Articol care contine urmatoarele taguri: "pagube"

În Maramureș,   distrugerile provocate de porcii mistreţi sunt tot mai mari / Sursa foto: transilvania-tv.ro

Mistreții se plimbă în voie pe ulițele din Maramureș

Numărul pagubelor produse de mistreţi creşte de la un an la altul în Maramureş,  ajungându-se până acolo încât animalele sălbatice să se plimbe în voie de ulițele satelor. Aceste lucruri au fost aduse la cunoștința prefectului Anton Rohian, miercuri, 20 august, în cadrul unei întâlniri cu conducerea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj, reprezentanţi ai unor primării din judeţ, precum şi gestionari ai fondurilor de vânătoare din Maramureş.…

Citeste mai departe ›
Ploile au produs pagube de peste 2,  5 milioane de lei

Ploile au produs pagube de peste 2, 5 milioane de lei

Ploile din lunile mai şi iunie care au căzut peste Maramureş au provocat pagube considerabile. Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Anton Rohian, a precizat că acestea au fost de peste 2, 5 milioane de lei, fiind afectate nouă unităţi localități: Baia Mare, Ulmeni, Şomcuta Mare,  Cicârlău, Ocna Şugatag, Copalnic Mănăştur, Remetea Chioarului, Coaş şi Bistra.…

Citeste mai departe ›