Victorie prin atitudine. România – Turcia 2-0

Foto: Dan Bodea

România a învins Turcia cu scorul de 2-0, prin dubla lui Gheorghe Grozav, la capătul un joc în care ”Tricolorii” au avut atitudine de învingători în fața unei echipe a Turciei care nu a arătat mai nimic. Într-o atmosferă extraordinară creată de cei aproximativ 10.000 de suporteri prezenți în tribunele arenei Dr Constantin Rădulescu, meciul a început cu un moment festiv, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, oferindu-i lui Mircea Lucescu o replică a tricoului oficial al României cu numărul 11, număr pe care Lucescu l-a purtat la echipa națională când activa ca jucător. 

Foto: Dan Bodea

Partida a avut ritm, dar ocaziile au fost puține. Abia în minutul 25 Budescu a trimis prima ”torpilă” către poarta lui Tekin. Fostul atacant al Universității Cluj, Gheorghe Grozav, a deschis scorul în minutul 42 după o pasă a lui Ciprian Deac. Fotbalistul era la al doilea gol marcat în poarta Turciei, după cel din 2012 când ”Tricolorii” au învins Naționala Semilunei la Istanbul cu 1-0. Turcii au avut prima șansă în minutul 49. Tosun a pătruns în careul lui Pantilimon, dar a tras peste. Grozav a fost în formă deosebită și a creat panică în careul oaspeților în minutul 52 când a trimis o pasă în fața porții de unde un apărător turc a reușit să îndepărteze balonul. 

Foto: Dan Bodea

La aceiași fază Keșeru putea să înscrie al doilea gol al României, dar Tekin s-a opus. Tosun și Cengiz Under și-au încercat norocul, dar Chiricheș și Pantilimon au fost de netrecut. Cei doi selecționeri au început să ruleze jucătorii de pe banca de rezerve, astfel că, jocul era mai puțin spectaculos la jumătatea reprizei a doua. Apoi, în minutul 68 Pintilii îl găsește perfect pe Grozav care scrie 2-0 pe tabelă. În minutul 75 turcii au dus mingea până aproape de linia porții României, dar defensiva lui Cosmin Contra a rezolvat faza.

Cel mai insistent fotbalist al lui Mircea Lucescu, Tosun, a apărut încă o dată la finalizare, în minutul 87, dar mingea centrată a fost prea înaltă. Intrat pe teren în minutul 75 Denis Alibec a avut o dublă ocazie în minutul 90, șuturile lui fiind respinse de fiecare dată de Tekin, apoi a fost faultat în suprafața de pedeapsă, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. S-a terminat 2-0 pentru România, iar ”Tricolorii” și Mircea Lucescu au părăsit terenul în aplauzele suporterilor. 

Foto: Dan Bodea

”Sunt foarte mulţumit de atitudinea băieților. Mi-am dorit ca jucătorii să aibă agresivitate, să îi ţinem cât mai departe de partea noastră. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, dar suntem pe drumul cel bun. Primul obiectiv al meu a fost ca jucătorii să vină de plăcere la naţională. Toată lumea s-a bătut, a alergat, au avut atitudine. Mă bucur că Grozav şi-a asumat responsabilitatea de a purta tricoul cu numărul 10. Îl cunosc foarte bine de la Petrolul, el mă cunoaște pe mine şi ştie ce cer de la jucători”, a spus la final selecționerul României, Cosmin Contra. 

Foto: Dan Bodea

Deși această înfrângere a complicat și mai mult lucrurile pentru Mircea Lucescu, în relația cu federația de la Istanbul, antrenorul român a felicitat naționala ”Tricoloră” și publicul de pe arena Dr Constantin Rădulescu. ”Suporterii s-au prezentat foarte bine și au împins echipa la joc, la un angajament total. A avut o parte din merite pentru ritmul la care a jucat echipa României. La primul gol nu știu dacă a fost greșeala lui Selcuk sau a arbitrului. În repriza a doua am jucat mult mai bine, dar am luat din nou gol. Puteam să marcăm, dar nu am reușit. Consider că rezultatul e just”, a declarat Lucescu.

Echipa națională a României mai are programat un amical, săptămâna viitoare, la București, cu Olanda.


Publicitate

Postaţi un comentariu