Victorie la “masa verde” pentru HC Zalău în meciul de la Craiova?

Antrenorul Tadici crede că echipa sa trebuie să câștige meciul la "masa verde" / Sursa foto: prosport.ro

În prima etapă a Ligii Naţionale, SCM Craiova şi HC Zalău au terminat la egalitate, scor 23-23, după o partidă extrem de disputată. Partida a fost una nebună, în care Nicoleta Dincă a marcat în ultimele secunde, iar antrenoarea Carmen Amariei s-a bucurat la final, ca pentru o victorie. Gheorghe Tadici, managerul formaţiei HC Zalău, a făcut însă o sesizare la Federaţie Română de Handbal, prin care a contestat dreptul de joc al jucătoarelor Anca Amariei şi Adriana Haţegan. SCM Craiova n-ar fi plătit taxele pentru transferurile celor două handbaliste. În plus, Amariei ar mai fi avut de executat patru etape de suspendare dintr-o pedeapsă de şase etape, pe care ar fi primit- la HCM Baia Mare, echipă pentru care a evoluat ultima dată în Liga Naţională.

Cazul partidei dintre SCM Craiova şi HC Zalău, din prima etapă a Ligii Naţionale, a fost discutat, marţi dimineaţa, la Comisia de Competiţie a Federaţiei Române de Hanbdal.

Având în vedere că la sedinţă nu au fost prezente cele două jucătoare precum şi câte un reprezentant de la fiecare club, cazul se va relua marţea viitoare când se va stabili exact şi sancţiunea. După regulament,  partida va fi omologată cu scorul de 10 – 0 pentru HC Zalău, iar SCM Craiova a fi penalizată cu un punct!

“Dacă e să ne luăm strict după regulament atunci e clar că HC Zalău a câștigat partida de la Craiova la “masa verde”. Un comunicat oficial de la Comisia de Competiții a FRH se va da peste câteva luni, timp în care se pot întâmpla multe. Însă eu cred că nu este nici un dubiu referitor la penalizarea echipei din Craiova.” ne-a declarat Gheorghe Sana, secretarul clubului HC Zalău.


Publicitate

Postaţi un comentariu