Vor finanțare de la ”finanțator”

Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de handbal a CS Universitatea Cluj s-a reunit în vederea pregătirii viitorului sezon al Ligii Naționale, un campionat crucial pentru ”studente”, echipa având la dispoziție un buget de subzistență, cel mai mic dintre toate competitoarele din primul eșalon al handbalului intern. 

Foto: Dan Bodea

” Avem cel mai mic buget dintre echipele din Liga Națională, dar ne dăm silința să atragem cât mai mulți sponsori. Bugetul pe care îl avem în acest moment poate acoperi cheltuielile cu organizarea meciurilor și remunerația fiecărei sportive. Sperăm să intrăm și noi în programele de finanțare la primărie și de anul viitor să fim finanțați de Primăria și Consiliul Local”, a spus Codruț Crișan, președintele secției de handbal feminin a CS Universitatea. Cuvintele oficialului ridică un mare semn de întrebare asupra colaborării dintre conducătorul clubului, Ovidiu Vasu și ceilalți șefi de secții.

Din declarația lui Crișan, care speră într-un ajutor financiar tocmai de la Primărie, reiese faptul că acesta nu știe că CS Universitatea este finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, cu 2,3 milioane de lei. E drept că suma reprezintă doar jumătate din cât ceruse șeful clubului, dar chiar și așa autoritățile locale reprezintă unul dintre principalii ”finanțatori” ai CS Universitatea.

Urmează un sezon crucial
Prima ședință de pregătire s-a desfășurat în Sala Sporturilor ”Horia Demian” sub supravegherea noului antrenor, Adrian Popovici. ”Sunt foarte fericit că am venit la Cluj și îmi doresc să avem un campionat foarte bun. Venirea mea la Universitatea, este o provocare. Dar mie îmi place să muncesc, îmi place să lucrez și cu jucătoare tinere. Eu cred că vom face un an bun” a declarat Popovici. La echipă s-a întors și Mihaela Ani Senocico, jucătoarea simbol a echipei Universitatea, plecată de la Cluj în iarna anului 2014. 

”Mă bucur că m-am întors acasă, pentru că îmi doresc să îmi închei cariera aici, la această echipă pentru care am dat tot ce am avut mai bun. Am avut momente foarte frumoase împreună, și mai puțin frumoase, dar peste acestea trecem. Vreau să dovedim că suntem la fel de unite cum era Universitatea în urmă cu câțiva ani. Pentru asta, fetele tinere trebuie să muncească dublu”, a spus Seno.

Fostul căpitan al echipei a transmis un mesaj și fanilor. ”Vreau să le spun celor care au fost aproape de această echipă să vină lângă noi, să ne susțină și la bine și la rău, pentru că avem mare nevoie de ei”, a punctat Seno. Duminică echipa va merge la Cheile Grădiștei pentru un stagiu de pregătire centralizată.

Distribuie:

Postaţi un comentariu