la zece ani, avem dans sportiv, baschet, circuit motric pentru copiii foarte mici, dar și alteliere de creație, psihologie și limba germană. Asociația și-a extins domeniul de activitatea pentru că părinții au cerut acest lucru. Avem o echipă tânără, avem și doi voluntari, studenți la Facultatea de Educație Fizică și Sport care ne ajută. În rest, ceilalți colegi sunt profesori calificați. Avem planuri mari în ceea ce privește dansul sportiv. Dorim să participăm la mai multe competiții de profil pe viitor, în rest nu facem performanță. Mergem mai mult pe sportul de masă. Sala este mică, cochetă și destul de dotată pentru ce ne trebuie nouă. Avem mingi, splaliere, tot ce trebuie”, explică Adrian.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

500 de copii trec pragul Minute de Mișcare

„Eu, cu Minute de Mișcare mai colaborez cu încă șapte grădinițe din Cluj și Florești, atât private, cât și de stat. Fac un opțional de sport. Am început acum patru ani cu o grădiniță și acum am șapte. În total 500 de copii trec pragul Minute de Mișcare în fiecare lună, iar numărul este în creștere. Dezvoltarea a fost una treptată. Bineînețeles, că sunt zile și zile. Vara nu prea sunt copii, bate vântul în sala de sport, dar toamna sala este plină. Copiii vin cu drag și de fapt acestea sunt diplomele și medaliile mele: numărul copiilor, bucuria părinților și bucuria bunicilor. Sunt campion pe sate în Florești pentru că am foarte mulți copii la sală. Copiii sunt foarte fericiți când vin aici, iar eu, cel mai fericit pentru că văd că le place sportul și că fac zi de zi progrese, cu toate că sunt atât de mici”, spune antrenorul.

În sala Minute de Mișcare din Florești mereu se întâmplă ceva. Cei mari, de la patru la zece ani, formează o grupă de inițiere în baschet. „Dacă din ei sunt foarte buni, eu vreau să îi ajut să meargă mai departe la cluburile din oraș. Am avut copii buni, dar nu au dorit părinții să facă sport de performanță. Am un copil în Cluj care vine din 2011. Îi place foarte mult. A venit când avea patru ani. Nu a lipsit niciodată. Pentru mine contează foate mult”, spune acesta.

În timpul celor patru ani de activitate nu numai că i-a învățat pe copii să îndrăgească sportul, dar a înregistrat mai multe victorii în lupta cu kilogramele în plus. „Am avut copii care au venit la sală pentru a slăbi. Vin părinții cu ei în ultima fază că nu mai știu ce să facă. Am avut cazuri de copii cu o greutate cam ca a mea, la vârsta de zece ani. Am reușit cu multă muncă să ajungem la o greutate normală”, spune acesta. Adrian a observat că obezitatea este o boală tot mai des întâlnită la cei mici, care preferă calculatorul în detrimentul sportului.

„Am auzit de această sală pe Facebook. Mi s-a părut foarte interesant ceea ce face Adrian. Noi voiam să ne apucăm de baschet. Adrian este printre singurii care lucrează cu copii atât de mici, respectiv cinci, șase ani pe tipul acesta de sport. Peste tot copiii sunt primiți după șase ani, ceea ce mie mi se pare puțin cam târziu pentru a prinde gustul sportului, pentru a avea puțină dexteritate, cu mingea sau fără. În ceea ce privește, abilitățile dobândite, sunt foarte mulțumită. Fetița mea și-a îmbunătățit coordonarea, după doar trei ore. Bate mingea cum trebuie, are o poziție corectă și nu se mai ferește de minge. E cu totul o altă atitudine față de sport, ceea ce mi se pare perfect pentru un copil de cinci ani”, spune Laura Irimieș.

Antrenor pentru copiii cu autism

Adrian se ocupă, la Cluj, de doi copii cu autism, iar pe viitor își dorește să înființeze o grupă de sport special pentru acești copii.

Asociția Minute de Micare a împlinit de curând patru ani. „În decembrie vom sărbători acest eveniment pe scenă, în Cluj, la Colegiul „Ana Aslan”, unde vom avea și un moment caritabil. Anul trecut i-am ajutat pe copiii de la Așezământului de copii „Sfântul Onufrie” de la MănăstireaFlorești. Am reușit să strângem o sumă, nu foarte mare, pe care am oferit cu drag stareței. Și anul aceasta banii adunați vor fi donați pentru acei copii”, spune Adrian.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Bursa Minute de Mișcare

Antrenorul oferă în fiecare lună din bani proprii o bursă unui copil. „Mă mai ajută părinții, profesorii. Bursa este pentru un copil bolnav. Am colaborat cu Pediatrie II din Cluj și cu Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta”. Încercăm să dăm niște bănuți în fiecare lună. Nu este o bursă uriașă, 200, 300 de lei pe lună, dar pentru acei copii contează”, spune acesta.

Pentru Adrian sportul a devenit un mod de viață. Acesta a practicat 12 ani arte marțiale, a făcut gimnastică, înot, dar nu a făcut niciodată performanță. „Acum îmi pare puțin rău. Aș fi putut face performanță. Cu toate acestea, trăiesc pentru sport”, spune acesta.

„Din păcate, multe săli de sport din școlile clujene sunt sub orice critică. Cad pereții, miroase urât, numai că nu sunt șoareci. Primăria ar trebui să le renoveze. Am avut copii care au venit și la Cluj și la Florești. Sunt 20 de ani diferență între săli. În Cluj  e dezastru”, spune Adrian.

[stextbox id=”custom”]

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Ce îți place cel mai mult în Cluj?

Oamenii.

Care este locul preferat din Cluj?

Parcul Central „Simion Bărnuțiu” și Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” (fostul Babeș)

Ce ai schimba în acest oraș?

Multe ar fi de schimbat. În primul rând, aerul comunist, care încă se simte, exact ca mirosul fermei de pui din Florești. Sunt multe construcții moderne, însă nu sunt făcute după o arhitectură potrivită, sunt făcute doar să fie făcute… Aș înverzi orașul prin orice metode, doar să vedem brazi, copaci, iarbă mai multă.

Cum vezi Clujul peste cinci ani?

Fără nimic verde în oraș. Totul se betonează, nu se pune nimic verde. Acum vreo15 ani, Clujul era chiar verde. Un exempu: în Piața „Avram Iancu” era chiar frumos, plin de flori, iarbă, brazi, etc.. La fel era și zona Eroilor. Din păcate sunt prea multe mașini și e normal să fie mai multe locuri de parcare și mai puțin spațiu verde. Verdele te inspiră, te ajută să ai o viață mai liniștită. Culoarea gri, pregnantă în majoritatea zonelor din oraș, te întristează.

Te-ai vedea locuind în alt oraș? Ce te-ar determina să pleci din Cluj?

Nu m-aș vedea locuind în alt oraș. Deși stau în Florești, dar Clujul rămâne Cluj. Floreștiul, deși este comună, eu îl văd ca un cartier mai mare al Clujului.

Care sunt cărțile care te inspiră?

Cel mai mult mă inspiră cărțile cu caracter religios (ortodox), Viețile Sfinților și cărțile cu tematici sportive.

Care sunt oamenii/personalitățile care te inspiră?

Mă inspiră oamenii care au ceva de spus, din toate domeniile. Oamenii care fac ceva în viața asta. Tinerii care luptă pentru visul lor și nu se lasă până nu ajung exact acolo unde își doresc. Mă inspiră în general oamenii care indiferent că sunt directori, profesori, pictori, portari, femei de serviciu, își fac cu seriozitate, răbdare și pasiune munca. Acesta este un exemplu demn de urmat. Ca personalități, nu am avut niciodată un erou, un idol cum se spune. Sportivii care au rezultate notabile mă inspiră, de asemenea.

Ai un moto?

Nu am un moto de care să nu mă despart. Dar, sunt un om luptător, nu renunț până nu realizez ceea ce mi-am propus. Chiar dacă uneori, renunț pentru moment. Revin  apoi la sentimente mai bune și lupt. „Orice faci, fă bine și cu pace”.

Există un obiect fără de care nu ai putea trăi sau care, daca ți-ar lipsi, ți-ar îngreuna existența?

Telefonul.

Există ceva care te enervează?

Sunt multe care mă enervează. Multe lucruri trebuie făcute și nu sunt făcute. Multe legi nu sunt de calitate. Mă enervez când văd atâția copii săraci, bolnavi pe care nimeni nu îi sprijină, mă refer la Statul român. Nu sunt condiții în școli, în spitale. Se spune că școala și grădinița sunt de stat, însă, se plătește aproape ca la privat.

[/stextbox]

Mai multe detalii aici. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu