Ziua decisivă pentru Daum, Petrescu și Contra

Foto: Dan Bodea

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Christoph Daum, a sosit miercuri seara în România și a negociat cu președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, termenii în care este dispus să înceteze colaborarea cu forul de la București. Neamțul a declarat la sosirea în România că a aflat din presă de recomandarea Comisiei Tehnice de a fi înlocuit din funcția de selecționer al naționalei României.

Daum și Burleanu s-au întâlnit, miercuri seara, la Casa Fotbalului și, deși nu au fost făcute publice pretențiile neamțului se pare că părțile s-au înțeles ca Daum să încaseze salariile stipulate în contract (45.000 de euro lunar), până la sfârșitul acestui an. Joi (14 septembrie), Comitetul Executiv al FRF se va întruni pentru a valida rezilierea contractului lui Christoph Daum.

Petrescu, blocat de șefi
Primul nume pe lista potențialilor înlocuitori ai lui Daum pe banca echipei naționale a fost Dan Petrescu. Antrenorul CFR-ului este dorit și de suporterii ”Tricolorilor”, dar cheltuielile uriașe pe care clubul din Gruia le-a făcut prin aducerea lui Petrescu i-au determinat pe oficialii feroviarilor să refuze categoric orice încercare a FRF de a-l înscăuna pe Petrescu selecționer.

Se pare că Dan Petrescu a încasat o primă de instalare la Cluj în valoare de 400.000 de euro, bani pe care ar trebui să-i returneze clubului în cazul plecării la națională. În plus, Petrescu are la Cluj un salariu faraonic pentru nivelul fotbalului românesc (800.000 de euro pe an). Surse din interiorul clubului feroviar spun că lui Petrescu i s-au cerut anumite garanții la perfectarea transferului lui Ibrahima Balde, fotbalistul cu cel mai mare salariu de la CFR (30.000 de euro pentru fiecare lună de contract), cerut în mod expres de Petrescu.

Și totuși Dan Petrescu poate ajunge la echipa națională dacă FRF, sau antrenorul CFR-ului, vor fi dispuși să plătească sute de mii de euro despăgubiri. Dacă joi, 14 septembrie, Comitetul Executiv va decidă ca FRF să plătească clauzele lui Petrescu, în locul acestuia la CFR Cluj ar urma să fie instalat Edward Iordănescu, în prezent sub contract cu Astra Giurgiu.

Contra și-a dat acordul
Al doilea pe lista FRF este Cosmin Contra. Antrenorul lui Dinamo are chiar o clauză în contract că poate pleca de la echipa de club, dacă primește o ofertă din partea Federației Române de Fotbal. Cum negocierile cu Dan Petrescu nu s-au finalizat pozitiv, oficialii forului de la București s-au reorientat rapid și l-au contactat pe Contra.

Antrenorul dinamovist și-a dat acordul pentru preluarea echipei naționale, fapt trădat de iminenta instalare a lui Vasile Miriuță în funcția de antrenor al roș-albilor. Fostul tehnician al CFR-ului, dat afară de clujeni pentru a-i face loc lui Dan Petrescu, este în prezent sub contract cu Concordia Chiajna. În cazul în care ilfovenii nu-i vor da drumul lui Miriuță, dinamoviștii îl mai au pe lista scurtă de înlocuitori ai lui Contra pe Claudiu Niculescu.

Fostul antrenor al Universității Cluj o pregătește pe FC Voluntari, dar poate părăsi gruparea patronată de primarul Florin Pandele, dacă primește o ofertă superioară din punct de vedere financiar celei de la Voluntari. Al treilea nume de pe lista FRF, pentru funcția de selecționer, este Walter Zenga, dar italianul susține că nu a fost, deocamdată, contactat de nimeni.

Distribuie:

Postaţi un comentariu