Zimbrii băimăreni, victorioși în derby-ul cu Steaua

Foto: Tania Purcaru

Cei care au deschis scorul au fost steliştii, cu un eseu marca Stătulescu, în minutul 7, eseu transformat de Vlaicu (0-7). După doar câteva minute, Clarke a redus din diferenţă, dintr-o lovitură de pedeapsă, dar stelistul Vlaicu, în minutul 19, a reuşit şi el să transforme o penalitate, astfel că scorul a devenit 3-10.

Băimărenii au forţat pe finalul primei reprize, reuşind să revină la conducere pe tabela de marcaj. Mai întâi Clarke, cu o penalitate, iar apoi eseul lui Cătună, transformat de acelaşi Clarke, au adus 10 puncte preţioase în contul gazdelor, care au intrat la vestiare cu o difernţp de doar 3 puncte, scorul la pauză fiind de 13-10.

În partea a doua a meciului tot steliştii au fost cei care au punctat primii. Vlaicu a reuşit o nouă lovitură de pedeapsă, iar mai apoi Dumbravă a ratat spectaculos o încercare de drop-gol, balonul lovin butul din dreapta. Băimărenii au înscris cel de-al doilea eseu, de data aceasta prin Van Heerden, iar Clarke a reuşit transformarea (20-13).

Vlaicu a mai adus 6 puncte în contul steliştilor, din două penalităţ dictate de centralul Miliţă în minutele 53 şi 57, scorul fiind din nou unul foarte strâns, 20-19. Finalul meciului a aparţinut băimărenilor, care au înscris o nouă încercare, prin Stoica, în minutul 78 (25-19). Clarke a ratat transformarea, dar elevii lui Eugen Apjok au reuşit să gestioneze foarte bine ultimele minute de joc, tinându-i pe roş-albaştri departe de terenul lor de ţintă.

În următoarea etapă, ce va avea loc pe 10 august, CSM Ştiinţa Baia Mare va evolua în deplasare la RCMUV Timişoara.

[stextbox id=”custom” caption=”Cele două garnituri”]

* CSM Ştiinţa Baia Mare: Pristăviţă, Rădoi, Rusu, Dănilă, Van Heerden, Morrell, Buzatu, Ene, Falamoe, Wiringi, Ciuntu, Clarke, Gal, Cătună, Ionuţ Botezatu; Rezerve: Bărdaşu, Tamba, Hristache, Stoica, Diniş, Oprea, Bucur, Bălan

* Steaua Bucureşti: Nere, Adăscăliţei, Dobre, Mitu, Moisei, Ianuş, Lucaci, Baraulea, Pătraşcu, Dumbravă, I. Dumitru, Dascălu, Vlaicu, Pascu, Stătulescu; Rezerve: C. Dumitru, Neacşu, Grigore, Tatu, Melinte, Pasciuc, Nainer

[/stextbox]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu