Victorie zdrobitoare pentru U-BT în „clasicul” Transilvaniei

U-BT traversează una dintre cele mai faste perioade din ultimii ani și acest lucru se traduce în evoluţii, dar mai ales în victorii care fac deliciul suporterilor. Vineri, trupa lui Mihai Silvășan a făcut spectacol în „Clasicul Transilvaniei” și au spulberat realmente marea rivală, pe CSU Sibiu, scor 92-64.

După un început echilibrat, specific unei astfel de întâlniri, în care alb-negrii au muncit pentru diferența de 10 puncte de la pauza mare (scor 43-33), repriza a doua avea să fie una aproape fără istoric, cu băieții lui Silvășan mereu primii la minge, superiori prin intensitate și cu un spirit de echipă extrem de bine definit.

26-10 și 23-21 au fost scorurile din parţialele trei, respectiv patru, care au și făcut de altfel, diferența. „Trebuie să îi felicităm pe băieți, am încercat să le explicăm în ultimele două zile ce înseamnă un meci cu Sibiul. Pentru fanii noștri, derby-ul s-a accentuat în ultimii ani. Jucători au înțeles toate lucrurile acestea și au dus misiunea la bun sfârșit.

Scorul nu este realist, Sibiul nu a avut la dispoziție un jucător important. Au avut o zi în minus de pauză, dar acestea nu sunt problemele noastre. Mă bucur că am fost profesioniști și că am câștigat într-un mod categoric. A fost o atmosferă perfectă pentru derby”, a declarat la finalul partidei Mihai Silvășan, pentru site-ul oficial al clubului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu